Reibo, Maxim

Maxim Reibo
fr.  Jean Francois Maxime Raybaud
Data nașterii 19 iunie 1795( 1795-06-19 ) [1]
Locul nașterii
Data mortii 1 ianuarie 1894( 01.01.1894 ) (98 de ani)
Un loc al morții
Țară
Ocupaţie ofițer , scriitor , diplomat
Premii și premii

Comandant al Ordinului lui Carlos III cu stea

Maxime Raybaud ( fr.  Jean-François-Maxime Raybaud ; 1795  - 1894 ) a fost un ofițer și scriitor francez, filhelen și participant la Războiul de eliberare al Greciei [2] [3] .

Biografie

Nu avem date despre copilăria și viața timpurie a lui Reibo.

La momentul sosirii sale în Grecia în 1821, istoricul grec A. Vakalopoulos îl va numi fost ofițer al lui Napoleon [4] . Reibo însuși, la începutul memoriilor sale grecești publicate în 1824, s-a limitat la sintagmele „a intrat în serviciu în 1813”, „a părăsit armata la o reducere în decembrie 1820”. Acest lucru îl determină pe istoricul britanic modern William St. Clair să vadă participarea sa la Războiul de Eliberare din Grecia ca pe o căutare a unei noi cariere. În același loc, în Memorii, Reibo se referă la sine ca un locotenent colonel ( locotenent colonel ).

În iulie 1821, după ce s-a întâlnit la Marsilia cu Alexander Mavrocordato , Reibo a plecat cu el pe bricul armatorului din insula Hydra către insurgenta Grecia [5] . Împreună cu ei pe navă se aflau 70 de voluntari din diaspora grecească, 4 francezi și 3 italieni. La 2 august 1821, nava a ancorat în laguna orașului Messolongion [6] .

Reibo a participat la asediu și a asistat la capturarea Tripoliței în octombrie 1821 [7] , în timp ce inițial se afla la sediul lui Dmitri Ypsilanti . În același timp, scriitorul englez modern Douglas Dakin susține că până atunci Reibo reușise să „ajute” rebelii greci din Macedonia [8] [9] .

La Bătălia de la Peta , unde primul regiment regulat (de fapt un batalion) al armatei grecești, format din greci din Diaspora și voluntari străini, și-a pierdut jumătate din forță, Reibo se afla la sediul lui Alexandru Mavrokordatoa [10] .

În iulie 1822, în orașul Messolongion, Reibo a condus 25 de supraviețuitori ai lui Peta Philhellenes să tragă o salvă ceremonială în memoria camarazilor lor morți.

Reibaud s-a întors în Franța, unde a publicat în 1824 memoriile sale grecești, însoțite de planuri topografice („Mémoires sur la Grèce pour servir à l’histoire de la guerre de l’Indépendance, accompagnés de plans topographiques” Paris 1824) [11] . Istoricii greci îl consideră pe Reibaud cel mai de încredere dintre toți memorialistii și istoricii francezi ai primilor ani ai revoluției. În același timp, în memoriile sale, Reibaud expune ficțiunile, în mod ironic și condamnă un alt filhelen francez, Olivier Voutier , care și-a publicat „Memoires sur la guerre actuelle des Grecs” (Memorii despre războiul grec de azi - Paris , 1823) un an. mai devreme [12] .

În septembrie 1825, Reibaud s-a întors în Grecia, conducând primul detașament de voluntari trimis de comitetul filelenic francez. După care Reibaud s-a întors în Franța și a condus unul dintre cele două noi detașamente de voluntari trimise de comitetul filhelen francez în 1826.

În noiembrie 1826, în fruntea a 70 de soldați obișnuiți, Reibo a luat parte la raidul nereușit al lui John Kolletis pe insula Eubeea [13] .

Potrivit istoricului britanic contemporan William St. Clair, ironia și dușmănia lui Reibaud față de Woutier, care s-a întors și el în Grecia în 1826, au dus la un duel între cei doi francezi. Atât Voutier, cât și Reibo au fost răniți în duel, Reibo mai grav [14] .

Reibaud a plecat în Franța și s-a întors din nou în Grecia în 1828 pentru a publica un ziar. Cu sprijinul lui John Kapodistrias , a fondat o tipografie în orașul Patras , unde a publicat ziarul în limba franceză Vestnik Vostoka ( Vestnik Vostoka - Patras[15] [16] . Ziarul a fost publicat până în 1829 [17] [18] [19] [15] .

Ulterior, Reibaud este menționat ca director al facultății de cercetare a școlii militare naționale franceze și cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare [20] .

