Burliuk, David Davidovich

Versiunea actuală a paginii nu a fost încă examinată de colaboratori experimentați și poate diferi semnificativ de versiunea revizuită la 1 august 2022; verificările necesită 32 de modificări .
David Burliuk

Burliuk cu o față pictată (1914)
Numele la naștere David Davidovich Burliuk
Data nașterii 21 iulie 1882( 21.07.1882 ) [1]
Locul nașterii
Data mortii 15 ianuarie 1967( 15.01.1967 ) [2] [1] (84 de ani)
Un loc al morții
Țară
Gen Futurism
Studii Şcoala de Artă Kazan Şcoala de Artă din
Odesa
Şcoala de Pictură, Sculptură şi Arhitectură din Moscova
 Fișiere media la Wikimedia Commons

David Davidovich Burliuk ( 21 iulie 1882 [1] , Semirotovka [d] , provincia Harkov - 15 ianuarie 1967 [2] [1] , Southampton , New York ) - poet și artist rus și american , unul dintre fondatori ai futurismului , membru al sindicatului „ Președinții Globului ” . Fratele lui Vladimir și Nikolai Burliukov. Recunoscut ca părintele „futurismului rus” [3] [4] .

Biografie

Născut în familia agronomului autodidact David Fyodorovich Burliuk, administrator al moșiei rezervației Cernodolinsky a contelui A. A. Mordvinov [5] . A avut doi frați și trei surori - Vladimir, Nikolai, Lyudmila, Marianna și Nadezhda. Vladimir și Lyudmila au devenit artiști, Nikolai a devenit  poet. Au participat și la mișcarea futuristă.

Din copilărie a fost pasionat de desen [5] . A studiat la Gimnaziul Alexander din orașul Sumy. În copilărie, fratele său l-a lipsit accidental de ochii lui David în timp ce se juca cu un pistol de jucărie. Ulterior, David a mers cu un ochi de sticlă, acest lucru a devenit parte a stilului său.

Timp de trei ani (1895-1898) a studiat la gimnaziul masculin din Tambov [6] [7] [8] . Mai târziu, în 1898-1910, a studiat la școlile de artă din Kazan și Odesa . Și-a făcut debutul în tipar în 1899. A studiat pictura în Germania , la München , la „Academia Regală” cu profesorul Willy Dietz și cu slovenul Anton Ashbe și în Franța , la Paris, la Școala de Arte Frumoase Cormon .

Conducerea Frontului de Stânga

Întors în Rusia, în 1907-1908 s-a împrietenit cu artiști de stânga și a participat la expoziții de artă, acționând ca unul dintre liderii grupului Wreath-Stefanos . În 1911-1914 a studiat cu Vladimir Mayakovsky la Școala de Pictură, Sculptură și Arhitectură din Moscova . Membru al colecțiilor futuriste „ Coșca judecătorilor ”, „ Plamuire în fața gustului publicului ” și altele. În 1912, în celebrul manifest „O palmă în fața gustului public”, împreună cu Maiakovski, Hlebnikov și Krucenikh, a cerut „abandonarea lui Pușkin, Dostoievski, Tolstoi și așa mai departe. si asa mai departe. din vaporul modernităţii” [9] .

În timpul Primului Război Mondial , el nu a fost supus recrutării, deoarece nu avea ochiul stâng. A locuit la Moscova, a publicat poezie, a colaborat la ziare, a pictat tablouri.

