Republica Democrata din Congo

Republica Democratică Congo ( fr.  République démocratique du Congo [ʁe.py.bˈlik demɔkʁaˈtik dy kɔ̃ɡo] ),  RDC , de asemenea, RD Congo  este un stat din Africa Centrală . Capitala este Kinshasa . Limba oficială este franceza . Este împărțit în 26 de provincii. Până în 1960, Republica Democrată Congo a fost o colonie belgiană . Membru al Federației Est-Africane din 2022 .

Ocupă locul 11 ​​în lume ca teritoriu și locul 14 ca populație . Populația, conform estimărilor pentru 2022, este de 108.407.721 persoane, teritoriul este de 2.345.409 km², conform ambilor indicatori fiind una dintre cele mai mari țări din regiune. Din punct de vedere al suprafeței, este doar puțin inferior Algeriei , ocupându-se pe locul 2 pe continent, iar ca populație este al patrulea după Nigeria , Etiopia și Egipt . RDC este a doua cea mai mare țară francofonă din lume după Franța , în 2022, 48,9 milioane de congolezi, sau 51,37% din populația RDC, știau să citească și să scrie franceză, față de 66,4 milioane de franceză, sau 96,91% din franceză. populație care știa să citească și să scrie franceză [6] [7] . Kinshasa  , capitala RDC, este cel mai mare oraș francofon din lume [8] [9] [10] [11] .

Are o diversitate etnică și culturală semnificativă.

Stat federal , republică mixtă . Pe 24 ianuarie 2019, Felix Tshisekedi și-a asumat președinția .

Are frontiere terestre cu Republica Congo , Republica Centrafricană , Sudanul de Sud , Uganda , Rwanda , Burundi , Tanzania , Zambia , Angola , inclusiv exclava angoleze Cabinda .

Una dintre cele mai sărace țări din lume. Volumul PIB-ului la paritatea puterii de cumpărare pentru anul 2019 a fost de 78,297 miliarde de dolari SUA (circa 800 de dolari SUA pe cap de locuitor). Unitatea monetară este francul congolez .

Caracteristici fizice și geografice

Republica Democratică Congo  este o țară din Africa ecuatorială de vest . Teritoriul țării ocupă bazinul râului Congo . Dinspre est, teritoriul țării este mărginit de Riftul African . În vestul îndepărtat are acces la mare, cu o coastă de doar 37 km, este una dintre cele mai mici linii de coastă din lume.

Are granițe terestre cu Republica Congo , Republica Centrafricană (RCA), Sudanul de Sud , Uganda , Rwanda , Burundi , Tanzania , Zambia , Angola , inclusiv exclava angoleze Cabinda .

Parțial teritoriul Republicii Democratice Congo aparține zonei climatice ecuatoriale , parțial subecuatoriale sau savanelor .

Relief

Republica Democratică Congo este un vast platou central ( bazinul Congo ) acoperit cu păduri tropicale , înconjurat de munți în est, câmpii și savane în sud și sud-vest și câmpuri în nord. Lanțul muntos înalt Rwenzori este situat la granițele de est ale țării.

Minerale

Măruntaiele ţării conţin rezerve de cupru , cobalt , cadmiu , bauxite , minereu de fier , cărbune , diamante , aur , argint , petrol , zinc , mangan , staniu , uraniu . Mai mult de jumătate din rezervele de uraniu explorate ale lumii sunt situate pe teritoriul republicii . Depozite mari de malachit și columbit-tantalit . Țara conține o parte din centura de cupru a Africii .

Lumea animalelor

Fauna este larg reprezentată: elefanți , lei , gheparzi , leoparzi , caracali , cimpanzei , gorile , girafe , okapi , zebre , lupi de pământ . Râurile abundă de crocodili și hipopotami , iar  savana abundă de bivoli africani , antilope și alte ungulate erbivore. Există, de asemenea, mulți șerpi diferiți, dintre care mamba (unul dintre cei mai veninoși șerpi din lume) iese în evidență. Printre păsări : flamingo , pelican , papagal , stârc , pasăre soare , gheare africane . Un număr mare de insecte , inclusiv țânțarul de malarie și musca tsetse purtătoare de boala somnului .

Istorie

Cea mai veche populație din Congo au fost pigmeii . În mileniul II î.Hr. e. triburile agricole bantu au început să migreze din nord , aducând cu ei agricultura, metalurgia și creând primele formațiuni statale. Cel mai important dintre ele a fost regatul Kongo , care a apărut în jurul secolului al XIV-lea, care a acoperit și nordul Angolei. Conducătorii acestui stat purtau titlul de mani-kong, iar capitala era orașul Mbanza-Kongo .

La sfârșitul secolului al XV-lea, portughezii au apărut la gura râului Congo . Principalul venit al conducătorilor Congo a fost comerțul cu sclavi cu țările europene, în special cu Portugalia . Sclavii congolezi au fost folosiți în plantațiile din America.

