Castelul Morcote

Lacăt
Castelul Morcote
ital.  Castello di Morcote

Castelul Morcote
45°55′48″ N SH. 8°54′36″ E e.
Țară  Elveţia
Oraș Morcote
Prima mențiune secolul al XII-lea
Constructie 1100 - 1400  de ani
 Fișiere media la Wikimedia Commons

Castelul Morcote ( italiană :  Castello di Morcote ) este un castel medieval din orașul Morcote , Cantonul Ticino , Elveția .

Construcția castelului a început în secolul al XII-lea [1] și a continuat, din cauza schimbărilor de proprietate și a războaielor, până în secolul al XV-lea . La 16 septembrie 1416 a avut loc un schimb între Filippo Maria Visconti și contele Loterio Rusca: cel de-al doilea, în schimbul unui castel, i-a dat celui dintâi valea Chiavenna , care în 1445 a fost din nou capturată de Francino Rusca. În același an, oamenii din Como și-au recăpătat controlul și l-au predat Republicii Ambrosiene . Castelul a fost capturat de San Severino , care în iulie 1467 a dat castelul Biancai Maria Sforza . Oficialul milanez care a preluat castelul a lăsat următoarele note despre armamentul castelului: „... esența multor arme de apărare și ofensivă... un castel excelent și puternic” [2] . Ducatul Milano a făcut din castel centrul unei rețele defensive pentru apărarea regiunii Sottocheneri [3] . Pentru a îmbunătăți apărarea cetății, a fost numit inginerul și arhitectul de curte Benedetto Ferrini, care a apărut la Morcote în ianuarie sau februarie 1479 . Trei ani mai târziu, ambasadorul ducelui Ettore Rusca a remarcat că cetatea devenise deosebit de puternică [4] . După aceea, cetatea în 1484 a trecut din nou în mâinile lui San Severin, cucerit în 1512 de Confederația Elvețiană, care la 9 mai 1513 a emis un decret prin care toate proprietățile castelului să fie transferate la Lugano , iar castelul a fost stânga [5] .

După distrugerea de către elvețieni, s-au păstrat fundația turnului pătrat, zidurile perimetrale, turnul rotund, ravelinul și rămășițele podului mobil.

Note

  1. Rahn, 1894, 227-232.
  2. Motta, 1882, 83
  3. Gilardoni, 1967, 437-438.
  4. Motta, 1892, 24, 77, 110; 1894, 222
  5. Motta, 1991, 42

Literatură