Tarnowski, Marcin Amor

Marcin Amor Tarnowski
Lustrui Marcin Amor Tarnowski

Marcin Tarnowski, Varșovia, 1845

Stema „ Leliva
Lider militar polonez și napoleonian, participant la revolta Konstyushko, Mareșal al nobilimii Kremenets Povet
Naștere 17 noiembrie 1778 Kozin  , Commonwealth( 1778-11-17 )
Moarte 22 noiembrie 1862 (84 de ani) Zator , Regatul Galiției și Lodomeria( 22.11.1862 )
Loc de înmormântare
Gen Tarnowskie
Tată Jan Amor Tarnowski
Mamă Tekla Grabianka
Soție Sofia Urusula Tarnovskaya (din 1805)
Copii fără copii
Transportul
Premii
Rang colonel
 Fișiere media la Wikimedia Commons

Marcin Amor Tarnowski ( polonez Marcin Amor Tarnowski ; 17 noiembrie 1778, Kozin  - 22 noiembrie 1862, Zator ) - Conte, lider militar polonez, participant la revolta Kosciuszko, comandant napoleonian, titular al Ordinului Virtuti Militari, Legiunea de Onoare și cele două Sicilii , Mareșal al nobilimii Kremenețului Povet .

Biografie

S-a născut la 17 noiembrie 1778 în castelul Kozina din regiunea Dubno. Unul dintre cei trei fii ai lui Jan Amor Tarnowski (1735-1799), castelan al lui Konar-Lenczyk, general-maior al trupelor coroanei, și Tekla Grabianka (1740-1805).

Și-a început serviciul militar ca adjutant al generalului Tomasz Wawrzecki , în vârstă de șaisprezece ani, în timpul revoltei Kosciuszko din 1794. Vara, a participat la luptele pentru apărarea Varșoviei și, de asemenea, s-a opus trupelor lui Suvorov în timpul celebrului asalt asupra Pragai. .

A participat la luptele din epoca napoleonică în 1809 în timpul războiului polono-austriac.

În iunie 1809, Marcin Tarnovsky a condus un detașament de cavalerie insurgentă în Podolia. În iunie 1809, sau, conform altor surse, pe 2 iulie, a adus la Ternopil (șefului Petr Strshizhevsky) un detașament de cavalerie de 200 de cavalerie [1] și detașamente de picioare din regiunile Stryisky și Sambir [2] .

A participat la luptele de lângă Ternopil, Veniavka [3] [4] , Gzhimalov, Khorostkov, Berezhany, Adamovka și Zalishchyky, unde la 18 iunie 1809 a avut loc o bătălie împotriva generalului Biking și Marijampole .

De la 1 octombrie 1809, comandantul Regimentului 7 de cavalerie galico-franceză [5] , format pe cheltuiala lui Tarnovsky și a „beneficiilor” adunate de acesta de la locuitorii Podoliei [6] , care din 28 decembrie 1809 a fost inclus în trupele Marelui Ducat al Varșoviei ca regimentul 16 uhlan. Lublin a fost desemnat ca oraș garnizoană pentru acest regiment.

A început campania din 1812 cu regimentul său ca parte a Corpului IV de cavalerie al generalului Latour-Maubourg . Regimentul a luptat pentru prima dată în Bătălia de la Mir , unde a atacat inamicul de 40 de ori și s-a acoperit de glorie [8] .

Marcin Amor Tarnovsky a luptat și la Rogachev, Smolensk , Dubrovno , Mozhaisk , Kaluga și Borisov . De asemenea, a participat la campania din 1813, luptând la Ellensdorf, Königstein , Berggeshubel și Petersveld [9] , Pirna, Sera și Dresda, a fost rănit de două ori.

După capitularea Dresdei, și contrar condițiilor acesteia, a fost capturat (8 noiembrie), rămânând în același timp comandantul regimentului. În timp ce slujea în armata Principatului Varșoviei, Tarnowski a fost rănit de două ori. În armata Regatului Poloniei, din 20 ianuarie 1815, a comandat Regimentul 3 de pușcași de cavalerie al Regatului Poloniei. Cu toate acestea, nu a vrut să continue serviciul. Demis în septembrie 1815, pensionat la 9 decembrie 1815.

S-a stabilit în Volinia, unde a început activități în cadrul Societății Patriotice [10] . Din 1821, a condus-o în provincia Volyn, în calitate de președinte al acesteia, și a fost vicepreședinte al comitetului central pentru provincia Kiev, Podolsk și Volyn, al cărui președinte era oficial Alexander Prozor [11] , dar de fapt. , a observat întregul, puțin spontan, și puțin din cauza unui asemenea respect în rândul nobilimii locale a fost polonezul Marcin Tarnowski [12] , știa de contactele emisarilor Societății cu decembriștii [13] . Arestat în 1826 în cadrul represiunilor împotriva decembriștilor, a fost transportat de mai multe ori între închisorile Varșovia și Sankt Petersburg (a fost închis aici, în Cetatea Petru și Pavel) [14] . În închisoare a încercat să se sinucidă (1827) [15] ; soția sa Sofia Tarnovskaya a căzut în nebunie. Drept urmare, a fost condamnat la o lună de închisoare și un an de supraveghere a poliției. În 1829 s-a întors în Volinia; În ajunul Răscoalei din noiembrie din 1831, a fost din nou dus în adâncurile Rusiei, a fost în exil la Kursk [16] . Eliberat câțiva ani mai târziu, s-a stabilit în palatul său Podberezhka (distrus în primul război mondial), în satul Berezka (Veliki Berezhi) de lângă Kremeneț din Ucraina, unde a adunat o bogată colecție de relicve militare și familiale [17] . În 1854, a sprijinit susținătorii prințului Adam Jerzy Czartoryski cu planuri și subvenții [18] . A devenit Mareșal al nobilimii Kremenețului Povet. El, ca un super-arbitru, a făcut apel împotriva verdictelor instanțelor de arbitraj nu numai din Volyn, ci din întreaga provincie [19] . Cu puțin timp înainte de moarte a venit la Cracovia.