În 1876 belgienii au intrat în țară .

În 1885-1908, țara numită Statul Liber Congo era proprietatea personală a regelui belgian Leopold al II-lea [9] . Această perioadă a istoriei este caracterizată de o dictatură brutală care a forțat populația locală să extragă cauciuc și fildeș . În 1908 Leopold a vândut zona statului belgian, iar țara a devenit o colonie belgiană cunoscută sub numele de Congo Belgian .

În mai 1960, Mișcarea Națională a Congo-ului, condusă de Patrice Lumumba , a câștigat alegerile pentru parlamentul local [12] , 30 iunie 1960, țara și-a câștigat independența sub numele de Republica Congo .

Deoarece colonia franceză vecină din Congo Mijlociu ( Moyen Congo ), situată pe malul drept al marelui fluviu african Congo , a ales și numele „ Republica Congo ” la obținerea independenței , de ceva timp aceste țări s-au remarcat prin denumiri. capitalele lor - Republica Congo-Brazzaville și Republica Congo-Leopoldville (numele modern al Leopoldville este Kinshasa ).

La scurt timp după independență, țara s-a confruntat cu separatismul în provinciile de sud-est Katanga (sub conducerea lui Moise Tshombe , liderul partidului de dreapta CONAKAT , afiliat la corporația belgiană „ Union Minière ” [9] ) și South Kasai . (sub conducerea lui Albert Kalonji , fost însoțitor al lui Lumumba).

La 5 septembrie 1960, președintele Kasavubu l -a revocat pe prim-ministrul Lumumba din funcția sa, ceea ce a provocat o criză politică de lungă durată în țară .

În 1961, șeful Statului Major al armatei congoleze , Mobutu (viitorul dictator care a redenumit Congo în Zair în 1971 ), îl trădează în secret (sub pretextul răpirii) pe Lumumba, care este în opoziție, celor mai mari dușmani ai săi - grupurile armate ale autoproclamatei Katanga . Separațiștii [9] susținuți de Belgia l- au torturat și ucis cu brutalitate pe Lumumba (conform unor rapoarte, execuția liderului național al Congo-ului ar fi fost o operațiune specială planificată de CIA americană [13] ).

Până în ianuarie 1963, trupele ONU au ajutat guvernul Congo să înlăture o rebeliune în sud-estul țării. Ca urmare a războiului civil, populația caucazoidă a părăsit țara, care a constituit o mare diasporă în Katanga (31% din populația de peste o sută de mii de albi a Republicii Congo din primii ani de independență) [14]. ] .

În 1964, președintele Kasavubu l-a numit pe Moise Tshombe, care s-a întors din exil, ca prim-ministru al Congo-ului. Guvernul Tshombe dă jos Rebeliunea Simba , ridicată de susținătorii lui Lumumba. În primăvara anului 1965, partidul CONACO al lui Tshombe câștigă alegerile parlamentare. Cu toate acestea, în octombrie, Kasavubu îl retrage pe Tshombe din funcția de șef al guvernului și îl înlocuiește pe Evariste Kimba .

În noiembrie 1965, Mobutu, care a primit asistență financiară din partea Statelor Unite și a Belgiei pentru a-și recompensa trupele [15] , a dat o lovitură de stat și l-a înlăturat pe președintele Kasavubu .

În 1966, guvernul Mobutu atribuie un nou nume capitalei țării - Kinshasa , în locul celui vechi - Leopoldville.

La 27 octombrie 1971, țara însăși a fost redenumită Zair .

După răsturnarea dictaturii lui Mobutu în 1997 (ca urmare a Primului Război din Congo ), țara a început să poarte numele modern - Republica Democrată Congo .

În 1998-2002 țara a devenit scena așa-numitului Mare Război African ( Al Doilea Război Congolez ), în care [16] au fost implicate aproape toate statele din Africa Centrală și de Sud.

Are relații diplomatice cu Federația Rusă , care au fost stabilite cu URSS la 7 iulie 1960.

Populație

Populație  : 108.407.721 (est. 2022; locul 14 în lume). [2]

Creșterea anuală estimată pentru 2022 este de 3,14% (locul 9 în lume). [2]

Estimarea fertilității pentru 2022 este de 5,63 nașteri per femeie (a treia în lume). [2]

Rata natalității pentru 2022 este de 40,08 la 1000 (a șaptea în lume). [2]

Estimarea mortalității pentru 2022 este de 7,94 la 1000 (a 95-a în lume). [2]

Estimarea mortalității infantile pentru 2022 este de 60,85 la 1000 (al 10-lea în lume). [2]

Speranța medie de viață estimată pentru 2022 este de 61,83 ani, pentru bărbați - 60,03 ani, pentru femei - 63,69 ani.