În primăvara anului 1915, a ajuns în provincia Ufa (stația Iglino a căii ferate Samara-Zlatoust), unde se afla moșia soției sale. Mama lui David Burliuk, Lyudmila Iosifovna Mikhnevich, locuia la acea vreme în Buzdyak  , la 112 kilometri de Ufa. În cei doi ani petrecuți aici, a reușit să creeze aproximativ două sute de pânze. 37 dintre ele alcătuiesc o parte esențială și cea mai frapantă a colecției de artă rusă de la începutul secolului XX, prezentată în Muzeul de Artă Bashkir. M. V. Nesterova . Această colecție muzeală de lucrări ale lui David Burliuk este una dintre cele mai complete și de înaltă calitate colecții de picturi ale sale din Rusia. Burliuk a venit adesea la Ufa, a vizitat cercul de artă Ufa, care a adunat tineri artiști bașkiri în jurul lui. Aici s-a împrietenit cu artistul Alexander Tyulkin și cu avocatul Nikolai Zlatogorsky, un artist amator. Cu ei mergea adesea la studii.

În 1918, a scăpat în mod miraculos de moarte în timpul pogromurilor și execuțiilor anarhiștilor de la Moscova și a plecat din nou la Ufa . În 1918-1920 a făcut un turneu cu Vasily Kamensky și Mayakovsky în Urali, Siberia și Orientul Îndepărtat. În iunie 1919, a ajuns la Vladivostok, familia stabilită în Rabochaya Slobidka, pe versantul de nord-est al dealului Busse ( strada Shilkinskaya ).

Emigrarea

În 1920 a emigrat în Japonia, unde a trăit doi ani, studiind cultura Orientului și pictura. Aici a pictat aproximativ 300 de tablouri pe motive japoneze, banii din vânzarea cărora au fost suficienți pentru a se muta în America. În 1922 s-a stabilit în SUA .

La New York, a desfășurat activitate în grupuri pro-sovietice și, după ce a scris o poezie pentru cea de-a 10-a aniversare a Revoluției din octombrie , a căutat, în special, să obțină recunoașterea drept „părintele futurismului rus”. A fost un colaborator regulat la ziarul Russian Voice. Burliuk și-a publicat colecțiile, broșurile, revistele împreună cu soția sa Maria Nikiforovna și prin prieteni a distribuit aceste publicații în principal în URSS .

În acest moment, atitudinea lui Burliuk față de clasicii contemporani s-a schimbat radical: în 1928-1929, editura Mariei Nikiforovna Burliuk a publicat într-o singură broșură două poezii de David Burliuk: „Marele bolșevic blând” despre Tolstoi (scrisă la 9 septembrie 1928, la 100 de ani de la clasicul) și „Bitter”. În 1925-1930 a creat pânza epică „Lenin și Tolstoi”, înfățișându-i pe teren arabil, unde Lenin s-a înhămat de plug, iar Tolstoi pasi înainte. Această imagine, precum și lucrările ulterioare de acest fel („Copiii din Stalingrad”, „Muncitori”, „Șomeri la New York”, „Recolta sovietică” și altele), autorul a încercat fără succes să introducă ilegal în Uniunea Sovietică, deoarece au nu erau disponibile publicului american.interesant. Maria Nikiforovna a notat: „Aceste 9 picturi formează o eră paralelă cu opera subconștientului socialismului mondial. Acum, când arta „ideologică”, arta complotului social este „demodată”, aici nu sunt necesare imagini” [9] .

Din 1930, timp de zeci de ani, însuși Burliuk a publicat revista „ Color and Rhyme ” („Color and Rhyme”), parțial în engleză, parțial în rusă, de la 4 la 100 de pagini, cu picturile sale, poezii, recenzii, reproduceri ale operelor futuriste. , etc. Lucrările lui Burliuk au participat la expoziții ale grupului de 13 artiști sovietici care au existat la sfârșitul anilor 1920 și începutul anilor 1930 .

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Burliuk a creat o mare lucrare „Copiii din Stalingrad” (1944); se numeşte uneori Guernica lui Burliukov. Pânza înfățișează tragedia orfanilor din orașul eroic [10] .

În 1949, cuplul a călătorit în sudul Franței , pe urmele lui Van Gogh .

