Alegeri parlamentare din Finlanda (1958)

Alegeri parlamentare în Finlanda (1958) ( fin. Eduskuntavaalit 1958 , swed. Riksdagsvalet i Finland 1958 ) - alegeri pentru Eduskunta din Finlanda , cu 200 de locuri , organizate la 6 și 7 iulie 1958 [1] . Uniunea Comunistă Democrată a Poporului Finlandei a devenit cel mai mare partid, dar nu a reușit să formeze un guvern.

Descrierea evenimentelor

Între martie 1956, când Urho Kekkonen ( Liga Agrară ) a devenit președinte și alegerile din 1958, au existat patru guverne în Finlanda. Karl-August Fagerholm pentru Partidul Social Democrat , care avea o majoritate în guvern; Vieno Sukselainen din Partidul Agrar dintr-o minoritate guvernamentală și două guverne civile de stat provizorii conduse de președintele Băncii Finlandei , Rainer von Fiandt , și de președintele Curții Supreme Administrative a Finlandei, Reino Kuuskoski . A fost dificil pentru social-democrați și agrarieni să lucreze împreună în guvern, iar acest lucru a redus semnificativ șansele țării de a avea un guvern stabil, deoarece alte două partide destul de mari - Uniunea Democrată a Poporului Finlandei și Coaliția Națională - au fost excluse din Guvernul.

Social-democrații au fost împărțiți în două grupuri: cu Väinö Tanner , un veteran social-democrat și un fost prizonier politic (unul dintre cei opt „criminali de război” după cel de-al Doilea Război Mondial ), succeduindu-i lui Fagerholm în iulie 1957 ca lider al social-democraților. Social-democrații se numărau printre principalii oponenți ai lui Kekkonen și doreau ca acesta să fie învins la alegerile prezidențiale din 1962. În calitate de președinte, Kekkonen dorea să-i învingă pe social-democrați din punct de vedere politic și astfel să-i împartă într-o majoritate și o minoritate, așa-zișii Skogis (numit după fostul ministru al Apărării Emil Skog), care să-l ajute să se apropie de obiectivul său.

În plus, Finlanda se afla în recesiune și avea o rată ridicată a șomajului, conform standardelor de atunci, ceea ce a ajutat Uniunea Populară Democrată din Finlanda să-și sporească sprijinul. După aceste alegeri, Fagerholm și-a format al treilea guvern, care în august 1958 includea social-democrați, agrarieni, coaliționiști naționali, Partidul Popular Suedez și Partidul Popular din Finlanda. După ce a numit deja guvernul Fagerholm, președintele Kekkonen a indicat că nu l-ar ajuta dacă va avea probleme. Guvernul a întâmpinat curând dificultăți: Uniunea Sovietică a întrerupt relațiile comerciale cu Finlanda, iar în noiembrie sau decembrie 1958, ambasadorul sovietic în Finlanda s-a întors în Uniunea Sovietică. Aceste „ înghețuri nocturne ”, împreună cu președintele Kekkonen și alte opoziții agrare (ministrul de externe Virolainen și-a dat demisia din guvern la începutul lui decembrie 1958, iar Karjalainen, fost ministru adjunct al finanțelor, a scris că de data aceasta a fost o perioadă în care oamenii înțelepți părăseau guvernul), a dus la faptul că Fagerholm a demisionat în decembrie 1958. în ianuarie 1959 Sukselainen a format un alt guvern minoritar centrist în timp ce Kekkonen a vizitat Uniunea Sovietică, unde Hrușciov l-a asigurat că totul va fi din nou bine în relațiile sovieto-finlandeze [2] [3] .

Rezultatele alegerilor

Note

1. ↑ Nohlen, D & Stöver, P (2010) Elections in Europe: A data handbook , p606 ISBN 978-3-8329-5609-7
2. ↑ Seppo Zetterberg și colab., eds. (2003) A Small Giant of the Finnish History , WSOY, 2003, p786, 811, 817–821
3. ↑ Johannes Virolainen (1991) Ultimul mandat electoral , Otava
4. ↑ 595. Eduskuntavaalit 1927–2003 Arhivat din original la 26 mai 2012. (Tilastokeskus 2004)
5. ↑ Suomen virallinen tilasto 29 A, Kansanedustajain vaalit XXVI(?)