Neminem captivabimus nisi iure victum (din latină - „Nu vom întemnița pe nimeni fără o decizie judecătorească”, poloneză. Nikogo nie uwięzimy bez wyroku sądowego ), în unele cazuri a fost redus pur și simplu la Neminem captivabimus [1] - principiul legii Primul Commonwealth , care garanta imunitatea personală reprezentanților noilor și permitea trimiterea unei nobili la închisoare doar printr-un verdict judecătoresc [2] .
Acest principiu a fost unul dintre privilegiile noilor și a fost emis inițial la 25 aprilie 1425 de către Marele Duce al Lituaniei și Regele Poloniei Vladislav II Jagiello în Brzesce-Kujawski . Cu toate acestea, acest principiu a fost aprobat abia la 4 martie 1430, grație conducerii Jedlinsky și la 9 ianuarie 1433, grație conducerii de la Cracovia [3] .
În 1434, acest principiu a fost introdus în legislația lituaniană de către Marele Duce al Lituaniei Sigismund Keistutovich [4] . În 1447, imunitatea personală a început să se aplice boierilor lituanieni, iar în 1791 Legea cu privire la orașele regale libere.imunitate extinsă pentru locuitorii orașelor regale care dețineau proprietăți imobile (inclusiv evrei) [5] . În 1815, această clauză a fost inclusă în Constituția Regatului Poloniei în următorul context:
Titlul II.
Garantii generale.
[…]
18. Legea fundamentală veche neminem captivari permistemus nisi jure victum se va aplica locuitorilor din toate clasele din următoarele motive.
19. Nimeni nu poate fi luat în arest decât în formele şi cazurile prevăzute de lege.
20. Motivele reținerii trebuie anunțate imediat în scris persoanei arestate.
21. Orice persoană arestată trebuie adusă în cel mult trei zile la un loc judiciar corespunzător pentru audierea sau examinarea cauzei în modul prescris. O persoană găsită nevinovată după prima anchetă este imediat eliberată.
22. În cazurile prevăzute de lege, cel care a depus fidejusiunea este eliberat provizoriu.
23. Nimeni nu poate fi pedepsit altfel decât în baza legilor în vigoare și a deciziei instituției competente.
24. Fiecare polonez are libertatea de circulație și de circulație a proprietății sale, sub rezerva procedurii prevăzute de lege.
25. Fiecare condamnat își ispășește pedeapsa în Împărăție; nimeni nu poate fi expulzat din regiune, decât în cazurile de expulzare prevăzute de lege.
Unii au considerat însă păstrarea acestui principiu drept o încălcare a garanțiilor libertății și inviolabilității persoanei, care permitea arestări neautorizate, presupus în numele împăratului domnitor Alexandru I [6] . În special, S. I. Turgheniev a remarcat că această încercare a lui Alexandru I de a crea o monarhie constituțională în Polonia a oferit „puține garanții... pentru libertatea indivizilor, acest scop principal al oricărei constituții” [7] .