Lendel, Joseph

Jozsef Lendel
spânzurat. Jozsef Lengyel

Jozsef Lendel în 1972
Data nașterii 4 august 1896( 04.08.1896 )
Locul nașterii Marzali , Regatul Ungariei , Austro-Ungaria
Data mortii 14 iulie 1975 (în vârstă de 78 de ani)( 14.07.1975 )
Un loc al morții Budapesta , Ungaria
Cetățenie  Austro-Ungaria URSS Ungaria
 
 
Ocupaţie scriitor, poet
Ani de creativitate 1916-1975
Limba lucrărilor maghiară
Debut 1916
Premii Premiul Kossuth ( 1963 ) Premiul SZOT [d] ( 1958 ) Premiul Attila Jozsef [d] ( 1957 )
Logo Wikisource Lucrează la Wikisource
 Fișiere media la Wikimedia Commons

Jozsef Lendel [1] ( maghiar Lengyel József , în URSS purta numele și prenumele Joseph Pavlovich Lengyel, 4 august 1896, Martsali , Regatul Ungariei , Austro-Ungaria  - 14 iulie 1975, Budapesta , Republica Populară Maghiară ) - scriitor, prozator, poet, jurnalist. Lucrările literare despre lagărele sovietice ocupă un loc important în opera lui Lendel .

Educație și muncă timpurie

Născut într-o familie de țărani înstărită, tatăl său avea vii, se ocupa cu vinificația, făcea comerț cu cereale și carne de porc, cumpăra și reconstruia case. A absolvit școala elementară în satul natal. În clasa I a gimnaziului a studiat în orașul Keszthely . În 1907, tatăl său a dat faliment, familia s-a mutat la Budapesta. În 1913 tatăl meu a murit.

În 1914 a absolvit gimnaziul și a intrat la facultatea de filologie a Universității din Budapesta , unde a urmat și cursuri de istoria artei. De ceva vreme, în paralel, a fost student la Facultatea de Drept a Universității din Pozsony [2] .

În 1916, s-a alăturat cercului de tineri poeți care s-a format în jurul poetului de avangardă Lajos Kasszak . Primele poezii au fost publicate în revista lui Kashshak „A tett” („Acțiune”) în mai 1916 [3] În 1916-1917. continuă să fie publicată în revistele lui Kashshak: „A tett” și succesorul său „Ma” („Azi”). În 1917, a participat la colecția comună „Új költök könyve” („Cartea noilor poeți”) [4] cu poezii de Kashshak și trei poeți începători, inclusiv Lendel.

În 1917, sub influența evenimentelor revoluționare din Rusia, împreună cu alți trei tineri poeți ( György Matyash , Aladar Komyat , Jozsef Revai ), a creat un grup de scriitori socialiști revoluționari, care au proclamat programul revistei literare „O mie nouă”. suta șaptesprezece”, a cărui publicare a fost interzisă de cenzură. S-a putut tipări doar programul revistei, care a fost distribuit sub formă de pliant. [5] Grupul a lansat și o colecție comună de poezie, „1918 Liberation” [6] .

Creativitatea în anii 1920 - 1930

În 1918, Lendel a făcut cunoștință cu punctele de vedere ale teoreticianului marxist maghiar Erwin Szabo și s-a alăturat luptei anti-război, a devenit apropiat de liderii grupului ilegal de socialiști revoluționari Imre Schallai și Otto Korvin . După victoria de la sfârșitul lunii noiembrie 1918 în Ungaria a revoluției burgheze („Aster Revolution”) , a condus agitația revoluționară în rândul muncitorilor nemulțumiți de rezultatele acesteia. După formarea VKP (Partidul Comunist Maghiar) , grupul s-a alăturat acestuia. Lendel a devenit angajat al organului Vörös uyšag (Ziarul Roșu) al Partidului Comunist. În timpul Republicii Sovietice Ungare , a editat suplimentul cultural la „Vörös Uyšag”, a fost redactor-șef al ziarului „ Ifyu Proletar ” („Tânărul proletar”), a condus activități de propagandă și agitație în rândul muncitorilor și soldaților. După înfrângerea Republicii Sovietice, s-a ascuns câteva luni în suburbii și chiar în Budapesta. Ascuns în atelierul prietenului său, artistul Jozsef Nemes-Lampert , a scris prima sa nuvelă „Viața săracului Gabor Kovacs fără moralizare” [7] .

