Tip variabil RS Hounds of the Dogs

Variabile precum RS Canes ( RS Canum Venaticorum , RS CVn ) sunt stele variabile eruptive . Acest tip include sisteme binare apropiate cu emisie de H și K Ca II în spectru , ale căror componente au activitate cromosferică crescută, determinând variabilitate cvasi-periodică a luminozității lor cu o perioadă apropiată de perioada de revoluție și o amplitudine variabilă, de obicei atingând 0,2 m .

Primul care a separat aceste variabile într-o clasă separată a fost Otto Struve în 1946. În 1974, astronomul american Oliver (Oliver DS) a determinat un set de caracteristici vizuale ale variabilelor precum RS Hounds, iar în 1976 astronomul american Hull (Hall), pe baza acestora, a împărțit aceste sisteme în cinci grupe). [1] :

• I. Sisteme periodice. Perioada de circulație este de la 1 la 14 zile. Componenta mai fierbinte de tip spectral F sau G și clasa de luminozitate V sau IV. Liniile spectrale ale Ca II H și K sunt clar exprimate , în timp ce componentele nu se eclipsează reciproc.
• II. sisteme de perioadă scurtă. Perioada de circulație este mai mică de 1 zi. Componenta mai fierbinte de tip spectral F sau G și clasa de luminozitate V sau IV. Liniile spectrale ale Ca II H și K sunt prezente în spectrul uneia sau ambelor componente.
• III. Sisteme de lungă durată. Perioada de circulație este mai mare de 14 zile. Una dintre componentele clasei spectrale G sau K și ale clasei de luminozitate II, III sau IV. Liniile spectrale ale Ca II H și K sunt clar exprimate , în timp ce componentele nu se eclipsează reciproc.
• IV. Stele intermitente. Componenta mai fierbinte a clasei spectrale dKe sau dMe, în spectrul său, liniile spectrale ale Ca II H și K sunt clar exprimate ,
• V. Sisteme de tip T Tauri . Componenta mai fierbinte este pitica albă . Componenta mai rece aparține clasei spectrale G sau K, spectrul său arată clar liniile spectrale ale Ca II H și K,

Curba de lumină a variabilelor de tip Canis RS prezintă o structură cvasi-periodică. Pe curbă sunt platouri. În 1979, astronomii americani Eaton și Hull au propus cel mai simplu mecanism pentru formarea unui platou - „petele stelare”, adică suprafețe mari reci pe suprafața unei stele, prin analogie cu petele solare . Pete similare au fost acum detectate prin metode indirecte în multe stele [2] .

Activitatea cromosferică este detectată prin prezența liniilor spectrale Ca II H și K , precum și prin seria Balmer sau Hα. Prin analogie cu Soarele , putem presupune că această activitate este asociată cu câmpuri magnetice puternice și pete de pe suprafața stelei.

Unele variabile, cum ar fi RS Hounds, sunt surse de emisie de raze X și radio. Emisia radio nu este legată de temperatura suprafeței și poate servi ca un indicator al câmpurilor magnetice puternice. Radiație cu raze X L x >> 10 24 wați. O astfel de radiație puternică, prin analogie cu Soarele , poate fi interpretată ca dovada unei coroane foarte fierbinți : T ~ 10 7 K.

Note

1. ↑ Berdyugina 2.4 RS CVn stars Arhivat 12 februarie 2012 la Wayback Machine
2. ↑ Animație Arhivată pe 11 februarie 2012 la Wayback Machine care arată spoturi pe XY Ursa Major și V361 Lyra