În 1956, pentru prima dată după emigrare, burliuk au vizitat URSS. Până la începutul anilor 1940, Burliuks nu aveau bani să călătorească, deși Lilya Brik , Vasily Katanyan , Nikolai Aseev , Semyon Kirsanov solicitau o vizită în patria „părintelui futurismului rus” și a soției sale . Drept urmare, o vizită de două luni în 1956 cu vizite la Leningrad, Moscova și Crimeea a fost plătită integral de Uniunea Scriitorilor din URSS . Ei au vizitat, de asemenea, moșia lui Turgheniev, Spasskoe-Lutovinovo, și Yasnaya Polyana, unde s-au întâlnit cu ultimul secretar al lui Tolstoi, Valentin Bulgakov, care s-a întors în URSS în 1948. Nu a fost posibil să-l aruncăm pe Tolstoi de pe corabia timpului nostru: toată viața lui Burliuk a vorbit despre Lev Nikolaevici cu entuziasm. În corespondența sa cu Nikiforov, el l-a menționat în mod repetat pe Tolstoi drept unul dintre „părinții patriei sale” și unul dintre cei mai mari scriitori ruși. Era foarte mândru că lucrările sale din colecția „Poet rus ca artist și desenator” au fost publicate alături de desenele lui Tolstoi și Dostoievski. „Bulgakov în 1956 în Yasnaya Polyana, luându-și la revedere, a spus: „Să trăim până la vârsta lui Lev Nikolaevich - 82 de ani”. Și Burliuk va împlini 78 de ani pe 22 iulie 1960 și câte insulte grele, nedrepte de la idioți am experimentat noi Burliuk ”, a scris Maria Nikiforovna despre întâlnirea din 1956. Valentin Nikolaevici nu și-a ținut promisiunile, dar Burliuk a reușit [9] .

În 1962, soții Burliuk au călătorit în Australia și Italia, au vizitat Praga, unde locuia sora lui David. Picturile lui Burliuk au fost expuse la Brisbane .

În august 1965, burliuk au vizitat din nou URSS, pentru a realiza includerea lucrărilor lui David în colecțiile muzeelor ​​[9] . În ciuda propunerilor repetate ale lui Burliuk de a publica poeziile sale în URSS , el nu a reușit să tipărească niciun rând.

Toată viața a lucrat continuu, mânat de „instinctul de autoconservare estetică”, și a spus cu mândrie că a realizat peste 20 de mii de tablouri și a reușit să obțină recunoașterea în trei țări: Rusia, Japonia și America [9] .

A murit pe 15 ianuarie 1967 în statul New York. Trupul său a fost incinerat conform voinței, iar cenușa a fost împrăștiată de rude peste apele Atlanticului de pe feribot. Elena Schwartz a răspuns la știrea morții sale în versuri:

O, Polifem rus!
Armonie
ochiul ți s-a ars,
muzica dulce ne-a corodat ochii,
ca săpunul, și nu ți-a fost auzit moetul
pentru noi.

Pe 24 mai 1967, Burliuk a primit titlul de membru al Academiei Americane de Arte și Litere, alături de Leonard Bernstein, Henry Miller, Marcel Duchamp și alții.

Creativitate

„Un nor în pantaloni”

Și -
ca și cum în moartea unui dreadnought
din cauza spasmelor sufocante se
repezi în trapa deschisă -
prin
ochiul lui sfâșiat
, tulburat, a urcat pe Burliuk.
Aproape sângerând pleoapele pătate de lacrimi,
a ieșit,
s-a ridicat,
a mers
și cu tandrețe, neașteptat la un om gras,
a luat-o și a spus:
„Bine!”

V. Maiakovski

Burliuk credea: „O adevărată operă de artă poate fi comparată cu o baterie din care provine energia sugestiilor electrice. În fiecare operă, ca și într-o acțiune teatrală, este marcat un anumit număr de ore pentru admirarea și privirea ei. Multe lucrări conțin rezerve de energie estetică pentru perioade lungi, precum lacurile de munte, din care curg neobosit mari râuri de influențe, iar sursele nu se usucă. Aceasta este opera lui N.K. Roerich ".

