Lippo Vanni
Versiunea actuală a paginii nu a fost încă examinată de colaboratori experimentați și poate diferi semnificativ de
versiunea revizuită la 8 martie 2018; verificările necesită
3 modificări .
Lippo Vanni |
Data nașterii |
1315 |
Locul nașterii |
|
Data mortii |
1375 [1] |
Țară |
|
Fișiere media la Wikimedia Commons |
Lippo Vanni ( italian Lippo Vanni , menționat în 1341 - 1375 , a lucrat la Siena) este un pictor italian al școlii din Siena .
Lippo Vanni a fost fratele lui Andrea Vanni și, la fel ca fratele său, nu a fost doar un artist, ci și un politician care a deținut mai multe funcții în guvernul sienez și a fost membru al Consiliului Sienez al celor Doisprezece. În documentele de arhivă siene, numele său a fost menționat pentru prima dată în [1344], când spitalul Santa Maria della Scala l-a însărcinat să ilustreze într-o carte de corale. Apoi această poveste a luat o turnură de detectiv: Lippo a luat această carte pentru sine și a amanit-o, astfel încât proprietarul, Spitalul Santa Maria de la Scala, a fost nevoit să returneze manuscrisul cu ajutorul unui ordin judecătoresc și al soldaților. Astăzi este dificil de spus cu ce se leagă această poveste, este puțin probabil ca Lippo să fi fost un hoț primitiv; mai degrabă, pur și simplu nu a reușit să cadă de acord asupra unui preț care i se potrivește pentru munca sa.
Lippo Vanni a crescut în tradiția artistică sieneză a începutului trecento . În opera sa, el arată o influență puternică a lui Lippo Memmi , Simone Martini , frații Lorenzetti și Niccolò di Ser Sozzo . A lucrat în miniatură , pictură de șevalet și frescă . Primele lucrări ale lui Lippo sunt aproape exclusiv miniaturi manuscrise. Printre acestea se numără Cartea cântării „Libro dei Conti Correnti” (1345, Siena, Catedrală), „Graduală” pentru Colegiul din orașul Casole d'Elsa (1345-50), „Anti-lantern Berry” (Cambridge, Muzeul Fogg). Printre lucrările atribuite lui Lippo Vanni în anii 1350-60 se numără Madona cu Pruncul (Perugia, Galeria Națională a Umbriei), miniaturi pentru cartea seminarului de corale (Siena, Seminarul Pontifex Pius al XII-lea), manuscrisul Anti-Fănar (Siena, Catedrală) și frescă „Madona și Pruncul cu patru sfinți” din Capela Martinozzi din Bazilica San Francesco, care este realizată ca și cum ar fi un poliptic de altar obișnuit cu un cadru din lemn aurit, predelă și alte detalii. În 1358, Lippo Vanni a creat un triptic dedicat Sfintei Aurea pentru biserica mănăstirii Santo Domenico e Sisto din Roma. Pe ea a înfățișat Madona cu Pruncul, Sfinții Domenico și Sisto și îngerii. La picioarele Madonei, artistul a înfățișat-o pe progenitoarea rasei umane, Eva, lângă care s-a zvârcolit șarpele ispitei. O lucrare unică cu o iconografie atât de neobișnuită are data exactă și semnătura artistului „LIPPUS VANNIS DE SENIS ME PINXIT SUB AD VCCCLVIII”.
În anii 1360 și 70, Lippo Vanni a decorat arcul de triumf al corului și a pictat o serie de fresce „Scene din viața Mariei”, „Sfinți” și „Virtutea” în biserica San Leonardo al Lago de lângă Siena. În aceeași perioadă, a pictat un triptic racla „Sfinții Dominic, Petru Mucenic și Toma d’Aquino” (1372-74), care se păstrează acum la Vatican, Muzeul Creștin. Un alt triptic relicvar, Madona și Pruncul cu Sfinți, pe care l-a creat în 1374-75 se află în Galeria Walters, Baltimore. Pe lângă aceste mici lucrări, Lippo Vanni a executat în tehnica grisaillei fresca „Victoria Sienilor la Val di Chiano” (1372) în Sala Mappemondo a Primăriei Siena, iar împreună cu Antonio Veneziano a pictat bolta lui Catedrala Siena (1369-70gg) cu fresce. În 1372, a pictat fresca „Anunțul” din biserica sieneză San Domenico.
Lippo Vanni a lucrat aproape exclusiv la Siena. A fost un artist destul de conservator care a păstrat tradiția sieneză.
