Langren (crater lunar)

Langren
lat.  Langrenus

O imagine a sondei Lunar Orbiter - IV .
Caracteristici
Diametru132 km
Cea mai mare adâncime4500 m
Nume
EponimMikael Florent van Langren (1598–1675) a fost un astronom și cartograf olandez. 
Locație
8°52′S SH. 61°02′ E  / 8,86  / -8,86; 61.04° S SH. 61,04° E _
Corp cerescLuna 
punct rosuLangren
 Fișiere media la Wikimedia Commons

Craterul Langren ( lat.  Langrenus ) este un crater de impact mare în regiunea coastei de est a Mării Multumilor pe partea vizibilă a Lunii . Numele a fost dat în onoarea astronomului și cartografului olandez Mikael Florent van Langren (1598-1675) și aprobat de Uniunea Astronomică Internațională în 1935. Formarea craterului datează din perioada Eratosthenes [1] și este considerată a fi unul dintre cele mai mari cratere care au apărut în ultimii 3 ani.2 miliarde de ani.

Descrierea craterului

Cei mai apropiați vecini ai craterului sunt micul crater Al-Marrakishi din vest; craterele Bielharz , Atwood și Naonobu la nord-vest; micul crater Acosta din nord; craterul Somerville la est; Craterul Barkla la est-sud-est; Craterul Lame în sud-sud-est și craterul Lohse în sud. La nord-nord-est de crater se află Marea de Spumă [2] . Coordonatele selenografice ale centrului craterului sunt 8°52′ S. SH. 61°02′ E  / 8,86  / -8,86; 61.04° S SH. 61,04° E d. , diametru - 132 km [3] , adâncime 4,5 km [4] .

Craterul Langren are o formă poligonală și practic nu a fost distrus din cauza vechimii sale mici. Ondularea este clar definită, panta interioară are o lățime de până la 20 km, cu o structură pronunțată ca o terasă. În partea de est a arborelui de pe partea laterală a lui Apollo 14 , a fost observată o anomalie de culoare sub forma unei culori ruginite a uneia sau mai multor cote bombate [5] .

Înălțimea meterezei deasupra zonei înconjurătoare ajunge la 1630 m [1] , volumul craterului este de aproximativ 17200 km³ [1] . Fundul vasului are un albedo mai înalt decât zona înconjurătoare, datorită căruia craterul iese bine în evidență într-o locație înaltă a Soarelui. Suprafața fundului vasului este relativ uniformă, ceva mai accidentată în partea de nord-vest, presărată cu un număr mare de bolovani. În centrul vasului există o acumulare de vârfuri centrale masive, formate din anortozit gabro - norit - troctolit cu un conținut de plagioclază de 85-90% ( GNTA1 ), norit de anortozit (AN) și troctolit (T) [6] . Craterul Langren este unul dintre cele șapte cratere cunoscute în prezent cu conținut de troctolit în vârful central (troctolitul este compus din părți aproximativ egale de plagioclază și olivină și este format prin fuziunea rocilor magmatice și roci care formează crusta lunară în timpul unui eveniment de impact ). Vârful Alpha are o înălțime de 3000 m, Vârful Beta - 3500 m [7] .

Craterul este centrul unui sistem de raze strălucitoare, fragmentate, care se propagă în Marea Abundenței la vest de crater și este catalogat ca crater de raze strălucitoare de către Asociația pentru Astronomie Lunară și Planetară (ALPO) [8] .

Fenomene lunare pe termen scurt

În craterul Langren, pe 30 decembrie 1992, astronomul francez Audouin Dollfus de la Observatorul din Paris , folosind un telescop cu metru , a observat fenomene lunare pe termen scurt (CLP) sub forma unei străluciri în partea de jos a vasului craterului [9] . S-a sugerat că emisia de gaze prin fisurile de la fundul craterului poate fi sursa strălucirii [9] .

