Mignon ( fr. mignon - baby, baby, cutie) - denumirea unui favorit , favorit al unei persoane de rang înalt, care s-a răspândit în secolul al XVI-lea în Franța . Johan Huizinga („Toamna Evului Mediu”, cap. 2) arată că acest fenomen s-a formalizat încă din secolul al XV-lea, fiind un sentimental, în spiritul vremii („Epoca Burgundie”), o modificare a tradiție a vasalajului feudal, care deja degenerează treptat în noi relații absolutiste. Slujitorii de la curte au servit ca o cale de mijloc între consilieri, gardieni și membrii aliului.
Slujitorii lui Henric al III-lea au devenit cei mai faimoși . Tinerii devotați regelui au șocat curtea cu trucurile lor vesele și îndrăznețe, sărbătorile zgomotoase și aventurile amoroase. Au existat zvonuri că regele era îndrăgostit de ei, dar nu există aproape nicio dovadă documentară în acest sens - este foarte posibil ca dușmanii lui Henric, cum ar fi Ducele de Guise , să răspândească zvonuri despre acest lucru .
Ținutele „efeminate” ale minionilor (părul ondulat, manșonul lat – un fel de jabot ) și aroganța lor exorbitantă au servit drept obiect constant de ridicol. Regele, gata să îndeplinească orice capriciu al favoriților săi, le-a oferit titluri și pământuri, ceea ce a stârnit furie atât în rândul nobililor, cât și al oamenilor de rând.
O lovitură grea pentru Heinrich a fost celebrul „ duel cu minion ”, în care doi dintre favoriții săi au murit, iar al treilea a fost grav rănit și a murit mai târziu. Regele a ridicat un mormânt magnific în memoria celor căzuți.
În ultimii ani, Anne de Joyeuse și Nogaret d'Épernon au rămas favoriții regelui . Pe amândoi le-a făcut duci și semeni .
Istoria relației dintre Henric al III-lea și minioni a devenit una dintre temele principale ale romanelor lui Alexandre Dumas père Contesa de Monsoro și Patruzeci și cinci , precum și piesa sa Curtea lui Henric al III-lea.
Alți nobili din acea vreme aveau și slujitori. Iată câteva dintre ele: