Capella ( latina târziu capella , italiană cappella ) este un mic ansamblu muzical, inițial doar vocal, acum și instrumental.
În Evul Mediu - un cor profesionist de cântăreți, care și-a primit numele de la camera în care se afla: în arhitectura catolică și anglicană, o capelă era o clădire mică (capela) sau o cameră separată în biserică, în lateral. naos . Prima dovadă cunoscută a utilizării specific muzicale a cuvântului capella vine din 1336, când sintagma magister capellae (conducătorul capelei, directorul de orchestra ) este folosită în legătură cu capela lui Benedict al XII-lea din Avignon .
Odată cu dezvoltarea muzicii instrumentale în perioada Renașterii și în epoca barocului, capelele s-au transformat în ansambluri mixte (cântăreți și instrumentiști) la biserici și curți - regale, domnești etc.
În viitor, multe orchestre au fost numite și capele - curte, teatru, oraș. Unele grupuri instrumentale încă poartă numele „capella” până în prezent (cum ar fi Capella de stat Dresda ) ca un tribut adus memoriei istorice; în esență, sunt orchestre simfonice obișnuite [1] .
Cea mai mare capelă (corală) rusă a fost Court Singing Capella ( Capella academică de stat din Sankt Petersburg ).
Orchestrele cu o compoziție specială se mai numesc și capele: o capelă militară, o capelă de jazz.
Deoarece capelele erau inițial exclusiv corale, cântatul a capella se numește acum cântare fără acompaniament instrumental.
Tradiția consacrată istoric a cântării ortodoxe a capella și natura predominant corală a folclorului muzical rus au determinat importanța excepțională a muzicii corale în cultura rusă ( Cantul Znamenny , Cântul de linie , Cântul Partes , Kant , Concertul ). Cele mai înalte realizări artistice ale perioadei preclasice includ concertele corale, ale căror autori au fost D. Bortnyansky , M. Berezovsky , S. Degtyarev , A. Vedel .