La sfârşitul anului 1919 a reuşit să evadeze în Austria . La graniță, a fost reținut de poliția austriacă și, după interogatoriu, trimis într-un lagăr de internare (comunisti, emigranți politici) din castelul Karlstein an der Thaya [8] . Din 1920 până în 1927 locuia la Viena . Din 1919 până în 1921 a fost membru al Partidului Comunist din Austria . În 1921, a părăsit Partidul Comunist din cauza „diferențelor fundamentale în problema terorii” [9] . S-a întors la partid în 1924. În 1922-1923. timp de câteva semestre a fost student la Universitatea din Viena . S-a căsătorit cu Irene Kornhauser, studentă la medicină. Timp de câteva luni au rătăcit prin camere închiriate, apoi s-au stabilit în cazarma 43 („socialistă”) a unui cămin pentru săraci din Grinzing (pe atunci o suburbie a Vienei). A lucrat cu slujbe pentru a câștiga bani, a trăit din indemnizații de șomaj. Căsătoria cu Irene a fost de scurtă durată. Publicat în publicațiile emigrate maghiare. A colaborat la ziarul „ Rote Fane ”. Despre anii emigrării vieneze a vorbit în cartea sa „Raiduri vieneze” (1970) [10] . A început să publice seria Writers' Library, care includea trei cărți, inclusiv prima sa carte, O Faith Jerusalem, cu o poezie cu același nume și o nuvelă [11] . O nuvelă [12] și o carte de basme [13] au fost publicate în limba germană . Am făcut traduceri. În 1927 s-a mutat la Berlin . A lucrat în Liga Antiimperialiste , în Buletinul Sindicatului, organ al Internaționalei Roșii a Sindicatelor (Profintern) . La sfârșitul anului 1929 a editat revista Der drohende Krieg (Amenințarea războiului). A colaborat la o serie de ziare și reviste comuniste ("Berlin am Morgen", "Welt am Abend", "Film und Volk"). În 1930 a lucrat la studioul german de film proletar „Weltflm” și „Prometheus-Film”. În 1929 a scris o carte despre Republica Sovietică Maghiară „Strada Vişegrad”.

Mutarea în URSS

La sfârșitul lunii aprilie 1930, a ajuns în URSS ca corespondent pentru ziarul Berlin am Morgen. A fost și corespondent la ziarul Welt am Abend, în septembrie 1930 a plecat să lucreze în Profintern ca asistent și șef al departamentului socio-economic, a colaborat la buletinul social-economist Arbeiter Rundschau (organul Profintern). În 1932-1934. a fost redactorul revistei maghiare „Sharlo es Kalapach”. („Hammer and Sickle”) [14] , apoi a lucrat ca scenarist la studioul de film Mezhrabpomfilm . A călătorit prin țară ( Donbass , Engels ), a scris eseuri, povești.

În 1932 s-a căsătorit cu Nina Sergeevna Kizevalter, profesoară de ritm. În 1936 a acceptat cetățenia sovietică, în documentele sovietice a început să se numească Iosif Pavlovich Lengiel.

În 1932, „Strada Visegradskaya” [15] a fost publicată în limba maghiară, iar în rusă în 1933 sub titlul „Raport istoric” [16]  . A mai lucrat la mai multe romane. Capitole din romanul despre viața specialiștilor străini din URSS „Străini” (titlul maghiar Föld és külföld) au fost publicate în „Sharlo es Kalapach”, precum și în limba rusă în revista „ Octombrie ” [17] . Romanul „Ambasadorul Moscovei”, al cărui erou a fost ambasadorul Germaniei de la Weimar în URSS, contele Ulrich von Brockdorff-Rantzau , a rămas neterminat. În 1937 a început romanul Viața neliniștită a lui Ferenc Prenn. A pregătit o carte de rapoarte de la Berlin „Berlin 1930”, al cărei manuscris a fost păstrat în arhiva sa. În 1934 a fost acceptat ca membru candidat al Uniunii Scriitorilor Sovietici .

