Izolarea matricei este o tehnică experimentală folosită în chimie și fizică pentru a preveni interacțiunea particulelor active între ele și cu mediul prin plasarea (imersarea) lor într-o matrice inertă sau prin captarea lor cu o astfel de matrice.
Izolarea matriceală a moleculelor a fost concepută ca o metodă experimentală eficientă pentru studiul structurii și reactivității particulelor chimice, cel mai adesea efectuată la temperaturi scăzute. Ideea este de a separa particulele chimice (molecule, radicali, clustere, diferite stări de tranziție - intermediare) unele de altele cu un diluant inert care împiedică interacțiunea lor între ele și mediul, oferind astfel o oportunitate de a atribui rezultatele studiilor efectuate. în marea majoritate a cazurilor prin metode spectrale, până la obiecte izolate. Izolarea matricei face posibilă studierea moleculelor foarte reactive, care, dacă nu sunt înconjurate de învelișuri de particule de matrice, ar intra imediat în reacții sau ar suferi transformări. Cei mai evidenti diluanți sunt gazele inerte (sau nobile) Rg = He, Ne, Ar, Kr, Xe. Alte materiale de matrice populare sunt gazele moleculare N2 , CO. În ultimii ani, hidrogenul molecular H2 a atras o atenție deosebită ca material de matrice . La temperaturi scăzute (de ordinul a 10 K), aceste substanțe pot fi transferate într-o fază solidă de diferite grade de ordine, iar moleculele străine pot fi localizate în spațiile dintre situsurile rețelei. Rețeaua matricei acționează ca o „gazdă”, în timp ce o moleculă încorporată (sau izolată de matrice) acționează ca un „oaspete” în sistemul complex rezultat. Din punct de vedere tehnic, matricea este formată prin pulverizarea unui flux de purtător inert, adică un material de matrice care preia fluxul unei substanțe care furnizează molecule izolate de matrice, pe un substrat răcit. La rândul său, pentru a obține un flux de gaz al viitoarelor molecule izolate în matrice, substanța corespunzătoare este evaporată fie termic, fie prin iradiere cu laser.
Într-o interpretare mai largă, matricea poate fi înțeleasă și ca formațiuni semnificativ mai complexe decât cele menționate mai sus. De exemplu, sunt bine cunoscuți compușii de intercalare a grafitului, în care grupurile de metale alcaline (particule izolate de matrice) sunt situate între straturile de grafit (matrice). O altă clasă de compuși interstițiali sunt cristalele lichide cu particule de metal incluse în ele.
Recent, sinteza nanoparticulelor cu diverși factori de formă (de la globule, nanoplăci la nanofire) în reactoare uni sau bidimensionale joacă un rol important, ceea ce duce la producerea de nanocompozite în care nanoparticulele sunt separate unele de altele și de mediu prin pereții matricei, care împiedică interacțiunea lor chimică și modificarea proprietăților funcționale.