| contagiune roșie | |
|---|---|
| Czerwona zaraza | |
| Gen | poem |
| Autor | Jozef Szczepanski |
| Limba originală | Lustrui |
| data scrierii | 29 august 1944 |
Contagiune roșie ( poloneză Czerwona zaraza ) este ultima poezie a poetului polonez Jozef Szczepanski , scrisă de acesta la 29 august 1944, în timpul Revoltei de la Varșovia, ca reacție la acțiunile Armatei Roșii, care se afla pe malul drept. al Vistulei și, după cum credea autorul, nu a oferit asistență rebelilor. Lucrarea a fost scrisă cu câteva zile înainte de moartea poetului.
Până în 1956, din cauza contextului antisovietic, poemul a fost interzis de autoritățile comuniste. La descoperirea acestei poezii a urmat o pedeapsă penală sub formă de închisoare [1] . Ulterior, poemul a fost folosit de opoziția anticomunistă ca unul dintre elementele luptei politice.
Poemul l-a inspirat pe regizorul polonez Andrzej Wajda să creeze filmul Canal [2 ] .
Fragmente din poezie au fost folosite de trupa rock poloneză Lao Che în melodia „Czerniaków” din albumul „Powstanie Warszawskie” și trupa norvegiană de rock De Press în albumul „Myśmy rebelianci. Piosenki żołnierzy wyklętych" .
În prezent, unitatea frazeologică „Czerwona zaraza”, păstrându-și contextul original antisovietic și anticomunist, este folosită în societatea poloneză în relație atât cu trecutul comunist, cât și cu simbolurile sovietice [3] .
În limba rusă, traducerea există în diferite versiuni
„Te așteptăm, infecție roșie,
să ne salveze de moartea neagră,
astfel încât marginea noastră sferturi să întâlnească
eliberarea ta ca o lepră.
Vă așteptăm, turba unei mari puteri,
introdusă în bestialitate de autorități cu batogi,
vă așteptăm să ne călcați în picioare, să ne
inundați cu
propaganda voastră vicleană.
Te așteptăm, ticălosul etern,
ucigașul sângeros al fraților noștri,
nu tânjim la răzbunare, răzbunare, represalii,
dar vom ieși în întâmpinarea ta cu pâine și sare,
Ca să știi, urât salvator,
ce fel de moarte îți dorim drept răsplată,
cum ne strângem furia într-un pumn,
cerându-ți ajutorul, viclean pedepsitor.
Ca să știți, bunici, străbunici,
gardieni siberieni notori,
cum
toți slavii de
aici vă blestemă bunătatea
, fratele vostru imaginar.
Ca să știi cât de înfricoșător și dureros este pentru noi,
copiii Patriei Libere, Sfintei și Marii,
să ne regăsim din nou în cătușele iubirii tale sălbatice,
cea care ne împuțite de o sută de ani de captivitate.
Hoardele roșii de neînvins stăteau
la zidurile Varșoviei
luminate de foc, un stol de gropari se amuză cu durerea unui
pumn însângerat de nebuni care mor în mormane de ruine.
A trecut o lună de la începutul Răscoalei, cu
tunetul de arme ne mulțumiți uneori,
știi cât de groaznic este pentru tine să nu găsești o scuză,
îți va roade conștiința că iar ai râs de noi.
Vă așteptăm - nu de dragul rebelilor salvatori,
ci de dragul răniților - mii dintre ei mor în agonie,
mulți copii sunt aici, mame care alăptează sunt aici
și o epidemie se plimbă deja prin subsoluri. .
Vă așteptăm - dar trupele voastre încă nu se grăbesc,
vă este frică de noi - știm că, bineînțeles,
doriți să cădem aici, ca unul, fără excepție,
așteptând lângă Varșovia, când ne vor ucide. Totul aici.
Nu cerem mai mult - tu însuți alegi:
dacă ajuți, vei salva pe mulți de la moarte, dacă
aștepți - vei lăsa pe toți să piară.
Moartea nu este groaznică pentru noi, știm deja cum să murim.
Dar, să știți, câștigătorul - din sicriul nostru comun
se va naște cândva o nouă Polonia puternică -
una pe care soldații
și conducătorii turmei roșii sălbatice nu vor trebui să meargă” [4] .
„Czekamy ciebie, czerwona zarazo,
byś wybawiła nas od czarnej śmierci,
byś nam Kraj przedtem rozdarłwszy na ćwierci,
była zbawieniem witanym z odrazą.
Czekamy ciebie, ty potęgo tłumu
zbydlęciałego pod twych rządów knutem
czekamy ciebie, byś nas zgniotła butem
swego zalewu i haseł poszumu.
Czekamy ciebie, ty odwieczny wrogu,
morderco krwawy tłumu naszych braci,
czekamy ciebie, nie żeby zapłacić,
lecz chlebem witać na rodzinnym progu.
Żebyś ty wiedział nienawistny zbawco,
jakiej ci śmierci życzymy w podzięce
i jak bezsilnie zaciskamy ręce
pomocy prosząc, podstępny oprawco.
Żebyś ty wiedział dziadów naszych kacie,
sybirskich więzień ponura legendo,
jak twoją dobroć wszyscy kląć tu będą,
wszyscy Słowianie, wszyscy twoi bracia
Żebyś ty wiedział, jak to strasznie boli
nas, dzieci Wielkiej, Niepodległej, Świętej
skuwać w kajdany łaski twej przeklętej,
cuchnącej jarzmem wiekowej niewoli.
Legła twa armia zwycięska, czerwona
u stóp łun jasnych płonącej Warszawy
i scierwią duszę syci bólem krwawym
garstki szaleńców, co na gruzach kona.
Miesiąc już mija od Powstania chwili,
łudzisz nas dział swoich łomotem,
wiedząc, jak znowu będzie strasznie potem
powiedzieć sobie, że z nas znów zakpili.
Czekamy ciebie, nie dla nas, żołnierzy,
dla naszych rannych - mamy ich tysiące,
i dzieci są tu i matki karmiące,
i po piwnicach zaraza się szerzy.
Czekamy ciebie - ty zwlekasz i zwlekasz,
ty się nas boisz, i my wiemy o tym.
Chcesz, byśmy legli tu wszyscy pokotem,
naszej zagłady pod Warszawą czekasz.
Nic nam nie robisz - masz prawo wybierać,
możesz nam pomóc, możesz nas wybawić
lub czekać dalej i śmierci zostawić...
śmierć nie jest straszna, umiemy umierać.
Ale wiedz o tym, że z naszej mogiły
Nowa się Polska - zwycięska narodzi.
I po tej ziemi ty nie będziesz chodzić
czerwony władco rozbestwionej siły”.