Hirst împotriva Regatului Unit (nr. 2) (2005) CEDO 681 este un caz al Curții Europene a Drepturilor Omului , în care instanța a decis că interzicerea totală a deținuților britanici de a avea drept de vot era contrară Convenției Europene a Drepturilor Omului. . Trebuie avut în vedere faptul că Curtea nu a decis că toți deținuții ar trebui să aibă dreptul de vot. Mai degrabă, ea a considerat că, în cazul în care votul ar fi abolit, atunci măsura trebuie să fie compatibilă cu articolul 3 din Primul Protocol, care atribuie Regatului Unit sarcina de a-și justifica abaterea de la principiul votului universal .
John Hurst , un prizonier care ispășește o pedeapsă pentru omor din culpă [1] , a fost descalificat de la vot în temeiul secțiunii 3 din Legea privind reprezentarea oamenilor din 1983, care interzice deținuților condamnați să voteze în timp ce erau încarcerați într-un penitenciar. În 2001, Hirst a intentat un proces la Înalta Curte, dar cazul a fost închis [2] . Mai târziu, în 2001, a depus o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului .
În 2004, Camera Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Hirst împotriva Marii Britanii (nr. 2) (2006) 42 EHRR 41 a reținut în unanimitate că a existat o încălcare a dreptului lui Hirst garantat de articolul 3 din Primul Protocol. Marea Britanie a făcut recurs la Marea Cameră, iar pe 6 octombrie 2005, Camera a decis în favoarea lui Hearst cu majoritate (douăsprezece la cinci) [1] . Curtea a constatat că restricția privind votul deținutului a încălcat articolul 3 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului ;
Odată ce un caz a fost acceptat de CtEDO, supravegherea executării hotărârii Curții revine Comitetului Miniștrilor. Guvernul britanic a încercat inițial să adopte o lege care să le acorde prizonierilor dreptul de vot [3] Aceasta a fost respinsă de Parlamentul britanic și, de atunci, guvernul a spus în repetate rânduri că prizonierilor nu li se va acorda dreptul de vot, în ciuda hotărârii [4] .
În Regatul Unit, instanța a fost criticată pentru că ar fi fost excesiv de intruzivă în domeniile considerate apanajul instanțelor naționale și ale Parlamentului; Kenneth Clark și Dominic Grieve au susținut că Curtea nu acordă statelor o marjă suficientă de apreciere. Controversată este cererea instanței de liberalizare a dreptului de vot pentru prizonieri [5] , decizie pe care David Cameron a numit-o „complet inacceptabilă” [6] . Cameron a mai afirmat că conceptul de drepturi ale omului este „denaturat” și „discreditat” de CtEDO deoarece deciziile rezonabile luate la nivel național nu au fost respectate de instanță [7] .
Articolul 1 din Convenția Europeană prevede că „Înaltele părți contractante asigură oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în titlul I al prezentei convenții”. Instanța a adăugat:
„Din această prevedere rezultă că statele participante sunt responsabile pentru orice încălcare a drepturilor și libertăților protejate ale oricărei persoane aflate în „jurisdicția” - sau competența lor - la momentul încălcării...
....Totuși, trebuie reiterat că, în sensul Convenției, singura problemă relevantă este responsabilitatea internațională a statului, indiferent de autoritatea națională însărcinată cu încălcarea Convenției în sistemul intern...
... Deși este posibil ca statele să întâmpine dificultăți în aplicarea drepturilor garantate de Convenție în toate părțile teritoriului lor, cu toate acestea, fiecare stat parte la Convenție este responsabil pentru evenimentele care au loc pe teritoriul său național.
Mai mult decât atât, Convenția nu obligă pur și simplu cele mai înalte organe ale statelor contractante înseși să respecte drepturile și libertățile omului; presupune de asemenea că, pentru a asigura exercitarea drepturilor și libertăților omului, aceste organisme trebuie să prevină sau să remedieze orice încălcări la niveluri subordonate.... Cele mai înalte autorități publice sunt obligate să ceară „subordonaților” lor să respecte Convenția și nu pot ascunde incapacitatea lor de a asigura respectarea acesteia. . .
... Obligația generală impusă statului prin articolul 1 din Convenție presupune și impune instituirea unui sistem național capabil să asigure respectarea Convenției pe întreg teritoriul statului pentru toate persoanele.
Curtea reiterează că în dreptul internațional expresia „organizație guvernamentală” nu se poate referi doar la guvern sau la organele centrale ale unui stat. Obligațiile care decurg din Convenție se aplică oricărui organism național care exercită funcții publice.”
[2009] CEDO 2260