Conried, Heinrich

Heinrich Conried
Data nașterii 3 septembrie 1855( 03.09.1855 ) sau 1855 [1]
Locul nașterii
Data mortii 27 aprilie 1909( 27.04.1909 ) sau 1909 [1]
Un loc al morții
Cetățenie  Imperiul Austriac → Austro-Ungaria → SUA
 
 
Profesie actor , regizor de teatru , impresar
Teatru Metropolitan Opera
Autograf
 Fișiere media la Wikimedia Commons

Heinrich Conried ( german  Heinrich Conried ; 3 septembrie 1855 , Bielsko-Biala , - 27 aprilie 1909 , Merano ) - actor, impresar , regizor de teatru , director al Operei Metropolitane din 1903 până în 1908 .

Biografie

Nașterea, tinerețea în Austria și Germania

Heinrich Conried s-a născut în 1855 în orașul Bielsko-Biala, care era situat în Silezia austriacă (acum Polonia ). Provenit dintr-o familie de evrei. De mic, băiatul s-a arătat interesat de teatru. În perioada studiilor lui Conried la Viena , un actor german și regizor al Viena Burgtheater August Förster a luat parte activ la soarta tânărului , care credea în talentul lui Conried [2] . Timp de câțiva ani, Foerster a lucrat cu actoria lui Conried, oferindu-i simultan roluri episodice. Ca urmare a muncii intense, Conried a devenit un actor cu drepturi depline al Burgtheater din Viena la 9 februarie 1873 [3] .

În 1877, când Conried avea doar 21 de ani, a reușit să-și arate în mod deosebit abilitățile organizatorice - tânărului actor i s-a oferit un post de regizor la Teatrul orașului Bremen ( germană:  Bremer Stadttheater ). Succesul răsunător al lui Conried, care a reușit să îmbunătățească situația financiară a teatrului, a atras atenția diverșilor intendenți de teatru, printre care s -a numărat și Adolf Neuendorf  , o figură culturală versatilă, care a fost și dirijor și compozitor. Neuendorf a fost cel care i-a sugerat lui Conried să se mute la New York pentru a ocupa postul de regizor de scenă la Teatrul German de acolo. Conried și-a dat acordul să lucreze cu Neuendorf și în curând a părăsit Germania [4] .

New York, formație

Conried a lucrat în teatrul lui Neuendorf doar un sezon, 1878-1879 [5] , cu toate acestea, trebuie să presupunem că activitatea muzicală viguroasă a lui Neuendorf l-a influențat pe Conried: nu întâmplător cariera lui Conried avea să culmineze cu postul de director al Operei Metropolitane. După cum știți, Neuendorf a fost un dirijor de pionier pentru publicul american, prezentând pentru prima dată lucrări precum „ Francesca da Rimini ” de P. I. Ceaikovski și Simfonia a II-a de I. Brahms . O atenție deosebită merită faptul că Neuendorf a avut prima reprezentație în America a două opere Wagner: „ Lohengrin ” și „ Valkyrie ” [6] . Conried, la rândul său, a extins activ repertoriul de teatru și operetă . Acest lucru este dovedit de un fragment din corespondența sa extinsă din anii 1980 [7] .

Teatrul Thalia

În sezonul 1879-1880, Conried s-a mutat la nou reorganizat Teatrul Thalia (Teatrul Eng.  Thalia , acum Teatrul Bowery ). În perioada 1880-1990, Conried a lucrat intens în multe teatre, dezvoltând contacte artistice și îmbogățind repertoriul teatral. Așadar, Conried a lucrat pentru Gustav Amberg, care era responsabil de teatrul în limba germană Amberg's German Theatre . Împreună cu Leo Goldmark, Conried avea drepturi exclusive de a interpreta operete și piese de teatru germane și austriece. În paralel, Conried a fondat School of Acting pentru a oferi actori producții în limba germană [8] .