Arestare, tabere, privare de drepturi

21 februarie 1938 a fost arestat. În mai 1939, prin verdictul OSO , a fost condamnat la 8 ani în lagăre de muncă corectivă ( ITL ). În iunie 1939 a fost dus la Norillag , unde a rămas până în 1943, apoi a fost transferat în alte lagăre din teritoriul Krasnoyarsk (la Kansk , Ilansk ). A fost eliberat pe 29 decembrie 1946. [18]

S-a stabilit pe „ kilometrul 101 ”, în Aleksandrov . La început, a călătorit sistematic la Moscova, a petrecut câteva zile cu familia sa. [19] A fost înrolat ca traducător la Editura Literatură Străină . [20] A tradus în maghiară (lucrări de A. Tolstoi , M. Kotsiubinsky ) și a editat traducerile. A început să scrie el însuși, în special, a scris un basm în limba rusă și povestea „Alka” [21]

În primăvara anului 1947, a solicitat întoarcerea acasă. I s-a refuzat concediul în aprilie 1948, dar nu a fost înștiințat de acest lucru. În iarna anului 1948, au venit la apartamentul de la Moscova cu un control al documentelor și l-au găsit acolo. A primit ordin de a se întoarce în 24 de ore la locul său de înregistrare din Aleksandrov. Acolo a cunoscut-o pentru prima dată pe Olga Sergeevna Antsipo-Chikunskaya, văduva diplomatului sovietic L.V. Antsipo-Chikunsky . Ca membru al familiei unui trădător al patriei (CHSIR), prin verdictul OSO, a slujit 5 ani în ALZHIR (lagărul Akmola pentru soțiile trădătorilor patriei ). [22] ). În Alexandrov, a fost înregistrată în aceeași casă, dar a locuit la Moscova cu prietenii și i s-a ordonat să locuiască la locul de înregistrare.

A doua arestare

La 22 noiembrie 1948, Lendel a fost arestat din nou la Aleksandrov. La început a fost în închisoarea Aleksandrovskaya, apoi a fost transferat la închisoarea Vladimir . La 9 februarie 1949, OSO l-a condamnat la exil pe viață. În martie 1949 a fost transferat în Siberia. El a servit o legătură în satul Makarovo , districtul Dzerzhinsky , teritoriul Krasnoyarsk. A lucrat ca civil într-o fermă colectivă locală ca paznic, cărbune și pădurar. În Makarovo, a început să scrie povești și romane despre experiențele sale din lagăre, care mai târziu au devenit parte din ciclul său de tabără. În toamna anului 1949, O. S. Antsipo-Chikunskaya și-a împărtășit în mod voluntar exilul.

La 26 iulie 1954, a fost arestat la Dzerjinski , la 1 septembrie 1954, a fost condamnat de Tribunalul Popular din districtul Dzerjinski al Teritoriului Krasnoyarsk la trei ani în lagăr de muncă. [23] Și-a ispășit pedeapsa până la 23 februarie 1955. [24]

La sfârșitul lunii februarie 1955, împreună cu Olga Sergeevna, s-a întors la Moscova. În mai 1955, J. Lendel, de comun acord, a cerut divorțul de soția sa și a încheiat o căsătorie oficială cu O. S. Antsipo-Chikunskaya. La 25 iunie 1955, Colegiul Militar al Curții Supreme a URSS l-a reabilitat pe Lendel pentru lipsă de corpus delict. [25]

