Claude Lamoral II de Ligne | ||
---|---|---|
fr. Claude Lamoral II de Ligne | ||
Prințul de Lin | ||
1707/1710 - 1766 | ||
Predecesor | Antoine Joseph Ghislain de Ligne | |
Succesor | Charles Joseph de Ligne | |
Naștere | 5 iulie 1685 | |
Moarte |
7 aprilie 1766 (80 de ani) |
|
Gen | Dom de Ligne | |
Tată | Henri Louis Ernest de Ligne | |
Mamă | Juana Monica de Aragon și Benavides | |
Soție | Prințesa Elisabeta de Salm [d] | |
Copii | Lin, Charles-Joseph de | |
Premii |
|
|
Serviciu militar | ||
Afiliere | Sfantul Imperiu Roman | |
Rang | feldmareșal general | |
bătălii |
Războiul de succesiune spaniolă Războiul austro-turc (1716-1718) |
Claude Lamoral II de Ligne ( fr. Claude Lamoral II de Ligne ; 5 iulie 1685 - 7 aprilie 1766) - al șaselea prinț de Ligne , prinț d'Amblyse și Sfântul Imperiu Roman , mare al Spaniei clasa I, om de stat al Austriei Țărilor de Jos .
Al doilea fiu al prințului Henri-Louis-Ernest de Ligne și al Juanei Monica de Aragon y Benavides.
Marchiz de Roubaix și de Dorman, Conte de Focamberg, Baron de Verchen, Beleuil, Antoine, Sizuan, Villers, Scilly și Erzel, Suveran de Fagnol, Domnul de Baudour, Valincourt și alții, Primul Ber al Flandrei , Peer, Seneschal și Mareșal din Hainaut .
A participat la Războiul de Succesiune Spaniolă și la Războiul Austro-Turc , a comandat un regiment de infanterie valon cu nume propriu în serviciul imperial. La 27 mai 1717, a fost promovat general Feldvachtmeister . S-a remarcat prin capturarea Belgradului .
În martie 1718, ca unul dintre cei șase consilieri militari onorifici, a devenit membru al Consiliului de Stat al Regenței Țărilor de Jos Austriece, în care a rămas până la restaurarea Consiliilor Colaterale în 1725.
În 1719, în numele lui Carol al VI-lea , el a depus jurământul magistraților din Flandra de Vest și Tournesy, care au trecut la împărat în conformitate cu Tratatul de barieră . La 11 februarie 1720 a intrat solemn în Ypres , unde a avut loc ceremonia a doua zi, iar pe 28 a ajuns la Tournai . El a îndeplinit misiuni similare pentru Maria Tereza , care s-a declarat împărăteasă a Tournesi în 1741, și Ypres și Flandra de Vest în 1749.
La 23 noiembrie 1721, i s-a acordat împăratului titlul de cavaler al Ordinului Lână de Aur , a primit lanțul de ordin în Westerlo , lângă Bruxelles, la 24 martie 1722.
23 octombrie 1733 promovat la feldmareșal-locotenent .
La 8 mai 1736, a devenit membru cu drepturi depline al Consiliului Privat; la 7 ianuarie 1744, a fost avansat general Feldzeugmeister; la 21 octombrie 1751, la feldmareșal general.
În timpul și după războiul de succesiune spaniolă, Claude-Lamoral a fost în dispută cu privire la posesiuni cu Ludovic al II-lea de Melun , prințul d'Epinois. În 1708, după cucerirea Lillei , Estaturile Generale i-au predat prințului Antoine , Domnul Lille și Domnul Roubaix , dar în condițiile Păcii de la Utrecht, Lille a revenit francezilor. Pentru a rezolva disputa cu privire la alte posesiuni, împăratul și regele Franței i-au numit arbitri pe cardinalul Rogan și pe ducele de Arenberg , care l-au acordat pe Antoine de Ligne și au dat restul pământurilor domniei Roubaix lui Melun.