Interesul lui Conried pentru spectacolele muzicale a fost semnificativ: singurul Franz von Suppe a fost contractat să pună în scenă cele 19 operete ale sale [9] . Printre producțiile susținute la Teatrul Thalia cu participarea lui Conried: „The Regimental Preacher” ( germană:  Der Feldprediger ) și „The Beggar Student” ( germană:  Der Bettelstudent ) de Karl Millöcker ; „Nanon” (Nanon) de Richard Genet ; „Boccaccio” (Boccaccio), „Fatinitsa” (Fatiniza) și „Călătorie în Africa” ( germană:  Die Afrikareise ) de Franz von Suppe , în cele din urmă, „ Free Shooter ” ( germană:  Der Freischutz ) de Carl Maria von Weber . În sezonul 1885-1886, Conried a prezentat publicului din New York Die Fledermaus de Johann Strauss și Le nozze di Figaro de W. A. ​​​​Mozart . În plus, a avut loc și premiera americană a filmului „The Gypsy Baron ” de I. Strauss [10] .

În teatru a fost prezentată și drama modernă.

În sezonul 1891-1892, faimoasa trupă a Teatrului Meiningen a vizitat New York-ul la invitația lui Conried , făcând turnee constant în toată Europa. Cu participarea acestei trupe, a fost oferită drama de zi cu zi a lui Gerhart Hauptmann „Before Sunrise” ( în germană:  Vor Sonnenaufgang ) [11] .

Teatrul Irving Place

Conflictul dintre Conried și Amberg a făcut ca Teatrul German al lui Amberg să fie redenumit Teatrul Irving Place de către Conried în 1893 .  Deja în anii 1890, teatrul se confrunta cu dificultăți financiare, care a fost motivul plecării lui Amberg. Conried a reușit să-l convingă pe William Steinway că ar putea scoate teatrul din criză și chiar să transforme lucrurile într-o direcție profitabilă [12] . Conried, folosind experiența și conexiunile acumulate, a început să atragă activ noi actori. În doar un an (1893-1894) a traversat Atlanticul de 64 de ori [8] . După cum scrie cercetătorul J. Koegel, „Conried a vrut să evite apariția excesivă a vedetelor bine plătite pe scenă, intercalând drama modernă și clasică cu comedii populare, fără a uita și de operetă” [13] .

Noutățile teatrale apărute la Berlin au fost sincronizate la New York, grație eforturilor lui Conried. Autorii au inclus dramaturgi precum Hauptmann și Schnitzler . Cu toate acestea, nu a uitat de tradiția clasică: anual se țineau festivaluri în cinstea lui Schiller [14] . Conried a realizat o cooperare cu universitățile, astfel încât studenții au fost trimiși la teatru. În curând, teatrul său a devenit unul dintre centrele intelectuale și educaționale din New York, cunoscut în afara Americii [15] . După cum mărturisește biograful lui Conried, Jonas Moses, „Nicăieri în America nu a fost atât de favorizat Goethe [ca la Teatrul Irving Place]. Punerea în scenă a ambelor părți din „ Faust ” într-un sezon poate fi considerată o manifestare a curajului artistic autentic . În acest teatru, publicul era obișnuit cu o percepție atentă a literaturii” [16] .

Metropolitan Opera

În 1903, Conried a primit o invitație de a fi director al Operei Metropolitane . Conrid avea peste 20 de ani de experiență în teatrele de teatru în spate, dar încă nu trebuia să lucreze în operă. În anii de conducere a lui Conrid, teatrul s-a schimbat în multe feluri, atât pe plan extern (scena a fost complet reconstruită), cât și pe plan intern (Conrid a format politica repertoriului, acționând activ ca impresar) [17] .

Moartea

În 1907, sănătatea lui Conried a început să se deterioreze [18] . Numeroasele scandaluri care au însoțit producția lui Salome, precum și zvonurile în jurul invitației lui Caruso, au avut un efect grav asupra lui Conrid. În plus, a fost criticat de colegi. Aceste împrejurări l-au obligat să demisioneze din funcția de director al Operei Metropolitane la 1 mai 1908. La scurt timp după ce a părăsit Met, Conried a părăsit America și s-a stabilit în Europa: un necrolog relatează șederea sa în regiunea Lacului Lucerna. Heinrich Conried a murit la 27 aprilie 1909 în stațiunea austriacă Meran (după Primul Război Mondial - teritoriul Italiei ) din cauza apoplexiei [19] .