Întoarcere acasă

În august același an, împreună cu soția sa, după 36 de ani de emigrare, Jozsef Lendel s-a întors în patria sa. A reușit să introducă clandestin manuscrise, atât păstrate la Moscova, cât și scrise la Makarov. [26] În 1956 a apărut cartea „Cheia” cu povești create în anii 1930, în 1957 – „Strada Vișegrad”. În 1958, a fost publicat romanul Viața neliniștită a lui Ferenc Prenn, început în exil și finalizat în patria sa. În 1959-1960. a scris un roman istoric despre proiectarea și construcția primului pod permanent peste Dunăre, Podul cu lanțuri Szechenyi (The Bridge Builders [27] ) A călătorit în China în vara anului 1960 și a scris o carte de călătorie, Seeking the Middle of China. , publicată în 1963. În ultimii ani ai vieții, Ilona Margittai i-a fost soția de drept comun. Nu au fost divorțați de O. S. Antsipo-Chikunskaya, au menținut relații de prietenie până la sfârșitul vieții scriitorului [28] . În 1968, împreună cu prietenul său, traducător al lucrărilor sale în engleză, I. Duchinskaya , și-a cumpărat o casă în satul Monoslo , situat la 5 kilometri de malul nordic al lacului Balaton , unde a locuit din primăvară până în toamnă. La sfârșitul vieții, a început din nou să scrie poezie și, de asemenea, s-a orientat către un nou gen de dramaturgie pentru el. A fost înmormântat în cimitirul Farkashreti din Budapesta. Pe mormânt se află un monument al sculptorului Janos Kalmar .

Cronicar maghiar al Gulagului

După întoarcerea în patria sa, locul principal în opera sa a fost ocupat de tema lagărelor lui Stalin. În aceasta și-a văzut datoria de om și de scriitor. La sfârşitul anilor 1950 a lucrat la lucrările pe care a început să le scrie în Makarov. A finalizat lucrările la ciclul taberei în 1958. Aceste lucrări au început să fie publicate în Ungaria în 1957. În 1961 a fost publicată cartea Magicianul [29] , care, pe lângă faptul că dă numele culegerii de povestiri, cuprindea cinci mai multe povestiri si povesti pe aceasta tema. În 1962, în reviste literare maghiare au mai fost publicate trei lucrări: „Nu-mă-uita”, „Maci galbeni” și „Bătrânul supărat”. În Arhivele Societății Libereexistă o înregistrare că istoricul marxist ortodox Erzsebet Andića depus un memoriu adresat lui György Atsel în legătură cu publicarea povestirii „The Little Angry Old Gentleman”[30] responsabil de politica ideologică din țară. Layosha Illesha, redactorul-șef al revistei „ Uy irash ”, în care a fost publicată, a fost avertizat să se abțină de la a publica astfel de lucrări în viitor [31]

Cu toate acestea, după ce povestea „ O zi din viața lui Ivan Denisovich ” de A. I. Soljenițîn a fost publicată la Novy Mir în noiembrie 1962 și s-a știut că era tradusă urgent în maghiară, L. Illesh a decis să publice povestea lui Lendel „De la început până la capăt”, care se află de ceva vreme în redacție. [32] Astfel, în Ungaria, publicarea romanului lui Lendel a fost cu o lună înaintea lui Soljenițîn. Și întrucât acesta din urmă a fost aprobat de criticile sovietice, ziarul Magyar Nemzet l-a atacat pe Lendel dintr-o poziție pro-sovietică, opunându-se lucrării „de afirmare a vieții” a „oglinzii deformatoare” a scriitorului sovietic Lendel [33] În martie 1963, Lendel a fost premiat. Premiul Kossuth pentru creativitate în general și mai ales pentru povestea „Vrăjitorul”. Într-un anunț detaliat al premiului, Radio Europa Liberă l-a numit pe Lendel „Soljenițînul maghiar”, subliniind că „povestea uimitor de puternică a lui Lendel despre viața din spatele sârmei ghimpate a lagărelor de concentrare sovietice și soarta tristă a prizonierilor” în termeni de valoare artistică, istorică. autenticitatea, semnificația literară nu este inferioară poveștii lui Soljenițîn. Și în ceea ce privește lapidaritatea, simplitatea narațiunii, tragedia istoriei, poate că depășește ” [34] Cu toate acestea, acordarea Premiului Kossuth nu a eliminat restricțiile privind publicarea lucrărilor lui Lendel despre lagăre. Abia în 1964 a fost publicată noua sa carte, Arierate, care includea lucrări despre lagăre. Autoritățile maghiare au încercat în toate modurile să împiedice publicarea lucrărilor sale în străinătate. Cu toate acestea, în 1965-1968. Cărțile lui Lendel au fost publicate în principalele limbi ale lumii.

