Epigraf automat
Versiunea actuală a paginii nu a fost încă revizuită de colaboratori experimentați și poate diferi semnificativ de
versiunea revizuită pe 14 octombrie 2017; verificările necesită
3 modificări .
Autoepigraful ( din greaca veche αὐτός - „însuși” + alt grecesc ἐπι-γρᾰφή - „inscripție” ) este o epigrafă a unei opere, aparținând aceluiași autor cu lucrarea.
Există mai multe tipuri de autoepigraf:
- O auto-epigrafă-explicație, așa cum ar fi, o mică prefață la textul următor: astfel, de exemplu, este auto-epigraful poemului Anna Akhmatova „ Requiem ”.
- Un autopigraf dintr-o altă operă a aceluiași autor - astfel, autorul, parcă, intră într-un dialog cu el însuși. Acest lucru se face de obicei atunci când există o perioadă semnificativă de timp între două lucrări: astfel Arsenii Tarkovski ia o epigrafă la poemul său „Poezii dintr-un caiet pentru copii” ( 1958 ) din poemul său de tineret din 1921 . Kliment Timiryazev precedă colecția articolelor sale Știință și democrație (1920) cu mai multe auto-epigrafe din lucrări anterioare, explicând în prefață: mai mult de jumătate din viața lui lungă, conștientă” [1] .
- Autopigraf inventat: ca dintr-o altă lucrare, dar de fapt scris special pentru această ocazie. Ca exemplu, putem aminti romanul „ Sirenele Titanului ” de Kurt Vonnegut , toate capitolele fiind prevăzute cu epigrafe pentru paternitatea personajelor sale. Această tehnică este caracteristică în special poetului modern Dmitri Vodennikov [2] . Adesea, această tehnică este folosită în lucrări ironice.
Note
- ↑ Timiryazev, Kliment Arkadievici . Știință și democrație. Rezumat de articole. - M .: Editura de Stat, 1920.
- ↑ Buck, Dmitri Petrovici . O sută de poeți ai începutului de secol. Despre poezia lui Dmitri Vedenyapin, Dmitri Vodennikov și Alexander Timofeevsky Arhivat 31 iulie 2019 la Wayback Machine . — Revista „Octombrie”, 2010, nr. 4.