Conducerea Operei Metropolitane

Primul eveniment major care a marcat începutul conducerii lui Conried la Metropolitan Opera a fost producția Parsifal din 24 decembrie 1903, prima producție în afara Bayreuth din istoria scenă a operei lui Wagner , realizată împotriva dorinței lui Cosima Wagner . Potrivit lui M. Saffle, „Parsifalul lui Conrid nu a fost doar o victorie în ceea ce privește ambițiile Americii și meritul ei artistic. A fost și o victorie pentru drama muzicală wagneriană propriu-zisă și pentru ideea Gesamtkunstwerk ” [20] . Alfred Hertz [21] a condus premiera americană , iar Felix Motl [22] a participat, printre altele, la una dintre repetiții . În special pentru producția Parsifal, scena Operei Metropolitane a fost reconstruită radical: un sistem actualizat de mecanisme a făcut posibilă schimbarea rapidă a decorului, iar regizorul a putut realiza cele mai îndrăznețe idei [23] .

Un alt eveniment major a fost producția controversată din 22 ianuarie 1907 a lui Salome de Richard Strauss . Alte reprezentații ale lui Salome la Metropolitan Opera au fost interzise la îndemnul lui J.P. Morgan [24] . După cum știți, a fost interzis peste tot în acei ani. După cum scrie La Grange , „Conried spera să îl depășească pe Hammerstein [milionarul care și-a deschis propria operă] și să spargă succesul cu Salome” [25] .

Enrico Caruso

Chiar înainte de numirea sa ca director al Operei Metropolitane, Conried, în numele predecesorului său în postul de regizor, Maurice Graw, a negociat în numele teatrului cu Pasquale Simonelli despre un contract cu Enrico Caruso . Câteva detalii despre invitația lui Caruso la Mitropolit sunt scrise de A.K. Bulygin: „Pe partea New York-ului, a vorbit succesorul lui Maurice Graw, emigrantul german Heinrich Conried, fost actor și manager vienez, care urma să preia conducerea teatrului în stagiunea 1903/04. <...> Când Conried a început să negocieze cu Caruso prin Simonelli, el avea deja cele mai măgulitoare recenzii despre tenor atât de la Antonio Scotti, cât și de la iubitorii de operă americani, care în Europa au fost martorii triumfurilor tenorului. În plus, a ascultat și o înregistrare a lui Vesti la giubba , pe care i-a arătat-o ​​Simonelli. Conried a fost impresionat, la fel ca Simonelli<...>” [26] . Contractul pentru spectacole de la Metropolitan Opera a fost o piatră de hotar în cariera marelui tenor.

Gustav Mahler

Heinrich Conried a fost inițiatorul contractului cu Gustav Mahler și a avut o întâlnire specială cu compozitorul și dirijorul la Berlin. În 1907, atmosfera din jurul său la Viena l-a forțat pe Mahler să părăsească Opera Curții . O invitație neobișnuit de atractivă din punct de vedere financiar la Opera Metropolitană i-a permis să iasă dintr-o poziție dificilă [27] . Din 1908 până în 1910, Mahler a organizat o serie de spectacole la Metropolitan Opera, printre care The Queen of Spades de P.I. Ceaikovski și „ Mireasa bartered ” de B. Smetana .

Critica

Potrivit lui Josef Horowitz, venirea lui Conried la conducerea Operei Metropolitane a fost un eșec pentru teatru: „Conried a venit la New York ca actor, devenind ulterior manager într-un mic teatru și operete germane. El a adus aroganță nestăpânită, instincte de afaceri și ignoranță grosolană în managementul operistic”. Cercetătorul crede că Conried l-a tratat pe Caruso ca pe o investiție și, în căutarea profitului, a încercat să îl introducă pe Caruso în program cât mai des posibil [28] .