Infecția cu virusul imunodeficienței ( HIV ) - 0,8% (estimare 2018, 800.000 infectați).

Scorul de alfabetizare pentru 2016 este de 77%, pentru bărbați - 88,5%, pentru femei - 66,5%. Învățământul primar în principalele limbi a fost stabilit în perioada colonială, care era destul de rar în Africa la acea vreme.

Populația urbană estimată pentru 2022 este de 46,8%.

Compoziția etnică: peste 200 de popoare și naționalități, 242 de limbi, majoritatea bantu ; cele mai mari patru popoare - Mongo , Luba , Kongo și Mangbetu-Azande reprezintă împreună 45% din populație.

Religii: catolici  - 29,9%; protestanți  - 26,7%; alți creștini, 36,5%; kimbangisti  - 2,8%; musulmani  - 1,3%; Culte aborigene și sincretice - 2,8% [19] , baha'i - 0,43% [20] .

Limbi

Limba oficială a Republicii Democratice Congo este franceza , o limbă neutră din punct de vedere etnic menită să faciliteze comunicarea între reprezentanții multor naționalități care trăiesc în țară. Potrivit Organizației Internaționale a Țărilor Francofone (OF) , în 2022, 51,37% din populația RDC vorbește franceză [6] [21] . RDC este a doua cea mai mare țară francofonă din lume după Franța în cifre absolute ale populației, în 2022 48.924.702 congolezi, sau 51,37% din populația RDC, știau să scrie și să citească în franceză, față de 66.393.815 din franceză, sau 96,91. % din populația Franței, care știa să citească și să scrie limba franceză [6] [7] . Kinshasa  , capitala RDC, este cel mai mare oraș francofon din lume [8] [9] [10] [11] .

Republica Democratică Congo este o țară multilingvă cu un total estimat de 242 de limbi vorbite vii. Ethnologue enumeră 215 limbi. Limba oficială este franceza, moștenită din perioada colonială. Patru limbi au statut „național”: Kongo , Lingala , Swahili , Luba .

Lingala (limba de comunicare interetnică în centru și nord-vest), kingwana ( dialect swahili , centrul și estul țării), kikongo (sud-vest extrem), chiluba (centru și sud-vest). În perioada colonială a istoriei țării, olandeza a fost și o limbă oficială , dar ulterior franceza a înlocuit-o. În total, aproximativ 242 de limbi sunt în circulație pe teritoriul statului.

Când țara era o colonie belgiană, 4 limbi erau deja studiate și predate în școlile primare, făcând-o una dintre puținele țări africane care au alfabetizat în limbile naționale în perioada colonială europeană. În perioada colonială, olandeza și franceza erau limbile oficiale, dar franceza a fost de departe cea mai importantă limbă.

Diviziuni administrative

Diviziunea administrativă a Republicii Democratice Congo este guvernată de constituție și de legislația actuală.

Republica Democratică Congo este împărțită în 26 de provincii. Fiecare provincie este condusă de un guvernator ales de popor pentru un mandat de cinci ani. Cele mai înalte organe ale puterii legislative din provincii sunt consiliile locale ale reprezentanților poporului, alese tot de populație pentru un mandat de cinci ani.

1. Kinshasa
2. Congo central
3. kwango
4. Quilu
5. Mai Ndombe
6. Kasai
7. Lulua
8. Kasai de Est
9. rangele
10. Sankuru
11. Maniema
12. Kivu de Sud
13. Kivu de Nord
14. Ituri
15. Uele de sus
16. Chopo
17. Uele de jos
18. Ubangi de Nord
19. Mongala
20. Ubangi de Sud
21. ecuatorial
22. Chuapa
23. Tanganica
24. Lomami de sus
25. Lualaba
26. Katanga de sus

Structura statului

Fundamentele sistemului de stat

Republica Democratică Congo este o republică prezidențială federală . Legea fundamentală a statului este constituția adoptată în 2006. Constituția din 2006, cunoscută și sub numele de Constituția celei de-a Treia Republici, a intrat în vigoare în februarie 2006. A funcționat concomitent cu constituția de tranziție până la inaugurarea oficialilor aleși la alegerile din iulie 2006. Conform noii constituții, parlamentul RDC a rămas bicameral: un Senat de 108 membri aleși pentru cinci ani de parlamentele regionale și o Adunare Națională de 500 de deputați aleși. timp de cinci ani.ani după populaţie. Puterea executivă a fost împărțită între președinte și guvern, condus de un prim-ministru din partidul cu majoritate în Adunarea Națională. Guvernul a devenit responsabil în fața parlamentului, iar președintele a început să fie ales pentru cinci ani cu posibilitatea unui al doilea mandat la rând. Noua constituție a dat și noi puteri regiunilor. Legislativele din provincii au primit dreptul de a alege guvernatori - șefi ai guvernelor regionale. Tot în conformitate cu noua constituție, Curtea Supremă a fost împărțită în trei instituții noi. Prerogativa interpretării constituției a trecut la Curtea Constituțională.

