Palatul Zvonurilor

castel
Palatul Zvonurilor
Sluškų rūmai

Napoleon Orda. Dealul Castelului și Palatul Slushek
54°41′28″ s. SH. 25°17′50″ E e.
Țară  Lituania
Locație Vilnius
tipul clădirii castel
Stilul arhitectural Stil baroc
Constructie 1690 - 1694  ani
Datele principale
  • 1690-1694 - Construirea palatului
  • 1959 - scoala profesionala
  • 2002 - Academia Lituaniană de Muzică și Teatru
stare protejat de stat
 Fișiere media la Wikimedia Commons

Palatul Zvonurilor [1] ( lit. Sluškų rūmai ) este un palat baroc pe malul stâng al Viliya din orașul vechi din Vilnius , între străzile T. Kosciuskos ( T. Kosciučkos g. ) și Slushku ( Sluškų g. ). În prezent, complexul de clădiri, care include palatul, găzduiește Facultatea de Teatru și Film a Academiei Lituaniene de Muzică și Teatru . Clădirea este protejată de stat: a fost catalogată ca monument de arhitectură de importanță locală (AtV 32) și monument istoric de semnificație republicană (IR 36) [2] , codul obiectului în Registrul bunurilor culturale al Republicii Lituania este 1070 [3] [4] , întregul complex de cinci clădiri, ocupând o suprafață în 15554 m 2 - 28024 [5] .

Istorie

Palatul a fost ridicat în 1690-1700 de guvernatorul Polotsk Dominik Mikhail Slushka pe o peninsulă artificială de pe malul stâng al Viliya, turnată special pentru această clădire. Arhitectul palatului a fost Giovanni Pietro Perti . [6] .

Fațada a fost împodobită inițial cu pilaștri ionici uriași care încadrează ferestre mari. Palatul a fost înconjurat de un parc în stil italian, cu canale, iazuri, fântâni și plante exotice. Tavanul uneia dintre săli era de sticlă, iar deasupra acestuia era dotat un acvariu, în care înotau peștii și stropiau sirenele [7] .

Se presupune că decorarea palatului a fost creată de Michelangelo Palloni și Giovanni Pietro Perti . [2] .

Din vremea lui Jan Casimir , conducătorii statului lituano-polonez au folosit palatul în timpul șederii lor în oraș, până când Castelul de Jos , care fusese deteriorat în timpul războiului din 1654-1667, a fost restaurat. [8] [9] . Țarul Petru I cel Mare a stat la Palatul Slushkov în 1705 (din 15 iulie până la 1 august) [10] [11] .

După moartea lui Slushka, proprietarii palatului au fost mai întâi Pototskys (din 1719), apoi prinții Puzyny (1727-1745), iar mai târziu Pototskys din nou (din 1745). În 1756, călugării piariști au cumpărat palatul și au întemeiat în el un colegiu și o tipografie.

În 1766, clădirea a fost cumpărată de Mihail Kazimir Oginsky , care l-a însărcinat pe arhitectul Pietro de Rossi să reconstruiască palatul. S-a păstrat un desen al lui de Rossi - un document iconografic unic care înfățișează palatul după reconstrucție și restaurare [7] .

În 1794 palatul a fost confiscat de autoritățile ruse. În 1803-1831, aici au fost amplasate gaterul și fabrica de bere a comerciantului Dominik Zaikovsky. Apartamentele bogate au fost închiriate în turnurile laterale [9]

Clădirea a fost preluată ulterior de autoritățile militare ruse; În clădire au fost amenajate barăci, o infirmerie , depozite de muniții. În 1869, clădirea a fost preluată de Ministerul de Interne și din 1872 a fost folosită ca închisoare de tranzit. Închisoarea din fostul palat a funcționat și în anii 1919-1940.

În anii 1957-1959, conform proiectului arhitectului Vladimir Oleinichenko, clădirea a fost reconstruită: perețiile despărțitoare ale celulelor închisorii au fost demontate, tavanele au fost înlocuite, iar ferestrele au fost mărite [2] .

În 1959-2002, în această clădire a lucrat școala profesională a 25-a din Vilnius. Din 2002, palatul găzduiește Facultatea de Teatru și Film a Academiei Lituaniene de Muzică și Teatru .

