Masacrul rafinăriei de petrol de la Haifa ( ebraică טבח בתי הזיקוק , arabă مذبحة مصفى حيفا ) este un episod al conflictului arabo-israelian din Palestina obligatorie .
După ce Națiunile Unite au decis la 29 noiembrie 1947 să creeze două state naționale pe teritoriul Palestinei , lupta armată dintre populația arabă și cea evreiască din Palestina a escaladat. Confruntări au avut loc și în Haifa, cunoscută drept centrul de coexistență pașnică evreo-arabă, unde detașamentele de luptă din ambele părți au efectuat atacuri asupra civililor, declarându-i de obicei „acțiuni de răzbunare” pentru acțiuni similare ale inamicului. De exemplu, într-o singură zi, 24 decembrie, 4 evrei au fost uciși de lunetişti arabi, 4 arabi au fost uciși în atacuri de răzbunare [1] .
Până la sfârșitul lunii decembrie, serviciul de autobuz între districtul evreiesc Adar ha-Karmel și zona industrială Haifa a fost întrerupt: transportul evreiesc a fost atacat de militanții arabi din orașul de jos Haifa și din satul adiacent Balad ash-Sheikh. spre zona industrială . Potrivit istoricului Shimon Briman, în același timp, militanții arabi se pregăteau să pună mâna pe una dintre principalele întreprinderi din Haifa - o rafinărie de petrol, care la acea vreme folosea 1.800 de arabi, 460 de evrei și 60 de britanici și picheți ai „ Arabilor ”. Legiunea ” erau de serviciu la porțile întreprinderii [2] .
„ Noul istoric ” israelian Ilan Pappe scrie că, de la începutul lui decembrie 1947, zonele arabe de lângă Muntele Carmel au fost supuse bombardamentelor constante din zonele evreiești mai sus pe versant. În plus, butoaiele cu explozibili au fost aruncate de sus pe zonele arabe, iar pe străzi a fost turnat un amestec de benzină și ulei, care a fost incendiat. Când arabii înspăimântați au încercat să stingă aceste râuri de foc, focul de mitralieră s-a deschis asupra lor de sus. Potrivit lui Pappe, aceste atacuri evreiești au crescut tensiunile dintre muncitorii arabi și evrei de la rafinăria din Haifa [3] .
În dimineața zilei de 30 decembrie, militanții organizației evreiești Etzel (Irgun Tsvai Leumi) au aruncat trei grenade dintr-o mașină care trecea pe lângă o rafinărie de petrol într-un grup de zilieri arabi care stăteau la intrarea în fabrică. Șase persoane au fost ucise și peste patruzeci au fost rănite. După aceea, muncitorii arabi și locuitorii din Balad ash-Sheikh au spart porțile fabricii, au pătruns pe teritoriul acesteia și au început să bată muncitorii evrei. Inginerul chimist Ephraim Glaser descrie aceste evenimente după cum urmează:
O mare mulțime arabă a spart poarta și a trecut în repeziciune prin fabrică, strigând „Allah Akbar!” și „Yitbah il-yahud!” („Moarte evreilor!”). Muncitorii arabi au scos ranguri, ciocane și țevi de fier pregătite în prealabil. Muncitorii și angajații evrei au fost bătuți până la moarte pe loc. Oficialii britanici s-au închis în birou fără să sune măcar poliția britanică [2] .
În timpul masacrului, 41 de muncitori evrei au fost uciși și 49 au fost răniți. Trupele și poliția britanice au sosit și au restabilit ordinea abia după o oră și jumătate.
Potrivit raportului Comisiei Agenției Evreiești, în timpul masacrului, unii dintre muncitorii arabi i-au adăpostit pe muncitorii evrei de represalii. Comisia a ajuns și la concluzia că pogromul de la întreprindere nu a fost planificat în avans. Într-un depozit din apropiere, câțiva muncitori arabi, auzind de moartea arabilor uciși de bomba Etzel, au vrut să înceapă și ei să bată muncitorii evrei, dar liderii sindicali arabi au reușit să prevină violența [4] .
Deși conducerea Yishuv a condamnat public acțiunile militanților Etzel, care au servit drept pretext pentru începerea masacrului, ei au ordonat o acțiune de răzbunare. După ceva timp, luptătorii din Haganah l-au atacat pe Balad ash-Sheikh. Împreună cu muncitorii evrei, martori ai pogromului arab de la uzină, s-au plimbat prin casele acestui sat, participanții identificați la atac au fost scoși în stradă și imediat împușcați. Potrivit unui număr de „ noi istorici ” ( Benny Morris , Ilan Pappe ), ordinul a fost dat de fapt „să ucidă cât mai mulți bărbați adulți posibil”, dar să nu se atingă femeile și copiii [5] [6] . Benny Morris subliniază că, conform diferitelor rapoarte din Haganah, între 21 și 70 de locuitori au fost uciși într-un atac în Balad ash-Sheikh, inclusiv mai multe femei și copii [5] ; Surse oficiale au raportat șaptesprezece uciși a doua zi [7] . Haganah a pierdut trei oameni în aceste evenimente.
Concomitent cu atacul asupra lui Balad ash-Sheikh, a fost atacat și satul Hawassa, unde au condus și urmele revoltăților. Totuși, în sat nu era un singur bărbat, ci doar femei și copii care nu au fost vătămați [7] . Ilan Pappe relatează [8] că detașamentele Haganah au intrat și în districtul arab Haifa, Wadi Rushmiya (unde, atât înainte de pogromul de la uzină, cât și după acesta [9] , transportul cu muncitori evrei a fost concediat), au aruncat în aer case și au expulzat. populatia sa. Atacurile Palmach asupra zonelor arabe, aruncarea în aer a caselor și expulzarea rezidenților au continuat până la începutul lunii ianuarie; potrivit lui Ilan Pappe, acestea au avut loc pe valul de avânt creat de masacrul de la rafinărie.
În plus, conducerea Haganah a decis să-l răpească pe unul dintre liderii filialei Haifa a lui Etzel, Moshe Levy. Ca răspuns, Etzel a răpit un ofițer superior din Haganah, Gedalya Kaminsky-Even. Kaminsky a fost ținut pentru ceva timp în casa membrului Etzel Yedidya Segal, care a fost apoi capturat la rândul său de Haganah pentru interogatoriu. Deja după eliberarea reciprocă a lui Levi și Kaminsky, Segal a continuat să rămână în arest și a fost ulterior găsit mort lângă satul arab Tira . Haganah a anunțat că a scăpat și a fost ucis de arabi, dar susținătorii Etzel au învinuit Haganah pentru ucidere. [ 10]
Eroul liric al poveștii scriitorului palestinian, membru al Biroului Politic al Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei , Ghassan Kanafani , vorbește cu mândrie despre participarea sa la „bătălia cu sioniştii” de la rafinăria de petrol din Haifa [11] .