Referitor la caracterul prințului, Alfons Wouters scrie că a îmbinat marea noblețe spirituală cu dragostea pentru cei mari și frumosi. Claude-Lamoral a cheltuit milioane pentru a decora Beleuil și a organizat festivități la scară regală. Lui i-a datorat palatul restructurarea aproape completă și crearea unui parc întins cu alei uriașe, demn de un monarh. În 1761, pe malul unui întins stagnan, vizavi de fațada principală a palatului, a fost ridicat un colosal Neptun cu o naiadă și un triton, opera lui Anrion.
Caracterul prințului este evidențiat și de corespondența pe care a avut-o cu Frederic al II-lea în perioada dificilă a războiului de succesiune pentru Austria. Regele Prusiei, care s-a opus Mariei Tereza, iar la 31 august 1741, a invadat Silezia , a încercat să-l facă pe de Ligne să se transfere în slujba sa, amenințând că va confisca pământul Wachtendonk , situat în Prusia Geldern . Claude-Lamoral a refuzat politicos, referindu-se la faptul că fiul său deține terenul menționat, în care el însuși este doar tutore. Atunci Frederic s-a oferit să meargă la serviciul prusac unuia dintre fiii prințului care avea să moștenească pământul în litigiu, la care a primit un răspuns mândru:
Prințul de Ligne este recunoscător dincolo de orice expresie pentru propunerile nobile ale Majestății Sale prusace. Devotamentul lui față de vechii săi stăpâni nu îi permite să accepte nimic pentru singurul său fiu de șase ani. În plus, pământul Wachtendonk face parte din moșie, în care el își înlocuiește doar moștenitorul. Casa Prințului de Ligne are obiceiul de a face cele mai mari sacrificii augustei Case a Austriei, având în vedere loialitatea inviolabilă a strămoșilor săi, arătată de aproape trei secole și pe deplin confirmată în orice moment. În tulburările și loviturile de stat olandeze, se putea lăuda că a fost aproape singurul care nu și-a schimbat poziția, chiar și atunci când francezii din războaiele din 1667 și 1700 au ars și au distrus totul pentru a atrage familiile la sine, prinții săi mereu. rămas neclintit.
Dar dacă Majestatea Voastră prusac dorește să pună mâna pe orașul și pământul Wachtendonk, prințul de Ligne, pierzându-și proprietatea, se măgulește cu speranța de a fi demn de respectul unui asemenea rege mare, care este mai prestigios și mai glorios pentru el decât dobândirea oricăror posesiuni, și astfel să fie onorate, cu caz, patronajul lui Krolev
— Wauters A. Ligne (les de), col. 140.
Louis-Prosper Gashard și-a exprimat îndoielile cu privire la stilul acestui mesaj, dar se știe că Maria Tereza, într-un depeș din 10 februarie 1742, a remarcat „gelozia lăudabilă, devotamentul perfect și loialitatea neclintită a prințului”.
Din ordinul prințului, De L'Averdy a publicat o lucrare importantă intitulată Mémoire pour établir en faveur des princes de Ligne le droit de succéder aux états de Lorraine et de Bar, supposé que la lignée directe de Son Altesse Royale duc de Lorraine, du serenissime prince Charles , son frère, et des sérénissimes princesses, leurs sœurs, vienne à manquer, pour prouver que le même ordre de succession doit être accordé par rapport au grand-duché de Toscane, care par le traité de paix este subrogé aux états de Lorraine et de Bar (P.: Charles Osmont, 1739; in-4°), dovedind că casa lui de Ligne, care avea drepturi de succesiune asupra ducatelor de Lorraine și Bar , extinde aceste drepturi și în Toscana , pe care ducele Francisc. Ștefan a primit în schimbul bunurilor sale ancestrale.
Soția (17.04.1721): Wildgrave și Contesa Rinului Elisabeth Alexandrina Carlotta zu Salm-Salm (20.07.1704 - 27.12.1739), fiica prințului Ludwig Otto von Salm, Wildgrave zu Daun și Kirburg, Contele Rinului zu Stein și Albertina Johanna Katarina Franziska von Nassau-Hadamar
Copii:
[arată]Strămoșii lui Claude-Lamoral II de Ligne | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
|
![]() | |
---|---|
În cataloagele bibliografice |