Romanul „Față în față”

În 1960, Lendel a început să lucreze la noi romane. El a conceput un ciclu de cinci romane unite de personaje comune. În 1965, două romane au fost publicate sub titlul general Ce poate îndura un om? — „Confession of Richard Trend” și „Again Again” [35] Același ciclu include romanul „Face to Face” („Confruntare”) [36] , pe care scriitorul l-a terminat la sfârșitul anului 1965. primăvara 1948 și are loc la ambasada Ungariei la Moscova si Alexandrov. Timp de aproape șapte ani, scriitorul a luptat pentru publicarea romanului. Drept urmare, la sfârșitul anului 1971, romanul a fost publicat ca o ediție închisă „ca manuscris” cu un tiraj de 100 sau 200 de exemplare [37] . În 1975 - în franceză și în rusă (la Londra). Lupta pentru publicarea romanului l-a împiedicat pe scriitor să scrie cel de-al cincilea roman rămas fragmentat, a cărui acțiune urma să se desfășoare în Ungaria imediat înaintea evenimentelor revoluției maghiare din 1956 . iar după ea.

Ultimii ani de viață, emigrație internă

La sfârșitul vieții, scriitorul a trăit în emigrație internă. El nu a văzut „nici un mod evolutiv, nici unul revoluționar” de a schimba sistemul economic socialist. [38] În 1968, a rupt în cele din urmă cu comunismul, deși până la sfârșitul vieții și-a menținut convingerile de stânga și a susținut dreptatea socială. La 21 august 1968, când trupele țărilor din Pactul de la Varșovia , inclusiv Ungaria, au invadat Cehoslovacia , el a scris în jurnalul său că „nu se mai consideră membru al partidului” [39] .

Tăcerea după moarte și falsificarea opiniilor scriitorului

În testamentul său, scris în 1970, scriitorul i-a interzis să aibă o înmormântare oficială. A cerut să-și plaseze moștenirea literară într-o bibliotecă sau arhivă publică. Cu toate acestea, voința i-a fost încălcată. După moartea sa, autoritățile au reușit ceea ce au încercat în zadar să realizeze în timpul vieții sale. A fost prezentat ca unul dintre fondatorii Partidului Comunist, care nu s-a îndoit nicio clipă de idealurile comuniste. În același timp, cărțile lui erau aproape epuizate. Jurnalele, manuscrisele, corespondența au fost închise cercetătorilor pentru o lungă perioadă de timp. [40] [41] Abia în 1988−1989. mai întâi a fost publicat un roman [42] , iar apoi o carte „Din caietele lui Jozsef Lendel 1955–1975” [43] , care conținea o parte din jurnalele sale.

În URSS, lucrările lui Lendel despre lagărele lui Stalin au devenit cunoscute abia în 1990, când au fost publicate două cărți ale lui Lendel, care includeau o parte semnificativă din lucrările lui lagăre. [44] [45] Cu ocazia împlinirii a 120 de ani a scriitorului, în 2016, a fost publicată în limba rusă cartea „Datorii restante” [46] , care cuprindea toate lucrările consacrate lagărelor sovietice și exilului, precum și fragmente din Caiete siberiene 1950-1954 gg. și fragmente din caiete din 1955-1975, dintre care multe sunt publicate din manuscrise, pentru prima dată. În postfață, T. Lendel povestește despre viața scriitorului, în primul rând despre un sfert de secol petrecut în URSS și care a furnizat material pentru lucrările cuprinse în carte, despre lupta pentru publicarea lor în țară și în străinătate, despre evoluția punctelor de vedere ale scriitorului, care în cele din urmă a ajuns la o ruptură cu ideologia comunistă.

