Organul lui Leydig , organul lui Leydig este unul dintre organele hematopoietice ale peștilor elasmobranhi ( rechini și raze ). Majoritatea (dar nu toate) elasmobranhiele au [1] [2] . Alte animale, inclusiv cele mai apropiate rude ale elasmobranhilor - cu cap întreg - nu o au [1] .
Acest organ este cunoscut încă din 1685 și a fost considerat pentru prima dată a fi o glandă salivară . În 1857, zoologul și histologul german Franz Leydig a descris-o ca pe o structură similară cu un ganglion limfatic . În onoarea lui Leydig, acest organ și-a primit numele [3] [4] .
Organul Leydig este situat de-a lungul esofagului (între membranele sale musculare și mucoase [3] ). De obicei este mai mult sau mai puțin împărțit în doi lobi: dorsal și abdominal. Orga Leydig poate fi destul de mare - de exemplu, la un rechin șase branhii de 1,8 m lungime, atinge o masă de 1,6 kg [4] . Are o culoare albă și este ușor de recunoscut printre țesuturile din jur [1] . Histologic , este asemănătoare cu măduva osoasă a vertebratelor superioare (peștii nu o au), dar diferă de aceasta prin absența celulelor adipoase și (cel puțin la majoritatea speciilor [3] ) a eritroblastelor [1] .
Acest organ face parte din sistemul limfatic și produce leucocite granulare , în special eozinofile [1] (dar nu bazofile , pe care peștii cartilaginosi par să nu le aibă deloc [3] ). În plus, acolo se formează agranulocite (și anume limfocitele T ) [1] . Eritrocitele nu sunt de obicei produse acolo. Dar se știe că rechinul gigant produce în mod activ atât eritrocite, cât și trombocite în acest organ și poate prelua funcția hematopoietică a splinei dacă este îndepărtată [3] [2] .
De asemenea, funcția hematopoietică la acești pești, care nu au măduvă osoasă și ganglioni limfatici , este îndeplinită de splină , timus , meninge și țesuturi speciale din jurul gonadelor ( organe epigonale ) și în peretele intestinal [1] .