Guvernul

După o perioadă de tranziție de patru ani între cele două constituții, au fost create noi instituții politice la diferite niveluri ale tuturor ramurilor guvernamentale, a fost adoptată o nouă diviziune administrativă, sistemul politic al RDC a căpătat în sfârșit forma stabilă a unei republici democratice prezidențiale. . Potrivit prevederilor constituției tranzitorii din 2003, a fost creat un organ legislativ, format din două camere - Senatul și Adunarea Națională [22] . Senatul, printre altele, a fost responsabil de redactarea noii constituții. Puterea executivă a fost conferită unui cabinet de 60 de membri condus de un președinte și patru vicepreședinți. Președintele a primit atribuțiile comandantului suprem al forțelor armate. Constituția de tranziție a instituit și o justiție relativ independentă, condusă de o Curte Supremă cu puterea de a interpreta constituția.

Parlamentul

Parlamentul Republicii Democratice Congo este bicameral :

• Adunarea Națională  - camera inferioară
• Senat  - camera superioara

Conform rezultatelor alegerilor din 2011, cel mai mare număr de locuri în Adunarea Națională (62 din 500) a fost deținut de partidul președintelui Joseph Kabila ( Partidul Popular pentru Reconstrucție și Democrație ).

În urma alegerilor pentru Senat din 19 ianuarie 2007, partidul prezidențial a primit 22 de locuri, 7 partide - de la 14 la 2 locuri, 18 partide - câte 1 loc, iar în Senat au intrat și 26 nepartizani.

Corupție

Mobutu Sese Seko , care a condus RDC între 1965 și 1997, a instituționalizat efectiv corupția, ceea ce a dus țara la colapsul economic în 1996 [23] . Se spune că Mobutu a deturnat între 4 și 5 miliarde USD în timpul domniei sale [24] . În iulie 2009, o instanță elvețiană a stabilit că termenul de prescripție pentru restituirea activelor de peste mări ale lui Mobutu (aproximativ 6,7 milioane USD deținute în băncile elvețiene) a expirat și, prin urmare, activele ar trebui să fie transferate familiei sale [25] .

Președintele Joseph Kabila , ajuns la putere în 2001, a creat Comisia de combatere a crimelor economice [26] .

Drepturile omului

Comitetul ONU pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor în 2006 și-a exprimat îngrijorarea că, în perioada de tranziție postbelică, drepturile omului pentru femei și respectul pentru egalitatea de gen nu sunt considerate drept obiectiv prioritar [27] [28] . Estul țării, în special, a fost numit „capitala mondială a violului”, iar prevalența violenței sexuale a fost evaluată ca fiind cea mai mare din lume [29] [30] . Problema este exacerbată de faptul că populația generală pare să perceapă violența împotriva femeilor ca normă [31] . În iulie 2007, Comitetul Internațional al Crucii Roșii și-a exprimat îngrijorarea cu privire la situația din estul RDC [32] . Potrivit raportorului special al ONU pentru violența împotriva femeilor, Yakin Ertürk, care a călătorit în estul Congo-ului în iulie 2007, violența împotriva femeilor în Kivu de Nord și de Sud a căpătat un caracter de „brutalitate de neimaginat”. „Grupurile armate atacă comunitățile locale, jefuiesc, violează, răpesc femei și copii și îi forțează să lucreze ca sclavi sexuali ”, a spus Erturk [33] . În decembrie 2008, GuardianFilms , deținută de ziarul britanic The Guardian , a lansat un documentar care documentează mărturia a peste 400 de femei și fete abuzate de bandele de jaf armate [34] . În iunie 2010, British Oxfam a raportat o creștere bruscă a numărului de violuri care au loc în RDC, iar cercetătorii de la Harvard au descoperit că numărul violurilor comise de civili a crescut de șaptesprezece ori [35] . Potrivit Fundației Thomson Reuters , care a publicat la sfârșitul anului 2018 clasamentul celor mai periculoase țări pentru femei din lume, Republica Democrată Congo ocupă locul șaptea în lista țărilor cu cel mai mare număr de riscuri pentru femeile în ceea ce privește îngrijirea sănătății, accesul la resurse economice, viața de zi cu zi, violența sexuală și traficul de persoane [36] .

În 2003, Sinafasi Makelo, care a reprezentat pigmeii Mbuti , a declarat la Forumul indigen al ONU că în timpul războiului, membrii poporului său au fost vânați și mâncați ca și cum ar fi vânat. În provincia Kivu de Nord, cazuri de canibalism au fost observate de un grup cunoscut sub numele de Les Effaeurs („Găsătorii de șters”), ai cărui membri voiau să curețe pământul de oameni și să îl folosească pentru minerit [37] . Ambele părți ale războiului se considerau „inferioare”, iar unii credeau că consumul de carne umană le dă puteri magice [38] .

