Danilov, Yuri Nikiforovici

Yuri Nikiforovici Danilov
Poreclă Danilov-negru
Data nașterii 25 august ( 6 septembrie ) 1866( 06.09.1866 )
Locul nașterii Kiev ,
Imperiul Rus
Data mortii 3 februarie 1937 (70 de ani)( 03.02.1937 )
Un loc al morții Paris , Franța
Afiliere  imperiul rus
Tip de armată armata imperială rusă
Rang general de infanterie
Bătălii/războaie
Premii și premii
 Fișiere media la Wikimedia Commons

Yuri (George) Nikiforovici Danilov ( 13 august  [25],  1866 , Kiev  - 3 februarie 1937 , Paris ) - lider militar rus, general de infanterie ( 1914 ).

El a avut porecla Danilov-negru în armata rusă pentru a-l deosebi de colegii săi - generalii Danilov-roșu și Danilov-alb .

Biografie

S-a născut într-o familie nobiliară la 13 august ( 25 august după noul stil ) 1866 .

Educație

A absolvit Corpul de cadeți Vladimir Kiev (1883) și Școala de artilerie Mihailovski (1886), de unde a fost eliberat ca sublocotenent în brigada 27 de artilerie , staționată la Vilna.

Serviciul militar

În 1892 a absolvit Academia Nikolaev a Statului Major General la categoria I.

În 1892 - căpitan , a fost atașat districtului militar Kiev. În 1894-1898 a fost asistent al adjutantului superior al cartierului general al districtului militar Kiev. S-a ocupat de probleme de mobilizare. Așadar, la sfârșitul anului 1895, Danilov a participat la lucrările comisiilor speciale pentru a verifica activitatea pregătitoare de mobilizare a instituțiilor civile și disponibilitatea acestora de a efectua mobilizarea în sine. În urma acestei lucrări, Danilov, împreună cu căpitanul Pisarevski, a publicat un manual despre serviciul de mobilizare.

În 1896-1897, Danilov a comandat o companie în Regimentul 129 Infanterie Basarabie . În 1898-1903 a fost grefier asistent al biroului comitetului de mobilizare a trupelor. locotenent colonel (1899). colonel (1903). În 1903-1904 a fost ofițer de stat major al Statului Major la Statul Major. În 1904-1905 a fost șef al departamentului operațional al Statului Major. În 1905-1906 - șef al departamentului Direcției principale a Statului Major General. În 1906 - asistent al prim-sfertului Direcției Generale a Statului Major.

În același 1906, a comandat un batalion în Regimentul de Gărzi de Salvare finlandez . În 1906-1908 a  fost comandantul Regimentului 166 Infanterie Rivne din Kiev.

În anii 1908-1909 a fost cartier-maestru-șef al Direcției Principale a Statului Major General. General-maior (1909). În anii 1909-1914 a fost general de intendent al Direcției Principale a Statului Major General. Din 1910, în același timp, președinte al Comisiei Cetății din subordinea Direcției Principale a Statului Major General. General-locotenent (1913).

Primul Război Mondial

În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, a fost numit general de intenție al cartierului general al comandantului suprem suprem, Marele Duce Nikolai Nikolaevici . Pentru distincție în Bătălia Galiției, a primit Ordinul Sf. Gheorghe , gradul IV. General de Infanterie (1914). În 1915 , după transferul Marelui Duce Nikolai Nikolaevici la postul de vicerege al Caucazului , a fost forțat să-și părăsească funcția de la Cartierul General.

În 1915-1916 - comandant al Corpului 25 Armată . În 1916-1917 - șef interimar de stat major al Frontului de Nord (sub comanda generalului Nikolai Vladimirovici Ruzsky ). În această calitate, a fost prezent la abdicarea împăratului Nicolae al II-lea .

În 1917 - comandant al Armatei a 5-a . El a stabilit relații cu comitetul armatei , a încercat să întărească disciplina, dar măsurile sale în fața prăbușirii armatei nu au dus la succes. În vara lui 1917, ofensiva armatei sale s-a încheiat cu eșec: după ce au luat prima linie de tranșee inamice, trupele au refuzat să continue ofensiva și s-au întors în tranșee. [1] Din septembrie 1917 a fost în rezerva de grade la sediul Districtului Militar Petrograd.

