Episcopul Gennady ( Rom. Episcopul Ghenadie , în lume George Niculescu , rum. Gheorghe Niculescu ; 28 noiembrie 1874 - 29 august 1942) - Episcop al Bisericii Ortodoxe Române , Episcop de Buzău .
S-a nascut la 28 noiembrie 1874 in satul Gageni, comuna Poulesti, judetul Prahova . După absolvirea școlii primare la Ploiești , a intrat la Seminarul Teologic. „Veniamin Costakis” la Iași, pe care l-a absolvit în 1898. Apoi a intrat la facultatea de teologie din București, de la care a absolvit în 1902 licențiat pentru compoziția „Sfântul Epifanie – Episcopul Salaminei” [1] .
La 6 septembrie 1898 s-a căsătorit. La 21 martie 1899 este hirotonit diacon și numit duhovnic al lui Skeet Nemeshti în raionul Musheli, lucrând în același an pentru scurt timp ca profesor la școala Tunari din București (Școala Tunari din București) [1] .
La 7 septembrie 1902, episcopul Pimen (Georgescu) al Dunării de Jos a fost hirotonit preot pentru parohia Kokargya (azi Pietreni) din județul Constanța, unde a stat mai puțin de o lună, deoarece la 1 septembrie a fost numit. profesor de religie la Gimnaziul din Constanța, iar la 1 octombrie a devenit protopop (decan) al județului Constanța și preot slujitor (preot slujitor) în Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța. , a deținut aceste funcții până la 1 octombrie 1904, când a fost transferat la Tulcea. Pe parcursul a doi ani de muncă la Constanța, a strâns date importante despre starea județului Constanța, pe care le-a publicat în 1905 într-un raport [1] .
La 1 octombrie 1904 a devenit protopop al judeţului Tulcea în locul preotului Ioan Grigorescu, care a fost numit în aceeaşi zi protopop al judeţului Constanţa, şi au ocupat amândoi aceste funcţii până la 1 iulie 1910 [1] .
În județul Tulcea a slujit în bisericile Nalbant, Yazuril și „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Tulcea, unde a ocupat și funcția de profesor de liceu. După doi ani de serviciu la Tulcea, în 1906 a publicat şi monografia Protopopia judeţului Tulcea - Dare de seamă despre afacerile bisericeşti, în prefaţa la care spunea: „Anul trecut am întocmit şi publicat o asemenea lucrare a lui Konstanz uyezd, unde a fost protopop timp de doi ani (1902-1904). Ambele lucrări se completează reciproc și acoperă pe scurt istoria și starea Bisericii din Dobrogea din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre” [1] .
La 1 iulie 1910 a demisionat din funcția de protopop al județului Tulcea și a fost numit director al Seminarului Teologic de la Mănăstirea Bistrica. La 1 februarie 1911 a fost transferat la Catedrala Episcopală din Rymniku Valcea . La 15 octombrie a aceluiași an a fost numit protopop al județului Vâlcea, din această funcție demisionând la 1 februarie 1913 pentru a deveni profesor și director al Seminarului Teologic din Râmnicu Vâlcea, pe care l-a condus din 1913 până în 1921 [1]. ] .
De la 1 ianuarie 1916 până la 1 mai 1923, a fost membru al Consistoriului Suprem al Bisericii, unde a manifestat o preocupare constantă pentru îmbunătățirea vieții bisericești. În acest sens, a elaborat și editat la Rimnicu Vâlcea proiectul de carte al Bisericii noastre Ortodoxe Române, în care și-a exprimat dorința „ca în România Mare toată suflarea românească să formeze o singură biserică”, organizată pe bază evanghelică și canonică,” astfel încât să nu existe motive de împărțire”. După plecarea Episcopului Nifon de pe tronul Episcopiei Dunării de Jos, preotul Gheorghe Niculescu s-a întors la Galați și la 15 noiembrie 1922 a fost numit profesor și director al Seminarului Teologic Sfântul Andrei [1] .
La 29 martie 1923, fiind preot văduv, a fost ales episcop al episcopiei Buzăului. La Mănăstirea Kozia a fost tuns călugăr. La 10 mai 1923 a avut loc ceremonia de învestitură . La 24 mai 1923 a avut loc sfințirea sa episcopală [1] [2] în Catedrala Mitropoliei lui Iași .
Primul său pas ca episcop a fost să-și cunoască preoții. Apoi, pentru a avea un cler mai educat, a încurajat majoritatea preoților să urmeze facultatea de teologie. Rezultatul a fost foarte bun. Rezultatul a fost cât se poate de bun, concret în faptul că dacă în 1923 erau doar 90 de preoți care aveau licență , atunci după 10 ani numărul lor era de 226, iar doi aveau un doctorat în teologie. După reorganizarea cercurilor preoțești, a susținut crearea corurilor bisericești prin organizarea de concursuri, câștigătorilor cărora li s-au acordat premii solide. În Centrul Eparhial, a pus bazele bibliotecii eparhiale, distrusă anterior în timpul Primului Război Mondial, și a inițiat organizarea muzeului eparhial, a unei fabrici de lumânări, și a deschis ateliere de țesut covoare în mănăstirile de femei. Eforturile sale au restabilit aspectul original al exteriorului catedralei, schimbat în 1834 [1] .
A murit la 29 august 1942 la Buzeu [3] . A fost înmormântat la 1 septembrie a aceluiași an lângă catedrala din Buzău [4] [1] .