Politica externă

Economie

Resurse naturale - cele mai mari rezerve din lume de cobalt , germaniu , tantal , diamante , cele mai mari rezerve din Africa de uraniu , wolfram , cupru , zinc , staniu , rezerve de beriliu , litiu , niobiu , zăcăminte semnificative de petrol , cărbune , minereuri de fier , mangan , aur , argint , bauxita . Lider în furnizarea de malachit natural [39] . Resurse hidroenergetice mari, păduri.

După încheierea războaielor civile, situația economică a țării a început să se îmbunătățească din 2002. Autoritățile RDC au reluat relațiile cu organizațiile financiare internaționale și cu țările care oferă asistență. Recuperarea muncii în sectorul minier, principala sursă de venituri din export, a dus la o creștere a PIB în 2006-08. Cu toate acestea, de la sfârșitul anului 2008, scăderea cererii și a prețurilor pentru mărfurile cheie de export ale RDC au dus la o nouă stagnare a economiei țării.

PIB-ul pe cap de locuitor , conform FMI , în 2017 este de aproximativ 790 USD ( locul 185 în lume).

Industrie - minerit ( diamante , aur , cupru , cobalt , zinc ), produse de larg consum (textile, incaltaminte, tigari, alimente si bauturi), lemn.

Agricultura - cafea , zahăr , ulei de palmier , cauciuc , ceai , chinină , manioc (tapioca), banane , rădăcinoase , porumb , fructe; zootehnia este subdezvoltată.

Exporturi (8,3 miliarde de dolari în 2017) - cupru, cobalt, diamante, aur, cherestea, țiței, cafea.
Principalii cumpărători de export (în 2017): China  - 39,7%, Belgia  - 21,7%,  Coreea de Sud  - 7,2%, Arabia Saudită  - 7,1%.

Importuri (5,0 miliarde USD în 2017) - alimente, produse de inginerie, vehicule, combustibil.
Principalii furnizori de import (în 2017): China  - 19,4%, Africa de Sud  - 9,9%, Zambia  - 10,6%, Belgia  - 9%.

Datoria externă - 5,324 miliarde de dolari (în 2017) [40] .

Statisticile oficiale, totuși, ratează punctul principal al comerțului exterior al Congo-ului - exportul umbră de materii prime de tantal. Organizațiile pentru drepturile omului și presa internațională acoperă activ problema comerțului ilegal cu tantalit din Congo pe piața neagră. Cei mai mari producători de electronice din lume, mafia, guvernele țărilor vecine cu Congo [41] [42] sunt acuzați că sunt implicați în acest lucru . În 2003, The New York Times a publicat publicații cu acuzații de implicare în importul ilegal de materii prime din Congo către întreprinderea kazaha Kazatomprom . Această problemă a fost abordată și în ziarul OKO (nr. 114 din 11 aprilie 2003 [43] ) [44] . În 2002, organizațiile belgiene pentru drepturile omului au lansat o campanie socială „Fără sânge pe telefonul meu mobil! Opriți războiul din Congo!” [45] . Problema comerțului ilegal cu materii prime de tantal este dedicată filmului documentar din 2010 „ Blood on your mobile ” [46] .

Cultura

Țara se remarcă printr-o diversitate etno-culturală semnificativă (mai mult de 200 de popoare și naționalități, 242 de limbi).

Media

Compania de televiziune și radio de stat RTNC (în franceză:  Radio-Télévision nationale congolaise „radio și televiziune națională congoleză”); fostul OZRT ( Oficiul francez  zaïrois de radiodiffusion et de télévision „Autoritatea Zaireană de Radiodifuziune și Televiziune”), include canalele TV RTNC 1 (emisiuni din 1976) și RTNC2 (emisiuni din martie 1999), postul de radio național RTNC Chaîne Nationale și o rețea a posturilor de radio regionale ( RTNC Chaîne Kinshasa și altele).

Sport

Cel mai popular sport este fotbalul . În RD Congo, echipa națională este destul de puternică în raport cu standardele africane . Cea mai reușită perioadă din istoria fotbalului național este anii 1960 și 1970, când echipa Zairului a câștigat de două ori Cupa Africii a Națiunilor ( 1968 și 1974 ), iar în 1974, pentru singura dată în istoria sa, a participat la Mondial. Cupa din Germania , unde, însă, a pierdut toate cele trei meciuri din grupă cu un scor total de 0-14 (inclusiv o înfrângere record 0:9 împotriva Iugoslaviei). În anii 1990 și 2000, echipa RD Congo a participat în mod regulat la Cupa Africii a Națiunilor, terminând pe locul al treilea în 1998 . Cei mai buni jucători de fotbal din RD Congo joacă pentru cluburi europene în campionatele din Anglia, Germania, Belgia, Franța și alte țări. Printre cei mai puternici fotbaliști ai țării în secolul 21 se remarcă Shabani Nonda , Dieumersi Mbokani , Yussouf Mulumba , Cedric Makyadi , Chancel Mbemba .

