Inversarea controlului

Inversarea controlului (  IoC ) este un principiu important de programare orientată pe obiecte utilizat pentru a reduce cuplarea (cuplarea) în programele de calculator [1] . Este, de asemenea, o soluție de integrare arhitecturală care simplifică extinderea capabilităților sistemului, în care fluxul de control al programului este controlat de cadru [2] .

Într-un program normal, programatorul decide în ce ordine să efectueze apelurile de procedură. Dar dacă se folosește un framework , programatorul își poate plasa codul în anumite puncte de execuție (folosind callback - uri sau alte mecanisme), apoi rulează „funcția principală” a cadrului care se va ocupa de toată execuția și va apela codul programatorului atunci când este necesar. Ca urmare, există o pierdere a controlului asupra execuției codului - aceasta se numește inversare a controlului (cadru-ul controlează codul programatorului, iar nu programatorul controlează cadrul).

Inversarea controlului se întâmplă nu numai în cadre, ci și în unele biblioteci (dar de obicei bibliotecile nu creează inversarea controlului - ele oferă un set de funcții pe care programatorul trebuie să le apeleze).

Descriere

O implementare a inversării controlului aplicată managementului dependenței este injectarea dependenței [ 2 ] [ 3] .  Injecția de dependență este utilizată în multe cadre numite containere IoC.

În comparație cu tehnologiile de nivel inferior, un container IoC este un linker care colectează nu fișiere obiect , ci obiecte OOP ( instanțele de clasă ) în timpul execuției programului . Evident, pentru a implementa o astfel de idee, a fost necesar să se creeze nu numai linkerul în sine, ci și o fabrică care produce obiecte. Un analog al unui astfel de linker (desigur, mai funcțional) este un compilator , una dintre funcțiile căruia este crearea fișierelor obiect. Ideea de a lega un program în timpul rulării nu este nimic nou. Furnizarea programatorului cu instrumente de injectare a dependenței a oferit mult mai multă flexibilitate în dezvoltare și comoditate în testarea codului [4] .

Metode de implementare

• Model din fabrică _ _ _ 
• Localizator de servicii
• Injecție de dependență _ _  _
  • Prin constructor ( ing.  Constructor injection )
  • Printr-o metodă de clasă ( ing.  injectare setter )
  • Prin interfața de injecție ( ing.  Interfață de injecție )
• Căutare contextualizată _  _

Critica

Toate abordările bazate pe inversarea controlului suferă de următoarele două dezavantaje [5] :

• logica de interacțiune cu programul este împrăștiată în gestionatorii de evenimente sau clase individuale;
• fluxul de control este implicit și folosește starea partajată a handlerelor de evenimente.

Note

1. ↑ Inversarea controlului cu Cadrul de Extensibilitate Gestionat (MEF) . Consultat la 6 octombrie 2016. Arhivat din original la 4 ianuarie 2017. (nedefinit)
2. ↑ 12 Yang , 2012 .
3. ↑ Robert C. Martin. Clean Code: A Handbook of Agile Software Craftsmanship. - Pearson Education, 2008. - P. 157. - ISBN 978-0-13-608325-2 .
4. ↑ Martin Fowler. Inversarea containerelor de control și modelul de injectare a dependenței . Preluat la 6 octombrie 2016. Arhivat din original la 30 mai 2020. (nedefinit)
5. ↑ Agha, G. și Igarashi, A. și Kobayashi, N. și Masuhara, H. și Matsuoka, S. și Shibayama, E. și Taura, K. Concurrent Objects and Beyond: Papers dedicated to Akinori Yonezawa on the Occasion of His 65 de ani. - Springer Berlin Heidelberg, 2014. - P. 433. - ISBN 9783662444719 .

Literatură

• Yang, H. Reutilizarea software-ului în era emergentă a cloud computingului. - Referință Știința Informației, 2012. - P. 54. - ISBN 9781466608986 .

Link -uri

• Martin Fowler. InversionOfControl  . _ Preluat: 5 noiembrie 2013.
• Traducere gratuită a articolului lui Martin Fowler „Inversarea containerelor de control și modelul de injectare a dependenței”. InversionOfControl . Preluat: 10 decembrie 2014. (Rusă)