Istoria Cupei Mondiale

Istoria Cupei Mondiale FIFA a început în 1928, când președintele FIFA, Jules Rimet , a decis să organizeze un turneu internațional de fotbal. Primul campionat, desfășurat în Uruguay în 1930, a fost disputat ca turneu final, deoarece doar 13 echipe au intrat. De atunci, Cupa Mondială FIFA a evoluat în actualul turneu final de 32 de echipe, precedat de o rundă de calificare de doi ani, cu aproape 200 de echipe din întreaga lume.

Istoricul competiției

Primul meci internațional de fotbal a fost jucat în 1872 între Anglia și Scoția, deoarece fotbalul se juca rar în afara Regatului Unit la acea vreme.

Cu toate acestea, până în 1900, fotbalul câștigase o mare popularitate și s-au format asociații naționale de fotbal în întreaga lume. Primul meci internațional oficial în afara Marii Britanii a fost jucat între Franța și Belgia în mai 1904 la Paris. Aceasta a dus la crearea FIFA la Paris pe 22 mai 1904, reunind asociații de fotbal din Franța, Belgia, Danemarca, Olanda, Spania, Suedia și Elveția. Asociația Germană de Fotbal s-a angajat să se alăture organizației.

Fotbalul a crescut în popularitate și a fost inclus de CIO ca sport olimpic recunoscut la Jocurile Olimpice de vară din 1900 și 1904, precum și la Jocurile Olimpice Extraordinare din 1906, înainte ca fotbalul să devină o competiție olimpică oficială sub supravegherea FIFA la Jocurile Olimpice de vară din 1908. Organizate de Asociația de Fotbal din Anglia, aceste turnee au constat din echipe de amatori și au fost văzute mai mult ca un spectacol decât ca o competiție. Echipa națională de fotbal amatori a Angliei a câștigat turnee în 1908 și 1912.

FIFA a încercat să organizeze un turneu internațional de fotbal între țări din afara domeniului de aplicare a Jocurilor Olimpice în 1906, iar competiția a avut loc în Elveția. Acestea au fost chiar primele zile pentru fotbalul internațional și istoria oficială a FIFA descrie turneul ca un eșec.

Odată cu turneele olimpice, care includ doar echipe de amatori, au început să apară competiții cu participarea echipelor profesioniste. Torneo Internazionale Stampa Sportiva, care a avut loc la Torino, Italia în 1908, a fost unul dintre primele turnee, iar anul următor Sir Thomas Lipton a organizat Trofeul Sir Thomas Lipton, care a avut loc tot la Torino. Ambele turnee s-au disputat între cluburi separate (nu echipe naționale), fiecare reprezentând propria națiune. Din acest motiv, deși nu a existat un predecesor direct al Campionatului Mondial, Trofeul Sir Thomas Lipton este uneori descris ca primul Campionat Mondial, în ciuda antecedentelor italiene mai puțin cunoscute.

În 1914, FIFA a fost de acord să recunoască Turneul Olimpic de Fotbal drept „Cupa Mondială la Fotbal Amator” și și-a asumat responsabilitatea organizării evenimentului. Acest lucru a deschis calea pentru prima dată pentru meciurile de fotbal intercontinentale de la Jocurile Olimpice de vară din 1920, care au fost câștigate de Belgia. Uruguay a câștigat turneele în 1924 și 1928. În 1928, FIFA a decis să-și creeze propriul turneu internațional. Uruguay, având în vedere victoriile din 1924 și 1928 și în legătură cu celebrarea centenarului independenței în 1930, a fost aleasă ca țară gazdă.

Organizatorii Jocurilor Olimpice de vară din 1932, care au avut loc la Los Angeles, nu intenționau să includă fotbalul în program din cauza popularității scăzute a fotbalului în Statele Unite. Nici FIFA și CIO nu au căzut de acord asupra statutului jucătorilor amatori, așa că fotbalul a fost exclus din jocuri. Președintele FIFA, Jules Rimet, a început să organizeze prima Cupă Mondială care va avea loc în Uruguay în 1930. Asociațiile naționale ale țărilor individuale au fost invitate să-și trimită echipele, dar alegerea Uruguayului ca loc de desfășurare a competiției a însemnat o călătorie lungă și costisitoare peste Oceanul Atlantic pentru echipele europene. Într-adevăr, nicio țară europeană nu a fost dispusă să trimită o echipă cu două luni înainte de începerea competiției. Rime a convins în cele din urmă echipe din Belgia, Franța, România și Iugoslavia să intre în turneu. Au participat un total de 13 țări - șapte din America de Sud, patru din Europa și două din America de Nord.

Primele două meciuri ale Cupei Mondiale s-au desfășurat simultan și au fost câștigate de Franța și SUA, care au învins Mexic cu 4-1 și, respectiv, Belgia cu 3-0. Lucien Laurent din Franța a marcat primul gol din istoria Cupei Mondiale . Patru zile mai târziu, Bert Patnode (SUA) a marcat primul hat-trick din victoria americanilor cu 3-0 asupra Paraguayului. În finală, Uruguay a învins Argentina cu 4-2 în fața a 93.000 de spectatori la Montevideo și a devenit prima țară care a câștigat Cupa Mondială.

Formatul turneului final

Numărul de echipe și formatul fiecărui turneu final au variat. Majoritatea turneelor ​​au constat dintr-o etapă a grupelor și o etapă eliminatorie.

• 1930: Faza grupelor urmată de faza eliminatorie cu 4 echipe (câștigătorii grupei, meciul pe locul trei nu a fost jucat)
• 1934–1938: eliminări (fără faza grupelor)
• 1950: faza grupelor și apoi faza eliminatorie cu 4 echipe (câștigătoare de grupă), singurul turneu fără un meci final oficial
• 1954-1970: Faza grupelor urmată de faza eliminatorie cu 8 echipe (câștigătoare și secundele de grupă)
• 1974-1978: prima etapă a grupelor urmată de a doua etapă a grupelor cu 8 echipe (câștigătoare și secundoarea grupei) și apoi finală (câștigătoarea etapei a 2-a grupă), meci pentru locul trei (locurile secunde în grupe)
• 1982: prima etapă a grupelor, urmată de o a doua etapă a grupelor cu 12 echipe (câștigătoare și secunde) urmată de o etapă eliminatorie cu 4 echipe (câștigătorii etapei a doua grupe)
• 1986-1994: Faza grupelor urmată de faza eliminatorie cu 16 echipe (câștigătoare, secundele din grupă și primele patru echipe pe locul trei din grupă)
• 1998-prezent: Faza grupelor, urmată de faza eliminatorie cu 16 echipe (câștigătoare și secundele din grupă)

Echipe câștigătoare, căpitani, antrenori