O serie de jucători care s-au născut în Republica Democratică Congo sau au rădăcini din această țară, s-au mutat în Europa, au devenit cetățeni ai statelor UE, în principal Franța și Belgia. Portarul Steve Mandanda , mijlocașii Claude Makelele , Yann M'Vila , Rio Mavyuba (tatăl său a jucat pentru Zair la Cupa Mondială din 1974), atacantul Pegi Luyindyula au experiență de joc pentru naționala Franței .

RD Congo concurează în mod regulat la Jocurile Olimpice de vară , trimițând de obicei 5-10 sportivi. Sportivii din RD Congo nu au reușit încă să câștige medalii la Jocurile Olimpice.

Forțele armate

Note

1. ↑ Atlasul Mondial: Cele mai detaliate informații / Lideri de proiect: A. N. Bushnev, A. P. Pritvorov. - Moscova: AST, 2017. - P. 12. - 96 p. - ISBN 978-5-17-10261-4.
2. ↑ 1 2 3 4 5 6 7 https://www.cia.gov/the-world-factbook/countries/congo-democratic-republic-of-the
3. ↑ 1 2 3 4 World Economic Outlook Database, octombrie 2019 – Raport pentru țări și subiecte selectate  . Fondul Monetar Internațional (11 octombrie 2019). Preluat la 12 martie 2020. Arhivat din original la 28 mai 2020.
4. ↑ Indici și indicatori  de dezvoltare umană . PNUD . — Raportul privind dezvoltarea umană pe site-ul web al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Preluat la 15 decembrie 2020. Arhivat din original la 15 decembrie 2020.
5. ↑ http://chartsbin.com/view/edr
6. ↑ 1 2 3 Архивированная копия (неопр.). Дата обращения: 25 марта 2022. Архивировано 20 марта 2022 года.
7. ↑ 1 2 Qui parle français dans le monde — Organisation internationale de la Francophonie — Langue française et diversité linguistique (неопр.). Дата обращения: 7 января 2022. Архивировано 8 января 2022 года.
8. ↑ 1 2 Cécile B. Vigouroux & Salikoko S. Mufwene. Globalization and Language Vitality: Perspectives from Africa, pp. 103 & 109. — 2008. — ISBN 9780826495150. Архивная копия от 5 октября 2015 на Wayback Machine
9. ↑ 1 2 3 4 5 Populations of 150 Largest Cities in the World (неопр.). World Atlas (7 March 2016). Дата обращения: 1 августа 2016. Архивировано 28 августа 2017 года.
10. -Sf.
11. ↑ 1 2 Trefon, Theodore. Reinventing Order in the Congo: How People Respond to State Failure in Kinshasa. — London and New York : Zed Books, 2004. — P. 7. — ISBN 9781842774915. Архивная копия от 7 января 2022 на Wayback Machine
12. ↑ Человек, не захотевший быть обезьяной. Настоящая история Патриса Лумумбы (неопр.). www.aif.ru. Дата обращения: 2 октября 2015. Архивировано 3 октября 2015 года.
13. ↑ "ЛУМУМБУ НУЖНО ЛИКВИДИРОВАТЬ" (неопр.). www.trud.ru. Дата обращения: 2 октября 2015. Архивировано 3 октября 2015 года.
14. ↑ Владимир Абаринов. Попытка к бегству (неопр.). www.africana.ru. Дата обращения: 2 октября 2015. Архивировано 3 октября 2015 года.
15. ↑ Уильям Блум. Убийство демократии. — Кучково поле, 2013. — 704 с. — ISBN 978-5-9950-0312-0.
16. ↑ Коновалов И.П. «Африканские войны современности» (неопр.). Центр стратегической конъюнктуры (31 октября 2013). Дата обращения: 31 декабря 2016. Архивировано 28 июня 2021 года.
