Beck, Tatyana Alexandrovna

Versiunea actuală a paginii nu a fost încă examinată de colaboratori experimentați și poate diferi semnificativ de versiunea revizuită pe 8 mai 2021; verificările necesită 6 modificări .
Tatyana Beck
Data nașterii 21 aprilie 1949( 21.04.1949 )
Locul nașterii Moscova , SFSR rusă , URSS
Data mortii 7 februarie 2005 (în vârstă de 55 de ani)( 07.02.2005 )
Un loc al morții Moscova , Rusia
Cetățenie (cetățenie)
Ocupaţie poet , critic literar , savant literar
Ani de creativitate 1974–2005
Limba lucrărilor Rusă

Tatyana Alexandrovna Beck ( 21 aprilie 1949 , Moscova  - 7 februarie 2005 , ibid.) - poetă, critic literar și critic literar rus. Membru al Uniunii Scriitorilor din URSS (1978), Centrul PEN din Rusia , secretar al Uniunii Scriitorilor din Moscova ( 1991 - 1995 ).

Biografie

Născut în familia de scriitori și coautori Alexander Alfredovich Beck și Natalia Vsevolodovna Loiko în casa cooperativei de locuințe „Scriitorul din Moscova” la 2nd Aeroportovskaya , casa 7/15 (mai târziu strada Chernyakhovsky, casa 4), la intrarea a cincea, unde a locuit până la mijlocul anilor 80 -s. Publicat pentru prima dată în 1965, la vârsta de șaisprezece ani [2] .

În 1972 a absolvit Facultatea de Jurnalism a Universității de Stat din Moscova. În 1971-1973 a lucrat ca bibliotecară la Biblioteca de stat pentru literatură străină a întregii uniuni.

În 1976-1981 și 1993-2005 a fost membră a redacției și editorialistă la revista Questions of Literature . A scris o rubrică literară în „ Obshchaya Gazeta ” și „ Nezavisimaya Gazeta ”. Domeniul intereselor ei literare a inclus literatura modernă și literatura din Epoca de Argint . Beck a condus un seminar de poezie timp de mulți ani la Institutul literar A. M. Gorki .

În 1978 a intrat în Uniunea Scriitorilor din URSS, în 1991-1995 a fost membră a secretariatului Uniunii Scriitorilor din Moscova. În 1991 s-a alăturat Centrului PEN din Rusia.

În 1993, ea a semnat „ Scrisoarea celor 42 ” în sprijinul dispersării forțate a Congresului Deputaților Poporului și a Sovietului Suprem al Rusiei.

În 2000-2005, împreună cu Oleg Chukhontsev , a fost co-președinte al programului New Names in Poetry al Fundației New Names [3] .

Ea a murit, conform versiunii oficiale, din cauza unui atac de cord masiv, dar mulți au discutat despre posibilitatea sinuciderii [4] din cauza persecuției „care a fost declanșată împotriva lui T. Beck pentru declarațiile ei despre autorii scrisorii de scuze către Turkmenbashi cu o propunere de a traduce „opusele” sale poetice. Ea a numit anti-evenimentul din ultimul an „o scrisoare a trei poeți ruși celebri către marele poet Turkmenbashi, cu un panegiric al operei sale, nu atât de nebun, cât de obscen pragmatic”. Și deja în cea actuală ea a reamintit: „Nu este bine ca nici poeților, nici înțelepților să închineze în fața regilor, storcând foloase: aceasta este o lecție pentru oamenii buni”. Autorii scrisorii au fost poeții Evgheni Rein , Mihail Sinelnikov și Igor Shklyarevsky . La promovarea proiectului a participat redactorul-șef al revistei Znamya, cunoscutul critic literar Serghei Chuprinin [5] . Potrivit Victoria Shokhina , o idee clară a greșelii a ceea ce a fost făcut de scriitorii ruși a jucat, de asemenea, un rol și faptul că Beck avea mulți cunoscuți ai scriitorilor din Turkmenistan: știind despre ceea ce se întâmplă acolo (cultul personalității lui Turkmenbashi etc.), ea nu putea să tacă. După noul an, spune Victoria Şokhina, trei dintre cei patru – Rein, Chuprinin şi Sinelnikov – l-au numit pe Beck şi sub diferite forme (de la mustrarea lui Rein până la reproşurile „prietenoase” ale lui Chuprinin) au exercitat asupra ei presiuni psihologice. Incapacitatea de a reconcilia ideea tradițională a acestor oameni (ea îi cunoștea de multă vreme pe Yevgeny Rein și Serghei Chuprinin și lucrase cu ei la Institutul Literar etc.) și acțiunile lor actuale au agravat situația [6] .