Note

  1. ↑ Jean François Maxime Raybaud // http://www.culture.gouv.fr/public/mistral/leonore_fr?ACTION=CHERCHER&FIELD_1=COTE&VALUE_1=LH/2273/16
  2. ↑ Dossier de la Bibliothèque Arbaud (Aix-en-Provence) sur Raybaud, Louis Maxime - R Raybaud 078 - E-Corpus (link indisponibil) . Consultat la 10 noiembrie 2012. Arhivat din original la 23 septembrie 2015. 
  3. ↑ Ανέμη - Ψηφιακή Βιβλιοθήκη Νεοελληνικών Σπουδών - Memoires sur la Grece pour servir a l'histoire de la guerre de l'Independance, accompagnes, de plans par top ... Consultat la 10 noiembrie 2012. Arhivat din original pe 2 ianuarie 2015.
  4. ↑ [Αποστ. E. Βακαλόπολος, επίλεκτες βασικές πηγές της ελληνικής επαστάσεως 1813–1825, βάνιας θασικές πηγές της ελληνικής επαστάσεως 1813–1825, βάνιας θασικές πηγές της ελληνικής επαστάσεως, βάνιας θασικές, mean 4990 a.
  5. ↑ That Greece Might Still Be Free: The Philhellenes in the War of Independence - William St Clair - Βιβλία Google . Preluat la 3 octombrie 2017. Arhivat din original la 1 mai 2021.
  6. ↑ Παναγιώτης Κανελλόπουλος - Στοχασμοί γύρω από το '21 . Consultat la 10 noiembrie 2012. Arhivat din original la 1 mai 2021.
  7. ↑ [Αποστ. E. Βακαλόπολος, επίλεκτες βασικές πηγές της ελληνικής επαστάσεως 1813–1825, βάνιας θεσσαλονιας θεσσαλονίκ a., 4-351σαλονίκ a.], 43-3τονικής
  8. ↑ Lupta greacă pentru independență, 1821-1833 - Douglas Dakin - Βιβλία Google . Consultat la 3 octombrie 2017. Arhivat din original la 3 ianuarie 2015.
  9. ↑ Douglas Dakin, Unificarea Greciei 1770-1923, σελ.73, ISBN 960-250-150-2
  10. ↑ [Δημήτρης Φωτιάδης, Ιστορία τού 21,ΜΕΛΙΣΣΑ,1971,τ.B,σελ.212]
  11. ↑ [Δημήτρης Φωτιάδης, Ιστορία τού 21,ΜΕΛΙΣΣΑ,1971,τ.Δ,σελ.472]
  12. ↑ [Αποστ. E. Βακαλόπολος, επίλεκτες βασικές πηγές της ελληνικής επαστάσεως 1813–1825, βάνιας θεσσαλονίκ înseamnă.16]
  13. ↑ [Δημήτρης Φωτιάδης, Ιστορία τού 21,ΜΕΛΙΣΣΑ,1971,τ.Γ,σελ.298]
  14. ↑ That Greece Might Still Be Free: The Philhellenes in the War of Independence - William St Clair - Βιβλία Google . Consultat la 3 octombrie 2017. Arhivat din original la 3 ianuarie 2015.
  15. ↑ 1 2 Karl Marx, Friedrich Engels Gesamtausgabe (MEGA)  (germană) . - Akademie Verlag , 2007. - ISBN 3050034882 . Copie arhivată (link indisponibil) . Preluat la 3 octombrie 2017. Arhivat din original la 29 decembrie 2013. 
  16. ↑ Αξιοσημείωτα - Πρόσωπα - Φιλέλληνες (1821-1829) - Francois Maxim Raybaud (1795-1894) . Consultat la 10 noiembrie 2012. Arhivat din original pe 24 martie 2011.
  17. ↑ Tr. E. Sklavenitis; K.sp. Staikos. Oak Knoll: Notă introductivă . Data accesului: 16 septembrie 2012. Arhivat din original la 7 ianuarie 2013.
  18. ↑ Γεώργιος Χριστόπουλος. Ιστορία του Ελληνικού Έθνους  (neopr.) . - Εκδοτική Αθηνών, 2000. - T. 12. - S. 139. - ISBN 9602130954 .
  19. ↑ Edward Wigglesworth; Thomas Gamaliel Bradford. Encyclopædia Americana  (nedefinit) . - Thomas, Cowperthwait, & co, 1850. - Vol. 9. - P. 258.
  20. ↑ http://cgpc06.org/pages/divers/personnalit%C3%A9sxx/pages/raybaudAHM.htm  (link în jos)