Arhitectură

Palatul baroc era în plan dreptunghiular (cladirea actuală de 48x39 m este aproape pătrată), cu două etaje, cu patru turnuri laterale masive cu trei etaje. Clădirile de acest tip au fost larg răspândite în arhitectura manierismului italian [12]

Intrarea principală în teritoriul palatului ducea de pe actuala stradă T. Kosciuszkos prin porțile baroc maiestuoase. Poarta a fost înfățișată de artistul Ferdinand Ruszczyc în pictura sa „Trecutul” ( 1903 ) [13] , păstrată la Galeria Națională de Artă din Vilnius. [14] . La începutul secolului al XX-lea, porțile erau construite cu clădiri cu trei etaje și în prezent nu sunt vizibile.

Interioarele au fost bogat decorate cu marmură italiană , stuc și picturi murale. [2]

În timpul reconstrucției din 1803, arcadele au fost zidate și deschiderile ferestrelor au fost reduse. Când clădirea a fost transformată în cazarmă în 1833, primul etaj a fost împărțit în două. La mijlocul secolului al XIX-lea aici a fost construită o închisoare. În anii 1895-1898 a apărut un alt etaj, al patrulea, și astfel, în locul primelor două, au fost dotate patru etaje cu podele din lemn, înlocuite ulterior cu beton armat.

În 1959, pereții despărțitori ai celulelor închisorii au fost demontate, tavanele au fost înlocuite, iar ferestrele au fost mărite. [patru]

Note

  1. BDT/Vilnius . Data accesului: 19 ianuarie 2016. Arhivat din original pe 27 ianuarie 2016.
  2. 1 2 3 4 Levandauskas Vytautas, Tyla Antanas. Sluškų rūmai // Lietuvos TSR istorijos ir kultūros paminklų sąvadas. - Vilnius: Vyriausioji enciklopedijų leidykla, 1988. - Vol. 1: Vilnius. - S. 304. - 792 p. — 25.000 de exemplare.  (lit.)
  3. Dominyko ir Konstancijos Sluškų rūmų komplekso rūmai  (lit.) . Kultūros vertybių registras . Kultūros paveldo departamentas prie Kultūros ministerijos. Data accesului: 4 ianuarie 2014. Arhivat din original pe 6 ianuarie 2014.
  4. 12 Sluškų rūmai .
  5. Dominyko ir Konstancijos Sluškų rūmų ir kalėjimo pastatų complexes  (lit.) . Kultūros vertybių registras . Kultūros paveldo departamentas prie Kultūros ministerijos. Preluat: 20 iulie 2022.
  6. Vladas Drema. Dinges Vilnius. - Vilnius: Vaga, 1991. - S. 341-343. — 404 p. - 40.000 de exemplare.  - ISBN 5-415-00366-5 .  (lit.)
  7. 1 2 Vladas Drema. Dinges Vilnius. - Vilnius: Vaga, 1991. - S. 342. - 404 p. - 40.000 de exemplare.  - ISBN 5-415-00366-5 .  (lit.)
  8. Adam Honory Kirkor. Pasivaikščiojimas po Vilnių ir jo apylinkes / Vertė Kazys Uscila. - Vilnius: Mintis, 1991. - S. 145-146. — 280 s. — 20.000 de exemplare.  — ISBN 5-417-00514-2 .  (lit.)
  9. 1 2 Tiškevičius Konstantinas. Neries ir jos krantai: Hidrografo, istoriko, archeologo ir etnografo akimis / Iš lenkų k. vertė Vytautas Buda. - Vilnius: Mintis, 1992. - S. 208. - 398 p. - 4000 de exemplare.  — ISBN 5-417-00496-0 .  (lit.)
  10. Levandauskas Vytautas, Tyla Antanas. Sluškų rūmai // Lietuvos TSR istorijos ir kultūros paminklų sąvadas. - Vilnius: Vyriausioji enciklopedijų leidykla, 1988. - Vol. 1: Vilnius. - S. 303. - 792 p. — 25.000 de exemplare.  (lit.)
  11. J. Maceika, P. Gudynas. Vadovas po Vilnių. - Vilnius: Valstybinė politinės ir mokslinės literatūros leidykla, 1960. - S. 282. - 388 p. — 15.000 de exemplare.  (lit.)
  12. Vladas Drema. Dinges Vilnius. - Vilnius: Vaga, 1991. - S. 341. - 404 p. - 40.000 de exemplare.  - ISBN 5-415-00366-5 .  (lit.)
  13. Vladas Drema. Dinges Vilnius. - Vilnius: Vaga, 1991. - S. 343. - 404 p. - 40.000 de exemplare.  - ISBN 5-415-00366-5 .  (lit.)
  14. Ferdinandas Ruščicas  (lit.) . Rinkinys . Nacionalinė dailės galerija. Data accesului: 1 februarie 2014. Arhivat din original la 15 ianuarie 2015.

Literatură

Link -uri