Rim Sin

Rim-Sin (Ri-im- d EN + ZU, lit. „Taur [zeului] Sin ” ) – rege al Larsei , rege al Sumerului și al Akkadului , a domnit aproximativ între 1823  - 1763 î.Hr. e.

Fiul cel mai mic al lui Kudurmabug .

Primii ani de domnie

Rim-Sin a ajuns pe tron ​​la o vârstă fragedă și la început tatăl său a domnit pentru el . Primii ani ai domniei sale au fost dedicați doar activității economice, dar, intrând în epoca lui Rim-Sin, a început să urmeze o politică militară mai activă, sporind posesiunile Larsei .

În 1809 î.Hr. e. a reocupat Pi-Naratim , iar în 1808 î.Hr. e. a învins o mare coaliție îndreptată împotriva lui, formată din Uruk , Isin , Babilon , Rapikum și unele triburi sutiene și l-a capturat pe regele Uruk Iradanene în luptă . Apoi în 1803/02 î.Hr. _ e. a cucerit Kisura și Uruk ( Uruk a fost condus de un anume arhivar Anam până la sfârșitul independenței sale ), eliberând astfel pentru Larsa întregul curs al Eufratului de la Nippur până la gură. El a luat și orașul Der , la granița Elamului . Se crede că Rim-Sin a fost un aliat al lui Rim- Anum , regele Malgium , în acest război .

Nom Lagash în tot acest timp a rămas ferm în puterea lui Rim-Sin, aici, apropo, a ordonat construirea unui templu în orașul E-Ninmar . Din 1801 î.Hr e. Rim-Sin a acceptat îndumnezeirea în timpul vieții sale (onorurile divine fuseseră anterior acordate atât fratelui său, cât și lui în Nippur , conform tradiției Isin , dar acest obicei nu se răspândise anterior în alte orașe din Larsa . [1]

Subjugarea lui Isin

În 1800 î.Hr. e. a avut loc o încăierare între Larsa și Babilon . Se pare că regele babilonian Sin-muballit a pierdut această bătălie și pare să se fi aliat cu Rim-Sin împotriva lui Isin . În 1797 î.Hr. e. Sin-muballit a reușit, deși pentru scurt timp, să cucerească Isin , dar în curând regele Isin Damik-ilish și -a recâștigat capitala . Între timp, Rim-Sin a început treptat să captureze fortificațiile Isin una după alta și, în cele din urmă, în 1794  - 93 î.Hr. e. Isin a fost luat în cele din urmă . Regele Rim-Sin, care era deosebit de pasionat de formulele de întâlnire neobișnuit de pompoase, le-a abandonat imediat și a determinat de acum înainte să considere capturarea Isinului ca o eră permanentă (adică evenimentul din care se numără anii), deci, apropo, știm foarte puține despre evenimentele ulterioare ale domniei sale. Rim-Sin a subliniat în mod repetat că nu a înrobit oamenii din Isin ; s-au alăturat doar statului unit Sumer și Akkad . Împreună cu Isin , se pare, și vecinul domnul Kazallu a mers la Larsa .

Astfel (întrucât Malgium și Eshnunna puteau fi considerate externe regatelor mesopotamiene ) în Mesopotamia Inferioară , cu excepția Larsei , doar regatul Babilonului a rămas în partea sa de nord , de cinci ori mai mică ca suprafață decât Larsa . Prin urmare, regii Babilonului Apil-Sin și Sin-muballit și-au întărit cu sârguință hotarele. [2]

Război cu Hammurabi

În 1787 î.Hr. e. noul rege babilonian Hammurabi a decis să lovească Larsa . Isin și Uruk au fost luați ; armata babiloniană a stat la un marș de capitala Roma-Sin. Cu toate acestea, anul următor, ostilitățile erau deja mult mai aproape de Babilon decât de Larsa , pe malurile Canalului Beet ( Id-shumundar ), săpat din ordinul lui Apil-Sin , bunicul lui Hammurabi , și, prin urmare, nu pe teritoriul regatului Larsei . După aceea, se stabilește un armistițiu între Babilon și Larsa pentru o lungă perioadă de timp.