Memorie

Cărți publicate în limbi străine de J. Lendel

Filme bazate pe lucrările lui J. Lendel

Note

  1. ↑ Există și o ortografie a numelui de familie Lengyel, Lengyel, Lengel, Lengyel, Lengel
  2. ↑ Szabó József: Lengyel József alkotásai es vallomasai tükrében. - Bp., Szepirodalmi K., 1966. - (Arcok és vallomasok)
  3. ↑ A Tett. 1916. II. evf. maj. 6.13.sz
  4. ↑ Új költök könyve / György Mátyás, Kassák Lajos, Komját Aladár, Lengyel József lírai antológiája - Bp., Kiadja a Ma folyóirat, 1917.
  5. ↑ Széchy András: Az orosz szocialista forradalom hatása a magyarországi munkásmozgalomra. Kilencszáztizenhét, Kialtvány // Ezredvég. 2007. 11. mr.
  6. ↑ 1918 Szabadulas. - Bp., Krausz J. es Társa nyomdája, 1918.
  7. ↑ Életem - emlékeim // Az őszinteség lépcsőin / Lengyel József. Bp.: Magvető, 1974. 405. vechi.
  8. ↑ Österreichisches Staatsarchiv/AdR, NPA Liasse Ungarn 881, Fol. 128. http://metropolis-in-transition.at/wissenschaft/jozsef-lengyel-die-strasse-der-flucht Arhivat 5 iunie 2016 la Wayback Machine
  9. ↑ RGASPI. F. 495. Op. 199. D. 1039. L. 6.
  10. ↑ Lengyel Jozsef: Bécsi portyák . Preluat la 28 iulie 2016. Arhivat din original la 5 martie 2016.
  11. ↑ Ó hit-Jeruzsálem… Gábriel Lajos változásai / Lengyel József. — Viena, 1923.
  12. ↑ Des armen Gábor Kovács Lebenslauf / József Lengyel // Ungarische Erzähler / Hrgs., Übertr. von Stefan J. Klein. — 2. Bandă. - Regensburg-Leipzig : Habbel & Neumann, 1923. - (Die Welt-Literatur Nr. 8: Reihe 5.), 1-20. S.
  13. ↑ Lengyel Jozsef: Sternekund und Reinekund . Preluat la 28 iulie 2016. Arhivat din original la 19 noiembrie 2016.
  14. ↑ Botka Ferenc: A Sarló és Kalapács (1929-1937) // Jelszótól a világképig / Botka Ferenc - Bp., Kossuth, 1982, 56-92. p.
  15. ↑ Visegrádi ucca: Történelmi report / Lengyel József. Moszkva: A Szovjetunióban élö Külföldi Munkások Kiadovállalata. 1932. - 189 p. — (A „Sarlo es Kalapacs” könyvtara)
  16. ↑ Raport istoric / Joseph Lengel. M., „Literatura sovietică”, 1933. - 204 p.
  17. ↑ Lengiel I .: Străini. Capitole din roman / octombrie. 1934. nr 8.
  18. ↑ MTAKK Ms 5538/3
  19. ↑ Noteszek 1973. Dec. 23. MTAKK doamna 5535/32
  20. ↑ RGASPI F. 495 OP. 199 D. 1039 L. 091.
  21. ↑ Alka 2006. 19.evf. 3. 9-30. p.
  22. ↑ Cartea Memoriei „Rusia reprimată” . Preluat la 28 iulie 2016. Arhivat din original la 14 august 2016.
  23. ↑ Decretul din 2 oct. 1954 privind predarea unui dosar de contabilitate personal pentru Joseph Pavlovich Lengiel la departamentul 1 special al UMGB <Departamentul Ministerului Securității Statului> al Teritoriului Krasnoyarsk. Fotocopie. (Arhiva personală a lui T. Lendel)
  24. ↑ MTAKK Ms 5538/4.