Serviciu în armatele Roșii și Albe

În 1918 a servit în Armata Roșie , a condus un grup de experți militari la delegația sovietică în negocieri cu Puterile Centrale la Brest-Litovsk . La inițiativa sa, experții au trimis o notă șefului delegației sovietice G. Ya. Sokolnikov cu argumente împotriva încheierii păcii de la Brest , care nu a fost luată în considerare. În martie 1918, a fost membru al Comisiei de specialiști militari ( voenspets ) pentru a elabora un plan de transformare a centrului militar de reorganizare a forțelor armate, dar acest plan nu a fost aprobat de Consiliul Comisarilor Poporului .

La 25 martie 1918 s-a pensionat. A plecat în Ucraina , apoi s-a mutat la locația Armatei de Voluntari . În toamna anului 1920 a ocupat funcția de asistent șef al Direcției Militare a Armatei Ruse din Crimeea .

În exil

A emigrat la Constantinopol , apoi a locuit la Paris . Autorul unor lucrări istorico-militare dedicate participării armatei ruse la Primul Război Mondial (cercetările sale despre prima etapă a războiului, publicate la Berlin în 1924 , sunt deosebit de valoroase ). Biograful Marelui Duce Nikolai Nikolaevici .

Familie

Estimări ale contemporanilor

Generalul Iuri Danilov a jucat un rol cheie în planificarea operațiunilor militare în armata rusă în anii 1914-1915, când șeful de stat major al comandantului suprem, generalul Nikolai Nikolaevici Ianușkevici , nu avea experiență strategică. Performanța sa în calitate de Quartermaster General a fost apreciată de critici. Așadar, generalul A. A. Brusilov l-a numit pe Danilov în memoriile sale „un om îngust și încăpățânat” și a continuat:

Rapoartele sale au influențat, fără îndoială, considerațiile strategice ale Comandantului Suprem în mare măsură și nu se poate nega că uneori am acționat în anumite privințe la întâmplare și riscant împrăștiați - nu în conformitate cu forțele pe care le aveam la dispoziție.

Protopresbiterul (șeful clerului militar) Georgy Shavelsky a dat următoarea descriere a lui Danilov:

Sincer, asiduu, extrem de harnic, însă, cred, a fost lipsit de acea „lumină” care marchează pecetea alegerii speciale a lui Dumnezeu. Era un muncitor foarte serios, dar putea fi util și, poate, chiar greu de înlocuit pe margine, acolo unde se impune strângerea de material pregătit, dezvoltarea unei idei gata făcute, date. Dar nu putea conduce o armată uriașă, nu era sigur ca toată armata să-l urmeze. L-am iubit pe Gen. Danilov pentru multele calități bune ale sufletului său, dar mi s-a părut mereu un om cu capul greu, fără un zbor de „vultur”, într-o oarecare privință – îngust, uneori naiv... Mare încăpățânare, mai mult decât necesar, încrederea în sine, cu sociabilitate insuficientă cu oamenii și incapacitatea de a alege și de a folosi asistenți talentați, a completat caracteristicile deja remarcate ale depozitului spiritual al genei. Danilova.

Generalul P.K. Kondzerovsky , care a servit ca general de serviciu sub comandantul suprem suprem, a scris că

Generalul Infernător și-a asumat imediat o poziție mai înaltă în Cartierul General decât ar fi trebuit. Acest lucru a fost facilitat în mare măsură de trăsăturile de caracter ale lui Yu. N. Danilov, un om extrem de puternic, mândru, cu o părere foarte înaltă despre el însuși. Îl consideram un om fără îndoială inteligent, dar uneori, în zilele succesului pe front, se prefăcea aproape un geniu, un mare comandant, iar asta era deja prea mult.

Premii

„Pentru munca de dezvoltare și implementare a măsurilor prevăzute de sus, care au asigurat acțiunile de succes ale forțelor noastre armate”.

- Ordinul asupra sediului Comandantului Suprem nr.35 din 14 octombrie 1914.

Proceedings

Note

  1. ↑ Nelipovich S. G. „... Frontul mitingurilor continue”. Date de arhivă generalizate despre ofensiva din iunie 1917 a trupelor Frontului de Sud-Vest. // Revista de istorie militară . - 1999. - Nr 2. - P.38.
  2. ↑ 1 2 3 Enciclopedia „Istoria lumii” . Preluat la 3 septembrie 2018. Arhivat din original la 3 septembrie 2018.
  3. ↑ Vladimir Abarinov . Ultimul „spion” care s-a întors din frig. . Preluat la 3 septembrie 2018. Arhivat din original la 3 septembrie 2018.
  4. ↑ Înainte de o publicare separată, cartea a fost publicată în Jurnalul de istorie militară pentru 1991 în nr. 9, 10, 11, 12, pentru 1992 în nr. 1, 2, 3.

Link -uri