În timpul ofensivei elamite în Mesopotamia (1765-1764), Hammurabi a trimis de urgență ambasadori la Larsa pentru a negocia o alianță defensivă între cele două regate. Situația critică în care se aflau babilonienii este bine descrisă de Yarim-Addu, care era la acea vreme trimisul principal al regatului Mari la curtea lui Hammurabi:

„Armata inamică și-a așezat tabăra în orașul Upi și este acum acolo. Miliția lui Hammurabi s-a aliniat vizavi, în așteptarea luptei. Se urmăresc unul pe altul. În ziua în care i-am trimis această tăbliță stăpânului meu, Hammurabi a anunțat o mobilizare generală în țara sa. El a chemat o armată de tamkari și toți ceilalți oameni, până la sclavii eliberați, și îi ține gata. Pentru a obține [o altă] armată, el și-a trimis demnitarii de rang înalt la Rim-Sin. În mod constant, în fiecare zi, ambasadorii săi sunt trimiși la Mashkan-shapir. Dar până astăzi nu am primit vești despre sosirea acestei armate. După această tăbliță a mea, îi voi scrie domnului meu o relatare completă a ceea ce am învățat”.

În cele din urmă, diplomații trimiși la Larsa s-au întors cu replica lui Rim-Sin. În prima sa scrisoare către Zimri-Lim, Yarim-Addu a spus-o pe un ton destul de optimist:

"Rim-Sin i-a scris lui Hammurabi după cum urmează: "Trupele mele sunt pregătite în țara mea. Lasă-ți trupele și în țara ta! Dacă inamicul te atacă, trupele mele și navele mele se vor alătura ție. Dacă inamicul mă atacă, atunci lasă-ți trupele și corăbiile tale să mi se alăture!” Iată ce i-a scris Rim-Sin lui Hammurabi. Dar trupele lor nu s-au alăturat încă. Nu i-am trimis încă stăpânului meu un raport complet despre această chestiune.

La scurt timp după aceea, Yarim-Addu a trimis un raport mai precis stăpânului său:

"Iată mesajul pe care l-au adus: "Am ascultat ce tot scrii despre trupe, dar conform informațiilor mele, inamicul intenționează să atace o altă țară. Prin urmare, nu ți-am trimis trupele mele. Cu toate acestea, trupele mele sunt gata. Dacă inamicul intenționează să meargă împotriva ta, trupele mele vor veni în ajutorul tău, iar dacă inamicul intenționează să meargă împotriva mea, atunci lasă-ți trupele să vină în ajutorul meu!" Asta i-a scris Rim-Sin lui Hammurabi.”

Este evident că ambele documente se referă la aceeași scrisoare a lui Rim-Sin către Hammurabi, dar dacă din primul text se poate concluziona că regele Larsei era cu adevărat dispus să încheie o alianță defensivă, al doilea document arată că, în realitate, el și nu a ridicat un deget pentru a pune în aplicare această idee, întemeiindu-și refuzul cu un pretext exagerat. Motivul pentru care Rim-Sin nu s-a alăturat coaliției anti-Elam nu este exprimat clar în niciun document, dar se știe că familia lui era cumva legată de Elam; Tatăl și bunicul lui Rim-Sin purtau chiar nume elamite.

Astfel, Rim-Sin a fost singurul conducător mesopotamien care nu a luat parte la lupta împotriva elamiților. Nici victoria lui Hammurabi și a aliaților săi nu i-a făcut prea mare impresie; raidurile sale asupra teritoriului babilonian au crescut. Menționăm această situație într-o scrisoare de la Hammurabi:

„Iată, omul din Larsa (= Rim-Sin) a făcut rău țării mele prin tâlhărie. După ce marii zei au smuls ghearele elamiților din această țară, i-am arătat multe favoruri omului din Larsa, dar nu mi-a făcut niciun bine în schimb.

