William Barrett | |
---|---|
Data nașterii | 1913 [1] [2] [3] […] |
Locul nașterii | |
Data mortii | 8 septembrie 1992 [4] |
Un loc al morții |
|
Țară | |
Loc de munca | |
Alma Mater | |
Premii și premii | Bursa Guggenheim |
William Christopher Barrett ( 1913–1992 ) a fost un filozof și istoric al filosofiei american .
A fost profesor de filozofie la Universitatea din New York între 1950 și 1979. Și-a început studiile universitare la City College din New York la vârsta de 15 ani, primind un doctorat de la Universitatea Columbia. A fost redactor la Partisan Review și mai târziu critic literar pentru The Atlantic Monthly. Este bine cunoscut ca autor de lucrări filozofice pentru nespecialişti. Poate că cele mai faimoase cărți ale sale sunt Omul irațional: o recenzie a filozofiei existențiale și Iluzia tehnologiei, care continuă să fie publicate până în zilele noastre.
La fel ca mulți alți intelectuali ai generației sale, Barrett a fost aproape de marxism pentru o perioadă, înainte de a-și canaliza energia pentru a familiariza cititorul general cu tendințele europene în filosofie, în special cu existențialismul . „Omul irațional” rămâne unul dintre cele mai accesibile sondaje ale existențialismului în limba engleză.
De-a lungul anilor, Barrett a fost un bun prieten cu poetul Delmore Schwartz . Cunoștea mulți alți literați din zilele sale, în special Edmund Wilson , Philippe Rave și Albert Camus . El a fost foarte influențat de filozofia lui Nietzsche , Kierkegaard și Heidegger . A fost redactorul lui Suzuki din 1956, Buddhism Zen clasic. În ficțiune, gusturile sale au inclus câțiva scriitori ruși, în special Dostoievski .
A fost tatăl lui Susan și Michael Barrett, soțul Julietei Bigney Barrett și bunicul lui Madeline, Natalie, Keegan, Kira și Ryan. Barrett a fost, de asemenea, tatăl lui Ellen (Nell) Barrett din a doua căsătorie cu Margaret Merrick Boyce Barrett și bunicul Georgiei și Clinton.
Legea lui Barrett a fost numită după el: „nu oricine poate citi lucrările cercetătorilor științifici este expert în domeniile discutate în aceste lucrări” (Art. 99). [5]
|