Cratere satelit

Langren Coordonatele Diametru, km
E 12°44′S SH. 60°43′ E  / 12,73  / -12,73; 60,72 ( Langren E )° S SH. 60,72° E _ 31,0
G 12°10′ S SH. 65°28′ E  / 12,17  / -12,17; 65,46 ( Langren G )° S SH. 65,46° E _ 21.9
H 8°02′ S SH. 64°17′ E  / 8,03  / -8,03; 64,29 ( Langren H )° S SH. 64,29° E _ 25.2
L 12°40′ S SH. 61°55′ E  / 12,67  / -12,67; 61,92 ( Langren L )° S SH. 61,92° E _ 12.6
M 9°49′S SH. 66°25′ E  / 9,82  / -9,82; 66,41 ( Langren M )° S SH. 66,41° E _ 18.2
N 8°59′S SH. 65°44′ E  / 8,98  / -8,98; 65,74 ( Langren N )° S SH. 65,74° E _ 12.5
P 12°02′ S SH. 63°01′ E  / 12,04  / -12,04; 63.01 ( Langren P )° S SH. 63,01° E _ 42.3
Q 11°59′S SH. 60°41′ E  / 11,99  / -11,99; 60,69 ( Langren Q )° S SH. 60,69° E _ 12.9
R 7°46′S SH. 63°45′ E  / 7,76  / -7,76; 63,75 ( Langren R )° S SH. 63,75° E _ 5.4
S 6°43′S SH. 64°47′ E  / 6,72  / -6,72; 64,79 ( Langren S )° S SH. 64,79° E _ 8.9
T 4°47′S SH. 62°18′ E  / 4,79  / -4,79; 62.3 ( Langren T )° S SH. 62,3° E _ 40,0
U 12°39′ S SH. 57°09′ E  / 12,65  / -12,65; 57.15 ( Langren U )° S SH. 57,15° E _ 4.2
V 13°14′S SH. 55°56′ E  / 13,23  / -13,23; 55,94 ( Langren V )° S SH. 55,94° E _ 5.0
W 8°40′S SH. 67°19′ E  / 8,67  / -8,67; 67,32 ( Langren W )° S SH. 67,32° E _ 22.0
X 12°21′ S SH. 64°43′ E  / 12,35  / -12,35; 64,71 ( Langren X )° S SH. 64,71° E _ 23.6
Y 7°53′S SH. 66°52′ E  / 7,88  / -7,88; 66,86 ( Langren Y )° S SH. 66,86° E _ 29,0
Z 7°11′ S SH. 66°16′ E  / 7,18  / -7,18; 66,26 ( Langren Z )° S SH. 66,26° E _ 20.8

Langren A - redenumit în 1979 în Craterul Barkla

Langren B - redenumit în 1976 Craterul Naonobu

Langren C - redenumit în 1976 Craterul Acosta

Langren D - redenumit în 1976 Craterul Al-Marrakishi

Langren F - redenumit în 1976 craterul Bielharz

Langren J - redenumit Somerville Crater în 1976

Langren K - redenumit în 1976 în Atwood Crater

Vezi și

Note

  1. ↑ 1 2 3 Baza de date cratere de impact lunar . Losiak A., Kohout T., O'Sulllivan K., Thaisen K., Weider S. (Institutul Lunar și Planetar, Programul Intern de Explorare Lunară, 2009); actualizat de Öhman T. în 2011. Pagina arhivată .
  2. ↑ Craterul Langren pe harta LAC-80 . Preluat la 2 decembrie 2019. Arhivat din original la 26 noiembrie 2020.
  3. ↑ Manualul Uniunii Astronomice Internaționale . Preluat la 2 decembrie 2019. Arhivat din original la 27 noiembrie 2020.
  4. ↑ John E. Westfall's Atlas of the Lunar Terminator, Cambridge University. Presă (2000) . Consultat la 13 mai 2015. Arhivat din original la 18 decembrie 2014.
  5. ↑ Apollo 14 Preliminary Science Report, pagina 275 . Consultat la 13 mai 2015. Arhivat din original la 21 iulie 2019.
  6. ^ Stefanie Tompkins și Carle M. Pieters (1999) Mineralogy of the lunar crust: Results from Clementine Meteoritics & Planetary Science, vol. 34, pp. 25-41 .
  7. ↑ Naosuke Sekiguchi, 1972. Catalog of Central Peaks and Floor Objects of the Lunar Crateres on the Visible Hemisphere. University of Tokyo Press și University Park Press.
  8. ↑ Lista craterelor de raze luminoase ale Asociației pentru Astronomie Lunară și Planetară (ALPO) (link inaccesibil) . Arhivat din original pe 4 martie 2016. 
  9. ↑ 1 2 Epic Moon de WPSheehan și TADobbins (2001).
  10. ↑ Lista craterelor cu benzi radiale întunecate a Asociației pentru Astronomie Lunară și Planetară (ALPO) (link inaccesibil) . Arhivat din original pe 3 decembrie 2013. 

Link -uri