Note
- ↑ Lippo Vanni // opac.vatlib.it
Bibliografie
- G. Milanesi, Documenti per la storia dell'arte senese, I, Siena 1854, pp. 27, 34;
- F. M. Perkins - G. De Nicola, Alcuni dipinti di LV, in Rass. d'arte senese, VI (1910), 2-3, pp. 39-41;
- V. Lusini, Il duomo di Siena, I, Siena 1911, p. 322n. 83;
- G. De Nicola, Arte inedita a Siena e nel suo antico territorio, în Vita d'arte, X (1912), pp. 1-16;
- B. Berenson, Due nuovi dipinti di LV, în Rassegna d'arte, XVII (1917), pp. 97-100;
- B. Berenson, Eseu în studiul picturii siene, New York 1918, pp. 38 s.;
- G. De Nicola, Studi sull'arte senese, III, I saggi senesi del Berenson, în Rassegna d'arte, XIX (1919), 5-6, pp. 97-99;
- B. Berenson, Un antiphonaire avec miniatures par LV, în Gazette des beaux-arts, IX (1924), pp. 257-282;
- R. Van Marle, Dezvoltarea școlilor italiene de pictură, II, Haga 1924, pp. 483-504;
- B. Berenson, Cinque miniature di LV, în La Diana, IV (1929), pp. 159 s.;
- B. Berenson., Imagini italiene ale Renașterii, Oxford 1932, p. 590;
- M. Meiss, Painting in Florence and Siena after the black death, Princeton 1951, ad ind.;
- P. Toesca, Il Trecento, Torino 1951, pp. 594 s., 814 s.;
- M. Meiss, Quattro disegni di LV, în Rivista d'arte, s. 3, XXX (1955), pp. 137-142;
- E. Borsook, Frescele la S. Leonardo al Lago, în The Burlington Magazine, XCVIII (1956), pp. 351-358;
- F. Zeri, Sul problema di Nicolò Tegliatti e Luca di Tommè, în Paragone, CV (1958), 9, pp. 3-16;
- HW Van Os, O carte-cor de LV, în Simiolus, II (1967-68), pp. 117-163;
- B. Berenson, Tablouri italiene ale Renașterii, III, 1, Școlile Italiei Centrale și Italiei de Nord, Londra 1968, p. 444;
- E. Carli, LV a San Leonardo al Lago, Firenze 1969;
- L. Bellosi, LV, în Arte in Val di Chiana (cat., Cortona), Firenze 1970, pp. 12 s., n. cincisprezece;
- L. Vertova, LV versus Lippo Memmi, în The Burlington Magazine, CXII (1970), pp. 437-441;
- M. Boskovits, Un poliptic dezmembrat, LV și Simone Martini, ibid., CXVI (1974), pp. 367-376;
- HW Van Os, LV ca miniaturist, în Simiolus, VII (1974), pp. 67-90;
- C. Volpe, Su LV da miniatore a pittore, în Paragone, XXVII (1976), 321, pp. 54-57;
- C. De Benedictis, I corali di San Gimignano. 3. Le miniature di LV, ibid., pp. 67-78;
- F. Zeri, Picturi italiene în Galeria de Artă Walters, Baltimore 1976, pp. 44-46;
- C. De Benedictis, în Mostra di opera d'arte restaurate nelle province di Siena e Grosseto, Siena 1979, pp. 36, 70 s.;
- Il gotico a Siena… (catal., Siena), Firenze 1982, ad ind.;
- G. Chelazzi Dini, La crisi di metà secolo, ibid., pp. 221, 246-248, 255-275 (con bibl.);
- P. Rovigatti Spagnoletti, în Un'antologia di restauri (cat.), Roma 1982, pp. 20-23;
- D. Gallavotti Cavallero, Lo spedale di S. Maria della Scala in Siena: vicenda di una committenza artistica, Pisa 1985, pp. 73-76;
- M. Leoncini, în La pittura in Italia. Il Duecento e il Trecento, II, Milano 1986, p. 668;
- HBJ Maginnis, Frescele de fațadă pierdute din ospedalele S. Maria della Scala din Siena, în Zeitschrift für Kunstgeschichte, LI (1988), p. 190;
- EC Southard, Reflections on the documented work by Simone Martini in the palazzo pubblico, in Simone Martini. Atti del Convegno, Siena… 1985, a cura di L. Bellosi, Firenze 1988, pp. 106, 108;
- V. Wainwright, Late illuminations by LV and his workshop, în Pantheon, XLVI (1988), pp. 26-36;
- A. Cornice, Gli affreschi di LV: San Leonardo al Lago, in Lecceto e gli eremi agosyiniani in terra di Siena, a cura di C. Alessi et al., Cinisello Balsamo 1990, pp. 287-308;
- A. Catalano, Ss. Domenico e Sisto, în Roma sacra, 1995, n. 16, p. 23, fig. 39;
- Giulietta Chelazzi Dini, Five Centuries of Sienese Painting, Thames @ Hudson, 1998, pp 189-192
- Diana Norman, Painting in Late Medieval and Renaissance Siena, Yale University Press, Londra, 2003, pp 133-137, 164-65, 208
Site-uri tematice |
|
---|
Dicționare și enciclopedii |
|
---|
În cataloagele bibliografice |
---|
|
|