| Legenda zonelor populate din provincia Kiev | |
|---|---|
| Legende despre zonele populate din provincia Kiev | |
| Coperta ediției | |
| Autor | Lavrenti Pokhilevici |
| Gen | poveste |
| Limba originală | rusă (pre-reformă) |
| Eliberare | 1864 _ |
Legenda zonelor populate din provincia Kiev - note statistice, istorice și bisericești despre orașe , orașe și sate din provincia Kiev emisă în 1864 de Lavrenty Pokhilevich .
Prima versiune a cărții a fost gata până la sfârșitul anului 1860. La 10 august 1861, Comitetul de Cenzură al Cărților Spirituale de la Kiev a dat permisiunea de a tipări „Povești...”. Parțial păstrată este o copie scrisă de mână a „Poveștilor...”, care conține o recenzie și note ale Comitetului de Cenzură. Pagina de titlu conține numele și informațiile despre compilator, care diferă de copiile tipărite cunoscute:
„Provincia Kiev și Eparhia în părțile lor, sau o descriere detaliată a orașelor, orașelor, satelor; bisericile și mănăstirile lor, atât cele care există în spațiile deschise ale provinciei, cât și existente la timpul trecut, indicând foștii și actualii proprietari ai moșiilor, spațiul terenurilor lor și alte detalii.
Întocmită de un oficial al Consistoriului Ecleziastic din Kiev, Lavrenty Pokhilevich.
Partea 2 din
1861.
Pe spatele titlului este un citat celebru din cronica lui Samuil Velichko :
... Trecând prin Ucraina, am văzut multe orașe și castele pustii și goale, metereze precum munții și dealurile erau îngrămădite și numai potrivite pentru animale sălbatice pentru adăpost și viață...
Urmează o prefață semnată cu inițialele „L. P.”, desemnată de Kiev și datată 23 ianuarie 1864. Structura părții supraviețuitoare a manuscrisului este următoarea:
| Pagini | Numele părții din manuscris |
|---|---|
| 10-95 | districtul Kiev |
| 96-97 | Registrul numelor care se află în acest caiet: nume de orașe, sate, orașe, ferme, tracturi |
| 97-98 | Lista persoanelor menționate în acest caiet |
| 99-163 | raionul Radomysl |
| 163-164 | Conţinut. Numele orașelor, satelor și orașelor |
| 165-213 | districtul Skvirsky |
| 214 | Lista alfabetică a satelor și așezărilor din districtul Skvirsky |
| 214-256 | districtul Berdichevsky |
| 257-286 | judetul Lipovets |
| 287-288 | Lista alfabetică a satelor și așezărilor din județele Berdichevsky și Lipovets |
| 289-315 | districtul Uman |
| 316-317 | Lista alfabetică a zonelor populate din districtele Uman și Zvenigorod |
| 318-344 | districtul Zvenigorod |
| 345-381 | districtul Tarashchansky |
Manuscrisul despre așezările din districtul Tarashchansky lipsește aproximativ un sfert din volumul tipărit. Textul se încheie cu informații despre satul Burkovtsy. Paginile următoare (382-390) conțin un fragment de text fără început sau sfârșit, care discută opiniile diverșilor autori despre clerul ucrainean din secolele VI-VII și relația acestuia cu Constantinopolul și Moscova.
Manuscrisul conține multe completări și corecturi, unele pagini sunt tăiate complet sau parțial. Pe unele pagini ale manuscrisului, există semne de creion „Typed”, care indică faptul că din el au fost dactilografiate galere și a fost publicată cartea.
Având în vedere că anexele la textul publicat conțin informații despre fapte petrecute după 1861, se poate presupune că manuscrisul aprobat de Comitetul de cenzură a suferit anumite modificări. În special, aceste modificări au avut loc în titlul lucrării.
Articole despre așezări Pokhilevich a încercat să prezinte conform unei singure structuri, și anume:
Autorul a criticat folosirea literaturii de istorie locală, așa că multe legende care explicau numele așezărilor din punct de vedere al etimologiei populare nu au fost incluse în carte, deoarece, potrivit compilatorului, erau foarte naive.
În toamna anului 1864, Lavrenty Pokhilevich a depus o petiție adresată guvernatorului militar de la Kiev, Podolsky și guvernatorului general Volyn Nikolai Annenkov , în care a solicitat mijlocirea în publicarea cărții [1] . În apelul său, el a subliniat că informațiile pe care le-a colectat și plasat în carte ar reduce munca multor organizații și ar economisi fondurile semnificative pe care le cheltuiesc pentru astfel de cercetări.