Marcin Amor Tarnowski a murit la 21 sau 22 noiembrie 1862 . A fost înmormântat la Cimitirul Rakowice din Cracovia .

Marcin Amor Tarnowski din 1805 a fost căsătorit cu contesa Sophia Ursula Tarnowska (1784-1835), fiica generalului-maior al trupelor coroanei Rafal Tarnowski (1741-1803) și a lui Ursula Ustrzytska (+ 1829). Căsătoria a fost fără copii.

Note

  1. Gembarzewski Bronisław „Wojsko polskie: Księstwo Warszawskie 1807-1814”, Gebethner i Wolff, Varșovia, 1905; G. Gebethner i sp., Cracovia, 1905; retipărire WL Anczyc i sp., Cracovia, Cop. 2003; str. 304
  2. przypis 3: Antoni Rozwadowski (porucznik 8 pułku ułanów) „Pamiętniki”, Biblioteka Zakładu Narodowego im. Ossolińskich , rękopis nr 7977/II., fragment w Robert Bielecki, Andrzej T. Tyszka(wybór, komentarze, przypisy i opracowanie) "Dał nam przykład Bonaparte : wspomnienia i relacje i relacje żołnierzy polskich, volumul 14Wołnierzy Polznik, 18wotek, Wawiey-1896-1896, str. 334.
  3. przypis 3: Antoni Rozwadowski (porucznik 8 pułku ułanów) „Pamiętniki”, Biblioteka Zakładu Narodowego im. Ossolińskich , rękopis nr 7977/II., fragment w Robert Bielecki, Andrzej T. Tyszka(wybór, komentarze, przypisy i opracowanie) „Dał nam przykład Bonaparte: wspomnienia i relacje żołnierzy polskich, volumul I 8wow 6—18wok, 1796—18wok. 334.
  4. Piotr Strzyżewski (podpułkownik, szef szwadronu 3 pułku ułanów) „Pamiętniki i papiery służbowe 1794-1809”. Biblioteka PAN w Krakowie Arhivat 17 mai 2022 la Wayback Machine , rękopis nr 1173
  5. Gembarzewski Bronisław „Rodowody pułków polskich i oddziałów równorzędnych od r. 1717 dor. 1831", nakładem Towarzystwa Wiedzy Wojskowej, Varșovia 1925, str. 63.
  6. Szymon Askenazy „Łukasiński”, Varșovia, 1929; Wydawnictwo Kurpisz, 2006, vol. I, str. 24; vol II, str. 86.
  7. Robert Bielecki „Wielka Armia”, Wydawnictwo Bellona, ​​​​1995, str. 470.
  8. Klemens Kołaczkowski (kapitan Korpusu Inżynierów) „Wspomnienia jenerała Klemensa Kołaczkowskiego.”, ks. I Od roku 1793 to 1813, Cracovia, 1898; we fragmencie w Robert Bielecki, Andrzej T. Tyszka (wybór, komentarze, przypisy i opracowanie) "Dał nam przykład Bonaparte : wspomnienia i relacje żołnierzy polskich 1796-1815.", Kraków, Wypisy i opracowanie, tom19 II, str. 80 și 86 (przypis 4).
  9. Marian Kukiel „Dzieje oręża polskiego w epoce napoleońskiej. 1795-1815, Zdzisław Rzepecki i sp., Poznań, 1912; retipărire Wydawnictwo Kurpisz, Poznań, 1996, str, 410.
  10. Hanna Dylągowa „Towarzystwo Patriotyczne i Sąd Sejmowy 1821-1829”, Warszawa 1970.
  11. Szymon Askenazy „Łukasiński”, Varșovia, 1929; Wydawnictwo Kurpisz, 2006, vol. I, str. 24; vol II, str. 88.
  12. Hanna Dylągowa „Towarzystwo Patriotyczne i Sąd Sejmowy 1821-1829”, Warszawa 1970, str. 109
  13. Wacława Zawadzki (wybór i przypisy) „Pamiętniki dekabrystów”, Varșovia, 1960, volumul III.
  14. Śliwowska Wiktoria „Zesłańcy polscy w Imperium Rosyjskim w pierwszej połowie XIX wieku”, Wydawnictwo DIG 1998, str. 625-626.
  15. Stanisław Zamoyski „Notices” fragment zamieszczony w Szymon Askenazy „Łukasiński”, Varșovia, 1929; Wydawnictwo Kurpisz, 2006, vol II, str. 376-377.
  16. Śliwowska Wiktoria „Zesłańcy polscy w Imperium Rosyjskim w pierwszej połowie XIX wieku”, Wydawnictwo DIG 1998, str. 625, aneks 3-str. 772.
  17. Grzegorz Rąkowski „Przewodnik po Ukrainie Zachodniej. Część I - Wołyń”, Oficyna wydawnicza „Rewasz”, 2005.
  18. Marian Kukiel „Dzieje polski porozbiorowej. (1795-1921)”, Wydawnictwo Puls, 1993(wyd. III), str. 342.
  19. Tadeusz Bobrowski „Pamiętniki mojego życia”, Państwowy Instytut Wydawniczy, Varșovia 1979 (opracowanie Stefana Kieniewicza), vol II, str. 339-404, 407.

Surse

Link -uri