Declarația de independență a Ucrainei față de URSS

Declarația de independență a Ucrainei ( Ukr . Voting Nezalezhnosti Ukrainy ) - procesul de declarare și înființare a unui stat independent - Ucraina .

Fundal

Pe teritoriul Ucrainei moderne au existat în diferite momente diferite entități statale care pretind a fi predecesorii statului modern:

• Hetmanate (Gazda Zaporozhian) (1649-1764) - a apărut ca urmare a revoltei lui Bogdan Khmelnitsky împotriva dominației Commonwealth-ului în sud-vestul Rusiei . În 1654 a devenit parte a regatului rus . În 1660, de fapt, și în 1667 legal, s-a rupt în Malul Stâng (ca parte a Rusiei ) și Malul Dreaptă (ca parte a Poloniei ). A fost desființată de Imperiul Rus în 1764, când hatmanatul a fost lichidat (structura administrativ-teritorială regimentală a durat până în 1782);
• Republica Populară Ucraineană (1917-1921) - a apărut pe valul evenimentelor revoluționare din Rusia , mai întâi ca autonomie , iar după Revoluția din octombrie - ca stat independent. De facto a încetat să mai existe ca urmare a loviturii de stat a hatmanului din aprilie 1918. Restaurat în toamna aceluiași an sub conducerea Directorului , dar curând din nou, de data aceasta pentru totdeauna, a încetat să mai existe din cauza ofensivei trupelor bolșevice și a semnării Tratatului de pace de la Riga (1921) ;
• Statul ucrainean (1918) - o formațiune de stat aflată sub protectoratul Imperiului German , ale cărei trupe au dispersat Rada Centrală a UNR în aprilie 1918 și cu ajutorul ale cărei trupe Pavlo Skoropadsky a fost proclamat „Hetmanul Întregii Ucraine”. A fost un regim dictatorial semimonarhic al hatmanului. A încetat să mai existe în toamna anului 1918 din cauza înfrângerii Puterilor Centrale în Primul Război Mondial ;
• Republica Populară Ucraineană de Vest (1918-1919) - proclamată în toamna anului 1918 după prăbușirea Austro-Ungariei pe pământuri locuite în principal de etnici ucraineni . La 22 ianuarie 1919, a fost promulgat solemn Legea Zluki , conform căreia ZUNR și UNR erau unite într-un singur stat, Ucraina de Vest urma să primească o autonomie largă în cadrul UNR. Cu toate acestea, practic nu a avut loc o unificare, iar la începutul verii 1919 practic întregul teritoriu al ZUNR a fost ocupat de Polonia , România și Cehoslovacia ;
• Republica Socialistă Sovietică Ucraineană (fostă Republica Populară Ucraineană a Sovietelor , Republica Sovietică Ucraineană ) este o republică federală din cadrul URSS , în timpul Războiului Civil - autonomie în Rusia Sovietică . În 1919-1922 a fost oficial un stat suveran. În 1922 a devenit unul dintre fondatorii URSS .

Evenimente

Declarația de suveranitate a statului (1990)

La 16 iulie 1990, Sovietul Suprem al RSS Ucrainei a adoptat Declarația privind suveranitatea de stat a Ucrainei . Aceasta nu a fost prima declarație de acest tip în URSS :

• La 11 martie 1990, Lituania și-a declarat independența;
• La 12 iunie 1990 a fost adoptată Declarația privind suveranitatea de stat a RSFSR .

Fiind sub presiunea sentimentului public, la 16 iulie 1990, la Congresul Partidului Comunist din Ucraina , a fost adoptată o rezoluție „Cu privire la suveranitatea de stat a RSS Ucrainei”. Întrucât majoritatea în parlamentul republican erau comuniști, în aceeași zi Consiliul Suprem a adoptat o Declarație privind implementarea rezoluției Congresului.

Aproape toate prevederile Declarației contraziceau Constituția RSS Ucrainei în vigoare la acea vreme. Dar clauza finală din Declarație a fost prevederea că principiile Declarației de suveranitate vor fi folosite pentru a încheia un nou tratat de unire.

O tentativă de lovitură de stat în URSS (GKChP)

La 19 august 1991, pentru a readuce societatea la ordinea anterioară, în URSS a avut loc o tentativă de lovitură de stat. Inițiatorii săi - reprezentanți ai conducerii de stat a țării - au spus că, în legătură cu boala președintelui Uniunii Sovietice Mihail Gorbaciov , vicepreședintele Ghenadi Ianaev își va îndeplini atribuțiile, iar Comitetul de Stat pentru Starea de Urgență (GKChP ) conduce țara .

