| Granida | |
|---|---|
| netherl. Granida | |
| Gen | drama pastorală |
| Autor | Hoft, Peter Cornelissohn |
| data scrierii | 1603-1605 |
| Data primei publicări | 1615 |
| Fișiere media la Wikimedia Commons | |
Granida este o piesă pastorală [1] în 5 acte de Peter Hooft , scrisă în 1603-5 și publicată în 1615 [2] , despre dragostea dintre prințesa persană Granida și ciobanul Daifilo. Cea mai cunoscută operă a lui Hooft, un clasic și fondator al literaturii olandeze, principala piesă bucolica din literatura olandeză [3] .
Granida, rătăcindu-se la vânătoare, întâlnește un frumos cioban care s-a certat cu păstorița Dorilea. Daifilo aduce apă la Granida, se îndrăgostește de ea și o urmează până la curte, unde intră în slujba lui Tisiphernus, care îi caută mâna. Mai târziu, fug împreună în pădure, ciobanul ajunge într-o temniță, dar povestea se termină fericit datorită nobilimii lui Tisiphernes.
Potrivit istoricului literaturii, aceasta este „prima pastorală olandeză, rodul călătoriei italiene a lui Hooft și un tribut adus pasiunii sale pentru opera lui Tasso, Granida este deosebit de bogată în frumusețile poeziei amoroase, talentul de textier al lui Hooft s-a manifestat în cântecele și corurile sale” [1] . „Dispoziții care indică criza umanismului european de la începutul secolului pătrund în pastorala „Granida” a lui Hooft (1605). Aceasta este o imagine din viața Arcadiei, unde coliba este preferată palatului, iar dragostea unei păstorițe este preferată onorurilor regale. Atât prințesa Granida, cât și ciobanul Dafilo, ca eroi condiționati, vorbesc aceeași limbă, limba autorului” [1] .
De fapt, piesa este un hibrid de două genuri, un amestec de pastorală și tragicomedie: pastorala se dezvoltă în primul act, iar apoi, în alte acte care se desfășoară la curtea persană, devine mai dramatică, folosind motive mai tradiționale pentru Piesa renascentista [4] . „În Granida, Hooft a combinat piesa pastorală, așa cum a găsit-o în Tasso și Battista Guarini, cu un tip de piesă renascentist extrem de populară, împrumutându-și temele în principal din Orlando furioso sau din Amadis din Galia, sau din nenumărate colecții de scurte. povești.. (…) Această combinație de dramă pastorală și romantică (romanizată) are de fapt un scop funcțional în Granida” [3] .
Potrivit istoricului literar, „Unii merg și mai departe, susținând că „Granida” ar trebui percepută în primul rând ca o operă lirică care glorifica triumful dragostei adevărate, și nu un model de piesă de teatru. Este scris genial, plin de grație și lumină divertismento , dar situația este atât de nerealistă, iar personajele sunt atât de studii, încât piesa nu poate avea un impact dramatic . Hooft a țesut strălucit petrarhismul și neoplatonismul, pe atunci la modă, în poezia sa [5] .
Una dintre cele mai importante teme ale piesei este opoziția dintre viața la curte și viața „în natură”, cu o concluzie clară că aceasta din urmă este de preferat, iar ciobanele trăiesc mult mai drept decât curtenii [4] .
Piesa a stabilit moda idilelor pastorale în Țările de Jos, care au continuat tradiția „Georgicului” și a devenit tema multor lucrări ale picturii olandeze [6] . „Granida a stabilit o formulă care s-a dezvoltat ulterior într-un fenomen mai difuz”, scrie criticul de artă David de Witt [7] . Tema pastorală, care a intrat în vogă în Țările de Jos de Nord după Granida, a devenit o platformă importantă pentru exprimarea temei iubirii în literatură [7] .
Piesa, plină de uşurinţă, era deosebit de atractivă datorită scenelor de cântece şi dans, a fost pusă în scenă foarte des, dar alţi scriitori au urmat cu greu exemplul lui Hooft şi nu au scris pastorale. Succesul ei s-a datorat, evident, eleganței stilului poetic [4] . Au existat multe imitații poetice ale fragmentelor individuale ale piesei [5] .