Memorii ale contemporanilor

Din memoriile pianistului Arthur Rubinstein [29] :

Heinrich Conried, un german, ne-a primit ceremonios în biroul său. Era neobișnuit de mulțumit de sine și se simțea o persoană excepțional de importantă. Măgulit de entuziasmul pe care l-am exprimat pentru Caruso, m-a întrebat:

- Poate ați auzit câțiva cântăreți buni în Europa în ultima vreme?

- Știu doar unul, - am răspuns, - și acesta este un geniu: basul rus Fiodor Chaliapin .

Directorul a râs cu oarecare batjocură.

„Tânărul meu prieten”, mi-a spus el în germană, „Știu că nu este rău; dar după Edward Reschke, niciun bas nu poate spera să reușească la New York. nu m-am certat; i-au trebuit ani ca lui Fiodor Chaliapin să cucerească America...

Note

  1. ↑ 1 2 3 4 Archivio Storico Ricordi - 1808.
  2. ↑ Moise, 1916 , pp. 10-11.
  3. ↑ Moise, 1916 , p. 12.
  4. ↑ Moise, 1916 , p. 22.
  5. ↑ Koegel, 2009 , p. 127.
  6. ↑ Adolph Neuendorff // Folio. - Boston: White, Smith & Perry, 1884. - 1 ianuarie. — P. 12.
  7. ↑ Moise, 1916 , pp. 46-54.
  8. ↑ 1 2 Koegel, 2009 , p. 129.
  9. ↑ Moise, 1916 , p. cincizeci.
  10. ↑ Moise, 1916 , p. 58.
  11. ↑ Koegel, 2009 , p. 122.
  12. ↑ Koegel, 2009 , p. 77-78.
  13. ↑ Koegel, 2009 , pp. 129-130.
  14. ↑ Moise, 1916 , p. 81.
  15. ↑ Moise, 1916 , pp. 82, 110.
  16. ↑ Moise, 1916 , p. 100-101.
  17. ↑ Moise, 1916 , pp. 171-228.
  18. ↑ Moise, 1916 , p. 816.
  19. ↑ Heinrich Conried moare în Austria. Fostul director al Operei Metropolitane cedează la 2:30 în această dimineață la Apoplectic Stroke. A început viața ca țesător. Sănătatea subminată de grijile care decurg din conducerea Operei  (27 aprilie 1909). Arhivat din original pe 6 octombrie 2015. Preluat la 4 octombrie 2015.
  20. ↑ 1 2 Saffle M. Parsifal Performances in Amercia, 1886-1903  // JL DiGaetani, Josef P. Sirefman Opera and the Golden West: The Past, Present, and Future of Opera in the USA: Collection of Papers. - Associated University Press, 1994. - P. 161.
  21. ↑ Premiera americană a piesei Parsifal de Richard Wagner, 24 decembrie  1903 . The New York Times. Consultat la 27 septembrie 2015. Arhivat din original la 27 septembrie 2015.
  22. ↑ Brown J. Great Wagner Conductors: A Listener's Companion. - Canberra: Parrot Press, 2012. - P. 170.
  23. ↑ Noua scenă a Operei Metropolitane, reconstruită pentru producția „Parsifal  ” . științific american. Consultat la 30 septembrie 2015. Arhivat din original la 1 octombrie 2015.
  24. ↑ La Grange, 1995 , p. 657 (nota de subsol).
  25. ↑ La Grange, 1995 , p. 660.
  26. ↑ Bulygin A.K. Caruso. - M . : Gardă tânără, 2010. - S. 44.
  27. ↑ Blaukopf K. Gustav Mahler. - Paris: Laffont, 1979. - P. 281.
  28. ↑ Horowitz J. Understanding Toscanini: A Social History of American Concert Life. - Berkeley: University of California Press, 1994. - P. 38-39.
  29. ↑ Rubinstein A. Moje młode lata / trad. din poloneză. M. P. Malkova. - Cracovia: Polskie Wydawnictwo Muzyczne, 1976. - P. 213.

Literatură

Link -uri

  Accesați articolul Wikidata  Dicționare și enciclopedii