17. ↑ Michiko Kakutani. "King Leopold's Ghost": Genocide With Spin Control (неопр.) (30 августа 1998). Дата обращения: 2 февраля 2012. Архивировано 18 апреля 2001 года.
18. ↑ Belgium’s genocidal colonial legacy haunts the country’s future (неопр.). Дата обращения: 23 сентября 2020. Архивировано 15 июня 2020 года.
19. The World Factbook . Agenția Centrală Intelligence. 
20. ↑ National / Regional Profiles Included Nations/Regions: Congo (англ.). https://www-thearda-com.
21. ↑ Copie arhivată . (неопр.)
22. ↑ Full text of constitution (French)
23. ↑ Nafziger, E. Wayne; Raimo Frances Stewart. War, Hunger, and Displacement: The Origins of Humanitarian Emergencies (англ.). — 2000. — P. 261. — ISBN 0-19-829739-4.
24. 167 .  
25. . (неопр.)
26. 57.
27. Națiunile Unite . Архивировано 3 апреля 2013 года. (неопр.)
28. ↑ Violence Against Women in the Democratic Republic of Congo (DRC) (неопр.) (PDF) (недоступная ссылка). peacewomen.org. Архивировано 3 апреля 2013 года.
29. ↑ McCrummen, Stephanie Prevalence of Rape in E. Congo Described as Worst in World (неопр.). Washington Post (9 сентября 2007). Дата обращения: 2 мая 2010. Архивировано 16 мая 2011 года.
30. . (неопр.)
31. ↑ UN expert on violence against women expresses serious concerns following visit to Democratic Republic of Congo (неопр.) (недоступная ссылка). UNOG.ch (30 июля 2007). Архивировано 17 февраля 2008 года.
32. ↑ RDC: „Civilii care suportă cele mai mari violențe din Kivu de Sud” . Primește frecvent rapoarte despre răpiri, execuții, violuri și jefuiri”. Архивировано 3 апреля 2013 года. (неопр.)
33. Архивировано 3 апреля 2013 года. (неопр.)
34. Дата обращения: 27 марта 2010. Архивировано 26 августа 2009 года.  (неопр.)
35. ↑ Un nou raport arată un model șocant de viol în estul Congo . Дата обращения: 26 апреля 2015. Архивировано 27 декабря 2014 года. (неопр.)
36. Cele mai periculoase cinci țări din lume pentru femei 2018 . Дата обращения: 14 января 2019. (недоступная ссылка)  (неопр.) 
37. ↑ Pigmeii se luptă să supraviețuiască Архивная копия от 25 мая 2010 на Wayback Machine .
38. Stirile BBC.
39. ↑ Малахит — прошлое, настоящее, будущее . Дата обращения: 13 декабря 2017. Архивировано 13 декабря 2017 года. (неопр.)
40. ↑ Список стран по внешнему долгу, оценка ЦРУ Архивная копия от 11 апреля 2019 на Wayback Machine // nonews.co
41. ↑ Первая мировая африканская война | Дата обращения: 11 января 2014. Архивировано 10 января 2014 года. (неопр.)
42. Кровь в мобильном Архивная копия от 16 января 2013 на Wayback Machine // «Скепсис»
43. ↑ Танталовый скандал | Номад | 26.04.2003 (неопр.). Дата обращения: 27 ноября 2019. Архивировано 11 июля 2018 года.
44. ↑ Вывозил ли КазАтомпром нелегальный тантал из Конго? Продолжение расследования | ЦентрАзия (неопр.) (недоступная ссылка). Дата обращения: 11 января 2014. Архивировано 11 января 2014 года.
45. ↑ Олег Туров. Танталитовы муки Архивная копия от 29 апреля 2019 на Wayback Machine / «Эксперт» № 19(326) / 20 мая 2002
46. YouTube . (рус.)