Comitetul a anunțat introducerea stării de urgență pentru șase luni în anumite regiuni ale URSS. Activitățile tuturor partidelor politice, cu excepția PCUS , a organizațiilor obștești și a mișcărilor de direcție democratică, au fost suspendate, au fost interzise mitingurile, demonstrațiile, grevele, s-a introdus o cenzură strictă asupra presei și a fost suspendată publicarea ziarelor, cu excepția câțiva loiali Comitetului de Stat pentru Urgență. La Moscova, unde au avut loc principalele evenimente, a fost introdus un stațion de acces, au fost aduse echipamente militare pe străzi și piețe.

Principalele evenimente au avut loc la Moscova. Centrul de rezistență a fost Sovietul Suprem al RSFSR, în jurul căruia s-au adunat mii de apărători ai democrației, au fost ridicate baricade. Rezistența la GKChP a fost condusă de președintele RSFSR Boris Elțin . La apelul său, zeci de mii de oameni au ieșit pe străzile capitalei și au blocat drumul vehiculelor blindate și al trupelor către casa Sovietului Suprem al Rusiei. Printre manifestanții de la Moscova au fost mulți ucraineni. Deasupra baricadelor, alături de altele, a fost așezat și steagul ucrainean albastru-galben.

Rezistența decisivă la rebeli a miilor de cetățeni care au inundat centrul Moscovei, acțiunile conducerii RSFSR conduse de Elțîn, șovăiala trupelor, trecerea unităților militare individuale de partea forțelor democratice, indecizia GKChP însuși a cauzat eșecul rebeliunii.

Eșecul rebeliunii a avut consecințe dezastruoase pentru PCUS , ale cărui activități au fost imediat interzise. La 30 august, Prezidiul Radei Supreme a Ucrainei a interzis activitățile Partidului Comunist din Ucraina ca parte integrantă a PCUS.

După aceea, președintele URSS Mihail Gorbaciov, care în zilele rebeliunii a fost izolat de putschiști pe coasta de sud a Crimeei , pierdea rapid puterea. Activitățile conducerii RSFSR, care a jucat un rol cheie în suprimarea putsch-ului, au crescut brusc. Autoritățile aliate au fost paralizate. Au apărut circumstanțe favorabile pentru ca republicile unionale să obțină independența.

Actul Declarației de Independență

La 24 august 1991, Sovietul Suprem al RSS Ucrainei a adoptat un document istoric - Actul de Declarație de Independență a Ucrainei . Majoritatea absolută a deputaților a votat pentru lege. RSS Ucraineană a încetat să mai existe. Pe harta geopolitică a lumii a apărut un nou stat - Ucraina .

Succesiunea Ucrainei

Legea Ucrainei „Cu privire la succesiunea Ucrainei” din 12 septembrie 1991 a proclamat Ucraina succesorul RSS Ucrainei și parțial succesorul URSS. La 22 august 1992, Mykola Plaviuk , ultimul președinte al UNR în exil (1989-1992), a predat în mod solemn președintele Ucrainei Leonid Kravchuk puterile și regaliile relevante.

Formarea (aprobarea) atributelor statului

Odată cu declarația de independență a început procesul de stabilire a atributelor statalității. La 4 septembrie 1991, peste cupola clădirii Radei Supreme a fost înălțat un steag albastru-galben, iar la 28 ianuarie 1992 a primit statutul de drapel de stat. La 15 ianuarie 1992, muzica compozitorului Mihail Verbitsky după cuvintele lui Pavel Chubinsky „Ucraina nu a murit încă” a devenit imnul național . 19 februarie 1992. Rada Supremă a aprobat tridentul drept stemă mică a Ucrainei. Simbolurile naționale au devenit simboluri de stat. Independența Ucrainei a fost recunoscută de toate fostele republici sovietice, de comunitatea mondială.

Note

1. ↑ Cronica victoriilor duble față  (link inaccesibil)
2. ↑ Istoria banilor cu două fețe // Ambasada Ucrainei în Japonia
3. ↑ Istoricul plăților bilaterale // Ambasada Ucrainei în Republica Coreea
4. ↑ Filonenko D. Marea Britanie || marea Ucraina // Tineretul Ucrainei. || nr 27. || 27.07.2007. || S. 07.