| Confederația Generală Italiană a Muncii | |
|---|---|
| CGKT | |
| Confederația Generală Italiană del Lavoro | |
| Data fondarii | 1944 |
| Tip de | Asociația sindicatelor |
| Numărul de participanți | 5 686 210 (2013) |
| secretar national | Maurizio Landini (din 2019) |
| Centru | |
| Site-ul web | cgil.it |
| Fișiere media la Wikimedia Commons | |
Confederația Generală Italiană a Muncii ( CGIL , italiană: Confederazione Generale Italiana del Lavoro, CGIL ) este cea mai mare asociație sindicală italiană, creată în 1944 și înlocuind Confederația Generală a Muncii , care exista din 1906. Din punct de vedere istoric, a fost asociat cu Partidul Comunist Italian , mai târziu cu Partidul Democrat .
Confederația Generală Italiană a Muncii a fost creată în 1944 ca urmare a semnării de către conducerea principalelor sindicate a așa-numitului „Pact de la Roma” . În 1945, la congresul de la Napoli , a fost aprobată structura organizatorică și a fost adoptată carta. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, CGIT a unit toate organizațiile sindicale din nordul Italiei. După tentativa de asasinat asupra lui Palmiro Togliatti din 1948, comuniștii au reușit să organizeze o grevă generală, dar ca urmare a avut loc o scindare în asociație. În 1949, susținătorii curentelor republicane și social-democrate din mișcarea sindicală au părăsit CICT și au fondat Uniunea Italiană a Muncii (IST) , iar în 1950 adepții tendinței creștin-democrate au creat Confederația Italiană a Muncitorilor. Sindicatele (ICPT) . În 1970, a adoptat „Statutul Muncitorilor” , care stabilește oficial drepturile sindicatelor, în urma căruia a fost creată în 1972 Federația CGIL-ICPT-IST (Federazione CGIL-CISL-UIL), dar în 1984 din cauza dezacordurilor privind Prin politica guvernului Craxi , federația s-a prăbușit. Politica guvernelor Berlusconi , care vizează reducerea cheltuielilor bugetare sociale, a dus la reluarea cooperării între cele trei asociații sindicale [1] .