Literatură

• Л.Бушуева «Все страны мира» — РИПОЛ — 2009.
• Young, M. Crawford; Turner, Thomas Edwin. The Rise and Decline of the Zairian State (англ.). — illustrated, reprint. — University of Wisconsin Press, 2013. — ISBN 978-0299101138.
• Clark, John F., The African Stakes of the Congo War, 2004.
• Callaghy, T., The State-Society Struggle: Zaire in Comparative Perspective. New York: Columbia University Press, 1984, ISBN 0231057202.
• Devlin, Larry  .
• Drummond, Bill and Manning, Mark, The Wild Highway, 2005.
• Sf.
• Exenberger, Andreas/Hartmann, Simon. The Dark Side of Globalization. The Vicious Cycle of Exploitation from World Market Integration: Lesson from the Congo, Working Papers in Economics and Statistics 31, University Innsbruck 2007.
• Exenberger, Andreas/Hartmann, Simon. Doomed to Disaster? Long-term Trajectories of Exploitation in the Congo (неопр.) (недоступная ссылка). Архивировано 1 сентября 2011 года., Paper to be presented at the Workshop «Colonial Extraction in the Netherlands Indies and Belgian Congo: Institutions, Institutional Change and Long Term Consequences», Utrecht 3-4 December 2010.
• Gondola, Ch. Didier, «The History of Congo», Westport: Greenwood Press, 2002.
• Joris, Lieve, translated by Waters, Liz, The Rebels' Hour, Atlantic, 2008.
• Justenhoven, Heinz-Gerhard; Ehrhart, Hans Georg. Intervention im Kongo: eine kritische Analyse der Befriedungspolitik von UN und EU. Stuttgart: Kohlhammer, 2008. (In German) ISBN 978-3170207813.
• Kingsolver, Barbara. The Poisonwood Bible HarperCollins, 1998.
• Larémont, Ricardo René, ed. 2005. Borders, nationalism and the African state. Boulder, Colorado and London: Lynne Rienner Publishers.
• Lemarchand, Reni and Hamilton, Lee; Burundi: Ethnic Conflict and Genocide. Woodrow Wilson Center Press, 1994.
• Mealer, Bryan: «All Things Must Fight To Live», 2008. ISBN 1596913452.
• Melvern, Linda, Conspiracy to Murder: The Rwandan Genocide and the International Community. Verso, 2004.
• Miller, Eric: «The Inability of Peacekeeping to Address the Security Dilemma», 2010. ISBN 978-3838340272.
• Mwakikagile, Godfrey, Nyerere and Africa: End of an Era, Third Edition, New Africa Press, 2006, «Chapter Six: Congo in The Sixties: The Bleeding Heart of Africa», pp. 147—205, ISBN 978-0980253412; Mwakikagile, Godfrey, Africa and America in The Sixties: A Decade That Changed The Nation and The Destiny of A Continent, First Edition, New Africa Press, 2006, ISBN 978-0980253429.
• Nzongola-Ntalaja, Georges, The Congo from Leopold to Kabila: A People’s History, 2002.
• O’Hanlon, Redmond, Congo Journey, 1996.
• O’Hanlon, Redmond, No Mercy: A Journey into the Heart of the Congo, 1998.
• ] .  
• Renton, David; Seddon, David; Zeilig, Leo. The Congo: Plunder and Resistance, 2007. ISBN 978-1842774854.
• Reyntjens, Filip, The Great African War: Congo and Regional Geopolitics, 1996—2006 , 2009.
• Rorison, Sean, Bradt Travel Guide: Congo — Democratic Republic/Republic, 2008.
• Schulz, Manfred. Entwicklungsträger in der DR Kongo: Entwicklungen in Politik, Wirtschaft, Religion, Zivilgesellschaft und Kultur, Berlin: Lit, 2008, (in German) ISBN 978-3825804251.
• Stearns, Jason: Dancing in the Glory of Monsters: the Collapse of the Congo and the Great War of Africa, Public Affairs, 2011.
• Tayler, Jeffrey, Facing the Congo, 2001.
• Turner, Thomas, The Congo Wars: Conflict, Myth and Reality, 2007.
• Van Reybrouck, David, Congo: The Epic History of a People, 2014
• Wrong, Michela, In the Footsteps of Mr. Kurtz: Living on the Brink of Disaster in Mobutu’s Congo.

Link -uri

• Геноцид конголезского населения в колониальный период
• Конго — статья в журнале «Вокруг света» за июль 1960 года
• Материалы по новейшей истории Конго
• Демократическая Республика Конго в каталоге ссылок Curlie (dmoz)
•  Wikimedia Commons: Atlas: Republica Democrata din Congo 
• Universitatea Stanford. (неопр.)

Site-uri tematice	Deschide directorul
Dicționare și enciclopedii	Mare catalană Mare norvegian Rusă mare Brockhaus și Efron Brockhaus și Efron Brockhaus și Efron Sytina militară Italiană Scurtă ebraică in jurul lumii Micul Brockhaus și Efron Ortodox croat Britannica (online) Brockhaus TDV Islam Ansiklopedisi Treccani Universalis Universalis Ucraina modernă istoric elvețian
În cataloagele bibliografice BNF: 13339496v GND: 4067357-1 ISNI: 0000 0001 2289 9107 J9U: 987007548188405171 LCCN: n80061022 LNB: 000135095 NDL: 00574550 NKC: ge134279 LIBRIS: jgvxw1623z0vp37 SUDOC: 050165070 VIAF: 134864542 WorldCat VIAF: 134864542

țările africane

Algeria Angola Benin Botswana Burkina Faso Burundi Gabon Gambia Ghana Guineea Guineea-Bissau Djibouti Egipt Zambia Zimbabwe capul Verde Camerun Kenya Comore Republica Democrata din Congo Republica Congo coasta de Fildes Lesotho Liberia Libia Mauritius Mauritania Madagascar Malawi Mali Maroc Mozambic Namibia Niger Nigeria Rwanda Sao Tome și Principe Seychelles Senegal Somalia Sudan Sierra Leone Tanzania A merge Tunisia Uganda Republica Centrafricană Ciad Guineea Ecuatorială Eritreea Eswatini Etiopia Republica Africa de Sud Sudul Sudanului Dependente Teritoriul Britanic al Oceanului Indian Sahara de Vest Insulele Canare Madeira Mayotte Melilla reuniune Sfânta Elena, Înălțarea Domnului și Tristan da Cunha Insulele Epars Ceuta State nerecunoscute și parțial recunoscute Republica Arabă Democratică Saharană Somaliland Entități de stat din Somalia Republica Federală Ambazonia