| Stepan Ivanovici Pisarev | |
|---|---|
| Data nașterii | 1708 |
| Data mortii | 9 mai (20), 1775 |
| Un loc al morții | |
| Cetățenie | imperiul rus |
| Ocupaţie | traducător , secretar-șef al Sinodului |
Pisarev Stefan (Stepan) Ivanovici ( 1708 - 9 mai (20), 1775 ) - traducător, secretar-șef al Sinodului .
În timp ce studia la Academia slavo-greco-latină în 1725, a fost inclus în ambasada contelui Savva Vladislavich-Raguzinsky în China „pentru că l-a lăsat pe student în capitala Beijingului să studieze limbile locale” [1] . A slujit ca funcţionar la ambasadă şi sa întors cu el la Moscova în decembrie 1728 . A predat greaca la academie, iar in 1730 a decis sa slujeasca in Senat ca subgrefier. Din 1731 până în 1760 a slujit în Colegiul de Afaceri Străine , deținând funcțiile de funcționar și traducător din greacă (din 1733 ), iar apoi secretar (din decembrie 1742 ).
În august 1760 a fost numit secretar-șef al Sinodului , în 1763 a solicitat un transfer înapoi la Senat, invocând sănătatea precară. În martie 1764 a primit gradul de consilier de stat .
Pisarev a murit la 9 mai (20) 1775 la Sankt Petersburg , a fost înmormântat în Lavra lui Alexandru Nevski .
El a început să traducă din greacă și italiană la începutul anilor 1740 . În 1770, a luat parte la publicarea traducerii lui Evgeny Bulgaris în limba greacă modernă a „Instrucțiunii” Ecaterinei a II -a [2] .
Pisarev a publicat unele traduceri pe cheltuiala sa. Uneori, traducerile nu au fost permise pentru tipărire de către cenzori pentru o lungă perioadă de timp, ele au rămas în manuscrise („Culoarea virtuții” de Ambrose Grabenich , tradusă din greacă în 1733 [3] , publicată în 1785 în traducerea lui I. G. Kharlamov), „ Cuvinte și Învățături” de Nicephorus Theotoks [4] , „Darul ceresc, sau Cuvântul lui Dumnezeu”, tradus din greacă în 1769 [5] .
Genuri de ficțiune opus critic; El a pus în contrast romanele cu eseurile de predare bisericească și lucrările despre istoria bisericii, precum și cărțile moralizatoare și educative.
În 1744, a tradus din greacă și a încercat să publice „Explications of the Beginning and Causes of the Schisma, sau Schism, of the Western Church from the Eastern Church” [6] de Ilya Minyatiy (publicat în traducerea sa prescurtată sub titlul „ Piatra Seducției” abia în 1783). În 1750, a fost la Hlukhiv la alegerea hatmanului Razumovsky , a tradus din greacă o mică lucrare dogmatică „Prosperitatea credinței creștine”; în dedicația sa mitropolitului Timotei Șcerbatski al Kievului, el a scris că această carte „a fost scrisă de cine și unde și când a fost publicată, nu s-a făcut nicio mențiune despre asta” [7] . Această traducere a rămas și ea nepublicată.
În 1766, a cerut Sinodului permisiunea de a publica Predicile Patriarhului Ierusalimului Crizante. Gavriil Petrov a revizuit traducerea și a vorbit pozitiv despre ea, dar lucrarea a rămas în manuscris [8] , iar predicile lui Chrysanthos au fost publicate în 1784 în traducerea lui Moses Gumilevsky .
Cea mai faimoasă traducere a lui Pisarev a fost făcută în 1743 la porunca împărătesei Elizaveta Petrovna - „Viața lui Petru cel Mare” de Antony Katiforo , din limba greacă [9] , publicată în 1772 . Pisarev a completat cartea lui Catiforo cu documente și materiale despre „cazul țareviciului Alexei ”. În 1751 a tradus lucrarea „Istoria sacră a Noului și Vechiului Testament” de Catiforo (publicată în 1763 ).