A fost înmormântată la cimitirul Golovinsky [7] .

Creativitate

Prima publicare de poezii a avut loc în revista „ Tineretul ” în 1965. Acestea au fost două poezii: „Dimineața este mai înțeleaptă decât seara” și „Sunt din această casă zgomotoasă, / Unde vocile nu se opresc toată ziua, / ... / Voi fugi de-a lungul unei piste de schi necunoscute...”. A doua publicație a fost o selecție de poezii din revista Novy Mir din 1966.

În 1974, a fost publicată prima colecție de poezii „Grauri”.

În 1995, Beck, în calitate de redactor-șef, a condus seria de cărți „My Most Poems” la editura Slovo.

Poeziile ei au fost traduse în bulgară, georgiană, italiană, germană, poloneză. Printre traducerile proprii ale Tatyanei Beck se numără poeme ale poeților danezi Paul Lacourt și Benny Andersen (publicate în colecția From Contemporary Danish Poetry (M.: Raduga, 1983)).

După 1987, Beck, la fel ca mulți alți poeți, a avut probleme cu publicațiile: editurile sovietice au încetat să mai publice colecții de poezie (?), Edituri noi încă nu au apărut. Trei cărți apărute în această perioadă au fost publicate în ediții mici, dar au primit un răspuns viu din partea iubitorilor de poezie și a criticilor [8] .

„Versiunea a fost și rămâne pentru mine un mod de auto-vindecare al unui vindecător de acasă: am vorbit... și numai așa am supraviețuit mental”, a scris Tatiana Beck.

Recunoaștere

Bibliografie

Ediții pe viață

Cărți

Seria „Mari Poeți”

Colecții critice

Editare

Note

  1. ↑ LIBRIS - 2012.
  2. ↑ Revista Yunost, 1965, nr. 12, p. 78.
  3. ↑ Colecții de poezie Arhivat 24 iulie 2019 la Wayback Machine .
  4. ↑ Moartea neașteptată a poetei Tatyana Beck: un atac de cord masiv sau sinucidere? Arhivat 2 martie 2020 la Wayback Machine (Polit.ru, 08 februarie 2005, 13:42)
  5. ↑ Victoria Shokhina: Tatyana Beck nu s-a putut recupera de la bullying Arhivat 2 martie 2020 la Wayback Machine . Polit.ru, 08 februarie 2005
  6. ↑ „Polit.Ru”, 08 februarie 2005 . Preluat la 28 iulie 2018. Arhivat din original la 2 martie 2020.
  7. ↑ Beck Alexander Alfredovich . Mormintele celebrităților . Preluat la 6 februarie 2020. Arhivat din original la 25 mai 2021.
  8. ↑ Criticul Alla Marchenko a scris: „Singurul eveniment literar, deși am citit totul cu aviditate, este cartea Tatianei Beck. A. Shatalov (care a publicat Clouds Through the Trees în propriul verb) pare să fi spus deja tot ce este necesar, dar atât de atent și de leneș - se spune că „reflectă starea întregului popor, aruncat în abisul revoluției sociale și distrugere lumească”, – că oricât n-ar fi spus nimic: ei bine, în care dintre poeții actuali nu vei găsi aceste reflecții. Și editorul a menționat-o pe Akhmatova în postfață de mai multe ori sau de două ori, și nu degeaba, ci din nou pe o tangentă - subsărat pe masă, suprasărat pe spate? Între timp, după părerea mea, Tatyana Beck, singura dintre noi toți, ca Akhmatova în Requiem, a reușit aproape imposibil - să cânte de la ea însăși pentru toată lumea ceea ce nu cade pe voce: simpla groază a vieții simple a acestui presupusă revoluție, umilită și insultată. Și păstrează în același timp atât vorbirea, cât și vocea, și cuvântul, și mersul versului. Ziar literar, 12 august 1998, Nr. 32-33.
  9. ↑ Despre anunțul de recunoștință al ministrului culturii al Federației Ruse

Link -uri

  Accesați articolul Wikidata  Dicționare și enciclopedii
Genealogie și necropole