La 31 octombrie, guvernatorul general s-a adresat administratorului districtului educațional Kiev cu o cerere de a-și oferi opinia cu privire la posibilele beneficii ale beneficiilor asupra cărora insistă Pokhilevich și, în cazul unui răspuns pozitiv, să indice ce fel de patronaj ar trebui fi dat acestei lucrări.
Primul care a răspuns la propunerea mandatarului a fost profesorul de la Universitatea din Kiev Mykola Bunge [2] . El a subliniat că, conform datelor geografice și statistice, fiabilitatea materialelor nu poate fi evaluată decât pe baza materialelor colectate de alte persoane și pe care Bunge nu le-a avut la dispoziție. Cât priveşte aspectele istorice şi filologice ale lucrării, profesorul a răspuns că Comisia de Analiză a Actelor Antice şi specialiştii în filologie ar putea da o apreciere corectă. În general, el a apreciat cartea lui Pokhilevich drept o lucrare foarte importantă care merită atenție.
La 13 septembrie 1865, a avut loc o ședință a Facultății de Istorie și Filologie a Universității din Kiev [3] la care a fost audiată și aprobată opinia profesorului onorat Alexei Stavrovsky asupra lucrării lui Pokhilevici [4] . Profesorul a remarcat că:
Aceasta este o colecție de diverse date care au fost la dispoziția autorului. Scopul culegerii și fundamentarea acestor informații, pe de o parte, și pentru a păstra rămășițele de dovezi ale compoziției vieții locale care a existat până acum, care în fiecare an își pierde din ce în ce mai mult terenul istoric, este încrucișate, netezite și uitate și, pe de altă parte, astfel încât, după cum explică însuși autorul, solicitând patronajul publicației sale, să reducă munca multor organizații științifice care cheltuiesc bani semnificativi pentru o astfel de cercetare. Astfel, domnul Pokhilevich prezintă o materie primă. Gradul de fiabilitate al acestui material este determinat de sursele din care a împrumutat și de metodele pe care le-a folosit autorul pentru a-l colecta.
Pokhilevich însuși în prefață citează următoarele surse și metode de colectare a materialelor pentru carte:
În lipsa știrilor tipărite despre istoria unui anumit sat, autorul și-a indicat trecutul pe baza legendelor păstrate de locuitori.
Stavrovsky a subliniat că datele furnizate de Pokhilevich merită o mare încredere, cel puțin sunt mai exacte decât cele furnizate de oficiali publicației Materiale pentru Geografie și Statistică a Rusiei. Profesorul a remarcat că, cu această ediție, provincia Kiev și-a dobândit o monografie atât de detaliată, pe care nici una dintre celelalte provincii nu o are. Afirmațiile făcute de recenzent priveau mai mult forma decât conținutul lucrării. Drept urmare, Stavrovsky a recomandat ca lui Pokhilevich să i se acorde un patronaj și asistență adecvată din partea guvernului pentru tipărirea Poveștilor.
Deși răspunsul mandatarului districtului de învățământ Kiev, la cererea guvernatorului general, a fost trimis abia la 23 octombrie 1865, cartea fusese deja tipărită.
Pokhilevich nu se caracterizează prin trimiteri clare la literatura și sursele folosite, ceea ce era un deficiență comună în acea vreme. Aceleași referințe conținute în text au o formă destul de liberă și sunt adesea de natură secundară sau chiar terțiară. În plus, volumele mari ale proiectului nu i-au permis să abordeze critic tot materialul. Se întâmplă erori în Tales. De exemplu, contesa Alexandra Vasilievna Branitskaya este numită soția, și nu mama, a contelui Vladislav Ksaverievich Branitsky [5] .
Probele de galeră ale cărții au fost corectate prost sau deloc. Acest lucru este dovedit de greșelile de scriere. Unele dintre ele au căpătat o anumită semnificație istorică în secolul următor. Așadar, bătălia de pe râul Rotok dintre trupele Marelui Ducat al Lituaniei și tătari a fost amânată din 1511 până în 1311 [6] . Ulterior, această eroare a apărut în unele dizertații și publicații de istorie locală.
Materialele „Poveștilor” au fost folosite pentru „ Dicționarul geografic al Regatului Poloniei ”.
Aproape o sută de ani mai târziu, istoricii sovietici au clasificat cartea lui L. Pokhilevici drept o lucrare de „o anumită valoare de referință” [7] [8] .
Multi-volumul „ Istoria orașelor și satelor din RSS Ucraineană ” nu scade semnificația „Poveștii”, ci doar completează această lucrare cu istoria secolului care a trecut de la publicarea sa.