Burliuk a organizat un grup de artiști care căutau noi modalități de a dezvolta arta. Mai târziu, toți membrii grupului au început să se autointituleze futuriști. Ei căutau noi căi în artă, care, în opinia lor, ar trebui să reflecte schimbările radicale care aveau loc în societate la începutul secolului al XX-lea. Lui Burliuk îi plăcea să experimenteze. A fost unul dintre primii care a folosit colaje în lucrările sale : bucăți de placaj lipite, roți dințate, plăci metalice. [unsprezece]

Picturile și desenele lui Burliuk sunt împrăștiate în întreaga lume în muzee și colecții private. Multe dintre ele sunt reproduse în cărțile sale sau în cărțile despre el. „Părintele futurismului rus”, Burliuk a luat parte activ la discursurile futuriștilor, fiind teoreticianul, poetul, artistul și criticul acestora. Revoltul și anti-estetismul inerente futurismului s-au manifestat cel mai clar în poemele sale :

... Sufletul este o cârciumă, iar cerul este o lacrimă,
Poezia este o fată zdrobită,
Iar frumusețea este un gunoi hulitor...
<...> Stelele sunt viermi, beți de ceață...
<... > imi place un barbat insarcinat ...
etc.

Maiakovski și-a amintit despre el: „ Adevăratul meu profesor, Burliuk, m-a făcut poet... Dădea zilnic 50 de copeici. Să scrii fără să moară de foame . De mare interes sunt memoriile sale despre futurism și Vladimir Mayakovsky.

Fapte interesante

În exil, D. Burliuk, desigur, se simțea nostalgic pentru patria sa („morbus rossica”) [8] , tânjea după comunicarea cu Rusia (în 1956 și 1965 a reușit să viziteze URSS), așa că a răspuns de bunăvoie unei scrisori. de la un tânăr istoric și colecționar local din Tambov N. A. Nikiforova , care „a trimis la întâmplare un mesaj lui Burliuk în America, el a răspuns, a început o corespondență, apoi a devenit prietenie la distanță” [12] . Această corespondență a continuat mulți ani. În timpul uneia dintre vizitele lor în URSS, s-au întâlnit la Moscova. D. Burliuk, evident, nu a reușit să viziteze Tambov de ambele ori din cauza interdicțiilor, deși se știe că a întrebat despre asta și aproape că a primit permisiunea în timpul celei de-a doua călătorii. La această întâlnire, Nikiforov a primit o cantitate semnificativă de muncă. În plus, Burliuk a trimis în mod regulat originale ale lucrărilor și revistelor sale lui Nikiforov din Tambov. Până în prezent, circumstanțele cunoștinței și relației dintre Nikiforov și Burliuk nu au fost pe deplin clarificate, există diferite versiuni ale relației lor: prietenia a doi oameni apropiați (Burliuk a văzut în el o persoană care ar putea păstra pentru generațiile viitoare amintirea lui însuși și a Rusiei plecate), adopția oficială de către Burliuk Nikiforov pentru a-i transfera toată moștenirea sa creatoare, nașterea nelegitimă a lui Nikiforov din Burliuk (există dovezi că Nikiforov însuși a distribuit această versiune [13] ), adopția adevărată a lui Nikiforov (colecționar S. N. Denisov susține că a văzut documentul de adopție), comportament necinstit Nikiforov pentru a obține profit (provocările sale din ziar cu alcătuirea unor povești incredibile au fost raportate [14] de poetul futurist S. E. Biryukov ). Mai târziu, fondul lui D. Burliuk a fost transferat (parțial în timpul vieții de către Nikiforov însuși, parțial după moartea sa) unui alt colecționar din Tambov, S. N. Denisov. Colecția privată a lui S. N. Denisov, inclusiv colecția lui Nikiforov, conține aproximativ 3.000 de scrisori către destinatarii Tambov, precum și cărți și picturi de D. Burliuk. Pe baza acestei colecții, în 2005, Muzeul de cunoștințe locale din Tambov a găzduit expoziția „David Burliuk. Pictură, grafică”, iar în 2011, pe cheltuiala sa, Denisov a publicat o colecție semnificativă de scrisori de la D. Burliuk.

