Monoinjecție - un dispozitiv care pregătește amestecul combustibil-aer pentru admisia ulterioară în cilindrii motorului. A fost conceput ca un înlocuitor complet al carburatorului mecanic . Dispozitivul era un mecanism situat în același loc cu carburatorul, dar cu o singură duză electromagnetică, a cărei deschidere este reglată de o unitate de control electronică. Monoinjecția este prima versiune a sistemului de injecție de combustibil . Injecția într-un singur punct folosește un singur injector în corpul clapetei, montat în mod similar cu un carburator pe galeria de admisie. Ca și în cazul unui sistem de injecție cu carburator, combustibilul este amestecat cu aer înainte de a intra în galeria de admisie [1]. Injecția într-un singur punct este cunoscută încă din anii 1960, dar multă vreme a fost considerată inferioară carburatoarelor, deoarece necesita instalarea unei pompe de injecție, motiv pentru care era mai complicată [1] . Abia după apariția unităților digitale de control al motorului (ECU) ieftine, în anii 1980, injecția într-un singur punct a devenit o opțiune acceptabilă pentru mașinile de pasageri. Sistemele de injecție intermitentă de joasă presiune (70-100 kPa) au fost utilizate în mod obișnuit, permițând utilizarea unor pompe electrice de combustibil ieftine [2] .
Sistemele de injecție cu un singur punct au facilitat pentru producătorii de automobile să modernizeze motoarele cu carburator cu un sistem de injecție de combustibil simplu și ieftin. Cu toate acestea, injecția într-un singur punct nu permite amestecurile foarte precise cerute de standardele de emisie actuale și, prin urmare, este considerată tehnologie învechită în mașinile de pasageri [3] .
Mono injecția a încetat să fie instalată pe mașinile din țările care au adoptat cerințele standardului Euro 3 , deoarece nu este compatibil cu acesta.
Opțiuni individuale ale producătorului: