Mirko Bogovici | |
---|---|
Data nașterii | 2 februarie 1816 [1] |
Locul nașterii | |
Data mortii | 4 mai 1893 [2] (în vârstă de 77 de ani)sau 1893 [3] |
Un loc al morții | |
Cetățenie (cetățenie) |
|
Ocupaţie | poet , om politic , autor , scriitor |
Lucrează la Wikisource | |
Fișiere media la Wikimedia Commons |
Mirko Bogovic ( croat Mirko Bogović ; 2 februarie 1816 , Varazdin - 4 mai 1893 , Zagreb ) - poet , scriitor , editor și om politic croat . Una dintre principalele figuri ale renașterii naționale croate a epocii ilirice .
Educat la o şcoală militară din Petrovaradin , şi-a continuat studiile la Szombathely şi Zagreb .
În 1840 a slujit ca comisar al lui Ban Jelachich la Yuropol, apoi a fost membru al Reichsrat -ului , iar în 1850 a părăsit funcția publică. A participat, ca politician și scriitor, la toate cele mai mari întreprinderi ale croaților.
După revoluția din 1848 , în care M. Bogovici a jucat rolul de lider al poporului, s-a dedicat în întregime literaturii.
În timpul regimului reacționar al lui A. von Bach din anii 1850, M. Bogović a fost figura centrală a literaturii croate în Imperiul Austriac .
În 1852 a publicat revista politică Neven, dar în 1853 a fost închis.
Din 1860, direcția lui Bogovich s-a schimbat: din dușman al maghiarilor , a devenit adeptul unei politici de reconciliere, al cărei program l-a dezvoltat în 1861 în broșura „Programm uber den Wiederanschluss Croatiens u. Slavoni un Ungarn”.
Unul dintre fondatorii nuvelei croate („Pripoviești”).
Și-a început activitatea literară în revistele Kroatsiya și Illyrian Dennitsa, apoi a publicat două volume de poezii lirice: Ljubice (1844) și Smilje și Kovilje (1847), precum și poezii politice: Domorodni glasi (Sunete patria", 1848), a scris romane istorice „Pripoverti” (1860), drame: „Frankopan” (1856), „Matia Gubeé” (1860) și tragedie: „Ștefan, ultimul rege al Bosniei” (1857).
Autor de poezii satirice, poezii despre romantism, politică și patriotism.
Dicționare și enciclopedii |
| |||
---|---|---|---|---|
|