Familie

Soția - Maria Nikiforovna Yelenevskaya (1894-1967) - memorialist, editor. Ea a supraviețuit soțului ei cu șase luni și cinci zile și a murit pe 20 iulie 1967. Cenușa lor a fost împrăștiată peste Atlantic.

Descendenții încă trăiesc în SUA și Canada.

Compoziții

Participarea la expoziții

Memorie

Încarnări de film

Note

  1. ↑ 1 2 3 4 Arhiva Arte Plastice - 2003.
  2. ↑ 1 2 David Davidovich Burliuk  (olandez)
  3. ↑ Părintele futurismului rus
  4. ↑ Futurismul rus și David Burliuk, „Tatăl futurismului rus” - The Benois Wing - Muzeul Rus
  5. ↑ 1 2 Enciclopedia picturii ruse / O.Yu. Nikolaev. - „OLMA Media Group”, 2010. - P. 74. - 496 p. - ISBN 978-5-373-02769-4 .
  6. ↑ TSTU - Universitatea - Informaţii generale - Monumente de istorie şi cultură . www.tstu.ru _ Preluat: 7 iulie 2020.
  7. ↑ Cum David Burliuk a devenit primul elev al gimnaziului Tambov  (engleză) . marina-klimkova.livejournal.com . Preluat: 7 iulie 2020.
  8. ↑ 1 2 Zheltova N.Yu. „Gliantul David Burliuk”: pe tema legăturilor culturale de la Tambov  // Studii filologice regionale. - 2013. - Emisiune. 2(10) . — ISSN 2074-7292 .
  9. ↑ 1 2 3 4 5 Evgeny Demenok. VALENTIN BULGAKOV ȘI DAVID BURLIUK. ISTORIA UNEI SCRISOARE. . www.ruslo.cz _ Tradiție rusă, revistă (27 ianuarie 2017). Preluat: 9 ianuarie 2021.
  10. ↑ N. Voiskunskaya. Futurism și după: David Burliuk (1882-1967)  // Galeria Tretiakov: revistă. Emisiune specială. AMERICA - RUSIA: LA RĂSCUCE DE CULTURILE.
  11. ↑ Igor Sharov, Anatoly Tolstoukhov. Artiști din Ucraina: 100 de nume proeminente. - K . : Artek, 2007. - C. 69-73. ISBN 966-505-134-2 (ukr.)  
  12. ↑ Komsomolskaya Pravda | Site-ul Komsomolskaya Pravda. Colectionar Serghei DENISOV: Tambov nu are nevoie de faimosul prieten al lui Maiakovski! . KP.RU - site-ul Komsomolskaya Pravda (3 martie 2005). Preluat: 7 iulie 2020.
  13. ↑ Leonard Gendlin. Plângere pentru Rusia (D. D. Burliuk) // Trecând prin caiete vechi.
  14. ↑ Nikiforov-Burliuk, Nikolai Alekseevici  // Wikipedia. — 27.10.2018.
  15. ↑ Site-ul web al premiului
  16. ↑ Deschiderea unei plăci memoriale lui David Burliuk
  17. ↑ Este potrivit pentru un gard: un portret al lui David Burliuk a apărut pe o clădire din apropierea pieței fraților  - Vostok Media

Bibliografie

Link -uri

  Accesați articolul Wikidata  Site-uri tematice
Dicționare și enciclopedii
 călăreț albastru
Fondatori
Membrii
 Artiștii grupului „13”
Prima compoziție
Membri ai compozițiilor ulterioare