Căderea Larsei

În cele din urmă, în 1764 î.Hr. e. , înțelept cu experiență și după ce a câștigat până atunci o serie de victorii asupra statelor și triburilor vecine, Hammurabi și-a mutat din nou armata împotriva lui Rim-Sin. Cucerirea Larsei a avut loc în două etape. Mai întâi, forțele babilonienilor și aliații lor au capturat orașul Mashkan-shapir , un fel de poartă de nord a Larsei. Abia după aceasta a început asediul capitalei.

Discursul cu care Hammurabi s-a adresat trupelor trimise împotriva lui Mashkan Shapir este surprinzător din multe puncte de vedere. Pe de o parte, regele babilonian și-a anunțat soldații că sunt împotriva orașului sperjur, „care a încălcat jurământul cu Shamash și Marduk” : astfel, a fost un război sfânt care a fost purtat cu acordul zeilor. Pe de altă parte, Hammurabi a predicat mila; evident, dorea ca Mashkan-shapir să se predea fără luptă, doar la vederea trupelor babiloniene. Din aceeași scrisoare vedem că fratele lui Rim-Sin, precum și trei conducători militari de rang înalt și o armată de câteva mii de oameni, au fost închiși în Mashkan-shapir.

Se pare că Mashkan-shapir s-a predat fără luptă, prin negocieri. În prologul la Legile sale , Hammurabi vorbește despre sine astfel:

„Domnul regilor, în bătălia căreia nimeni nu poate rezista, cel care a dat viață orașului Mashkan-shapir și a băut din belșug lui Emeslam (templul principal al orașului dedicat zeului Nergal).”

Testele de la Mari nu ne permit să stabilim cu exactitate data capturii lui Mashkan-shapir (precum și întreaga parte de nord a regatului Rim-Sin). Se poate observa, însă, că textele de la Nippur încep să dateze anii lui Hammurabi de la sfârșitul lunii a patra a anului 30, iar documentele de la Isin de la mijlocul lunii a cincea, ceea ce indică stabilirea autorității lui Hammurabi în aceste centre, anterior subordonate lui Rim-Sin. Astfel, este potrivit să presupunem că, după capturarea lui Mashkan Shapir, o parte semnificativă a regatului Larsa a fost sub controlul babilonienilor.

După căderea Mashkan-shapir, populația regiunii a trecut de partea cuceritorului și chiar a reușit să se alăture armatei sale. Nu uitați că a existat o dușmănie de lungă durată între Mashkan-shapir și Larsa: la un moment dat, orașul a fost anexat de regele Larsei Nur-Adad (1866-1850) și în timpul lui Varad-Sin (1835). -1823) Mashkan-shapir a fost înăbușit rebeliunea.

Apoi Hammurabi a început asediul Larsei.

„De îndată ce a cucerit Mashkan-shapir, întreaga țară a lui Yamutbal a strigat către Hammurabi: „Trăiască, domnul meu!” Armata lui Yamutbala a stat într-o singură tabără cu armata lui Hammurabi. Hammurabi a condus aceste trupe și a început asediul Larsei.

Acest asediu a durat aproximativ șase luni. Armata babiloniană, mărită de „eliberatul” Yamutbal, nu a fost singura forță care asedia Larsa. La cererea lui Hammurabi, unii dintre aliații săi și-au trimis trupele. Așadar, regele Malgiumului a putut să aloce o mie de soldați. Zimri-Lim , regele Marii s-a grăbit și el să trimită câteva mii de oameni sub comanda unuia dintre generalii săi, numit Zimri-Addu. Câteva informații despre asediul ca atare putem obține din scrisorile trimise lui Mari de membrii acestei expediții. Una dintre scrisori vorbește despre turnuri și berbeci , alta menționează lucrări începute conform ordinului lui Hammurabi la construirea unui terasament de pământ. Avem relatări despre unele incidente notabile care au avut loc în timpul acestui lung asediu. Așa că mesajele trimise lui Rim-Sin de regele Qatnei au fost interceptate de babilonieni, care bănuiau că aceste scrisori ar putea fi despre asistență militară. În același timp, Zimri-Lim a ajuns la o poveste despre cât de încântat a fost Hammurabi când a aflat despre moartea sukkalului; zvonul, însă, s-a dovedit a fi exagerat – domnitorul Elamului era doar grav bolnav. Există numeroase indicii că asediul Larsei a durat mult mai mult decât a presupus regele Babilonului.

