Analiza stabilității pantei este un set de secțiuni de geotehnică care studiază starea solului în pantă.
Prismă de colaps ( ing. triunghi de alunecare , ing. pană de alunecare ) - o parte instabilă a rețelei de sol în pantă din partea pantei sale, închisă între unghiurile de lucru și stabile ale pantei de margine [1] . Conceptul este utilizat în calculele pantelor [2] , rezistente la prăbușire și pentru prevenirea alunecărilor de teren . Planul de alunecare al masei de sol este împărțit în blocuri active, pasive și centrale [3] .
În majoritatea metodelor de calcul, prisma „alunecă” pe o suprafață circulară. Cu toate acestea, o suprafață cilindrică rotundă dă rezultate brute pentru soluri eterogene cu mai multe straturi.
Alunecările apar adesea după o perioadă de ploaie abundentă când presiunea apei în porii de pe suprafața de alunecare crește, reducând solicitarea normală efectivă și reducând astfel frecarea de reținere de-a lungul liniei de alunecare. Acest lucru este cuplat cu creșterea greutății solului datorită adăugării apei subterane. O fisură de „contracție” (formată în vremea uscată anterioară) în partea de sus a toboganului se poate umple și cu apă de ploaie, împingând-o înainte. Pe de altă parte , alunecările de teren în formă de plăci de pe versanții dealurilor pot îndepărta un strat de sol din vârful rocii de bază. Din nou, acest lucru se datorează, de obicei, ploii abundente, uneori combinate cu încărcarea crescută de la clădirile noi sau îndepărtarea suportului degetelor (ca urmare a lărgirii drumului sau a altor lucrări de construcție). Astfel, stabilitatea poate fi mult îmbunătățită prin instalarea de canale de drenaj pentru a reduce forțele de destabilizare. Cu toate acestea, odată ce alunecarea a avut loc, rămâne slăbiciune de-a lungul cercului de alunecare, care poate reapărea în următorul sezon ploios.
Condiția corespunde solurilor argiloase (coezive) (lut nisipos, lut), pentru care φ ≠ 0; C ≠ 0 [4] .