  25. ↑ Certificat Nr. 2477-12-072 privind reabilitarea eliberat de Comitetul Executiv al SOCC și al Partidului Comunist al URSS la 15 iulie 1955 (Arhiva personală a lui T. Lendel)
  26. ↑ MTAKK Ms 5537/138
  27. ↑ În rusă: Lendel Y : Constructori de poduri. Roman-eseu // Lucrări alese / Jozsef Lendel. - M .: Ficțiune, 1984. - S. 89 - 286. p.
  28. ↑ O. S. Antsipo-Chikunskaya a murit la 19 august 1979. A fost înmormântată în același mormânt cu soțul ei
  29. ↑ Lengyel József / Igéző : elbeszélések. — Bp.: Szepirodalmi Kiado, 1961.
  30. ↑ HU OSA 300-40-5. Fond 300. Subfond 407 Seria 5. Caseta de arhivă 110
  31. ↑ Illes L. : Lengyel József a lágerekről // Az író magántörténelme / Illes Lajos. — Bp., Het Krajcár Kiado, 2008, 33. p.
  32. ↑ Illés L. : Lengyel József a törvénysértő perekről és a kényszermunka taborokról // Az Új írás hőskora / Illés Lajos. Bp., Het Krajcar Könyvkiado, 2002, 72. p.
  33. ↑ Zala T .: Felismerések és félreismerések az „Ivan Gyenyiszovics egy napja körül” // Magyar Nemzet, 1963. 17 februarie.
  34. ↑ HU OSA RFE/RL Collection - Background Reports. REPORT: 32-3-151 „Soljenițin” maghiar vorbește 1963-3-26, AB 17 pagini
  35. ↑ În limba rusă, ambele romane au fost publicate în cartea: Jozsef Lendel: Confruntare. — M.: Raduga, 1990.
  36. ↑ În limba rusă, acest roman a fost publicat de trei ori: Jozsef Lengel: Face to Face. - Londra: Overseas Publication Interchange Ltd., 1975 (traducător nespecificat); în cartea Jozsef Lendel: Confruntare. - M .: Rainbow, 1990 (traducere de T. I. Voronkina) și în cartea Jozsef Lendel: Datorie restante. — 2016. (traducere de T. Lendel)
  37. ↑ Lengyel Jozsef: Szembesites. Kezirat gyanant. — S. l., sa <Bp.: Kossuth K., 1971.>
  38. ↑ Noteszek, 1974. július 31. MTAKK Ms 5535/33
  39. ↑ Noteszek, 1968. august 21. MTAKK Ms 5535/22
  40. ↑ Babus Antal : Egy hagyaték regénye (Lengyel József kéziratainak sorsa) // Örökségünk, élőmúltunk. Gyűjtemények a Magyar Tudományos Akademia Könyvtárában; Bp., 2001; pp. 376-387.
  41. ↑ Lengyel Tatjána – Lengyel József író lánya – 2012. május 23-án érkezett kiigazító levele a Vujovits Vladimír interjú 279. oldalán elhangzott kijelentések kapcsán [1] Arhivat 2 Octombrie 2014, The Way 2 October Machine 130
  42. ↑ Lengyel Jozsef: Szembesites. — Bp.: Magvető, 1988. — ISBN 963 14 1241 5
  43. ↑ Lengyel József noteszeiből 1955–1975. — Bp.: Magvető, 1989. — ISBN 9634 1595 3
  44. ↑ Nu-mă-uita / Jozsef Lendel. - Moscova, Izvestia, 1990.
  45. ↑ Confruntare / Jozsef Lendel. - Moscova, Curcubeu, 1990.
  46. ↑ Jozsef Lendel : Arierate / Compilat, traducător și autor al postfaței T. Lendel. — 2016. ISBN 978-5-9-4280-67-3

Link -uri

  Accesați articolul Wikidata  Site-uri tematice
Dicționare și enciclopedii
Genealogie și necropole