În cele din urmă, Larsa a fost luată; orasul a epuizat stocurile de cereale disponibile. De la sfarsitul lui Ellul ( august  - septembrie ) 1763 i.Hr. e. exista un document despre cheltuielile economiei regale a orasului Larsa. Din aceasta se vede că anul acesta pentru prima jumătate a anului (sau ceva mai puțin) în legătură cu războiul, cheltuielile palatului pentru extrădarea către personalul regal au crescut în Lars de 1,5 ori, iar pentru palatul propriu-zis. nevoile au scăzut de 6,5 ori. Pe de altă parte, pentru nevoi de urgență în timpul asediului (se pare într-o lună) s-a luat din rezervele palatului mai mult decât pentru întregul an trecut și anume 26.000 de litri de orz, iar aceasta este încă foarte puțin, mai puțin de o rație lunară pentru 300 de soldați. Din aceasta se vede că din rezervele palatului s-a păstrat în timpul asediului un detașament foarte mic (și dacă unul mare, atunci pe o rație slabă). Aparent, Rim-Sin a subestimat pericolul unui asediu și nu a furnizat suficiente provizii.

Cât timp au rezistat asediații nu se știe cu exactitate, dar, în orice caz, documentele au început să dateze din timpul domniei lui Hammurabi în Kutalla cel târziu din Nisan ( martie  - aprilie ) și în Lars cel târziu din Siman ( mai ).  - iunie ) 1762 la n. e. . De remarcat însă că din ulul (august - septembrie) 1763 î.Hr. e. după Nisan (martie - aprilie) 1762 î.Hr e. nici un singur document nu a ajuns la noi din aceste orașe.

Scrisoarea, care îl informează pe Zimri-Lim despre vestea căderii Larsei, este compusă într-un stil poetic și nu permite să cunoască circumstanțele exacte ale căderii Larsei:

„Deși am văzut curajul chaniților înainte, nu l-am văzut niciodată în ei [într-o asemenea măsură]. Astăzi, zeul stăpânului meu a mers în fața trupelor sale și a spart sulița ticălosului și inamicului. Orașul Larsa este luat. Nu a existat nicio pagubă sau pierdere de compensat. Trupele stăpânului meu sunt în ordine. Să nu vină în neliniște. Suntem bine. Domnul meu să se bucure!”

Un alt corespondent a fost mai precis:

„Armata babiloniană a intrat în Larsa și a luat cetatea (poate palatul regal). S-a întâmplat dimineața. Și Rim-Sin a fost scos în viață.”

În titlul celui de-al 31-lea an al său, Hammurabi descrie victoria asupra Larsei astfel:

„Anul în care regele Hammurabi, crezând în Anu și Enlil, mergând înaintea trupelor sale și puterea superioară dată lui de marii zei, a învins trupele din Yamutbala, l-a înrobit pe regele lor Rim-Sin și i-a adus pe locuitorii Sumerului și Akkad sub conducerea lui.”

Familie

Sunt cunoscute trei soții ale lui Rim-Sin, dintre care două (un fapt excepțional!) și-au lăsat propriile inscripții.

• Simat-Ishtar menționează construirea unui templu în cinstea lui Nin-egal (posibil referindu-se la dedicarea capelei palatului acestei zeițe).
• Rim-Sin-Shala-bashtash i-a dedicat Inannei o vază de diorit, cerându-i zeiței să prelungească viața soțului și fiicei ei (care se pare că sufereau de o boală oculară gravă).
• Beltani . Un sigiliu cilindric inscripționat a ajuns la noi din el.

Este de remarcat faptul că niciuna dintre aceste trei femei nu făcea parte în mod special din familia regală, deși căsătoriile dinastice la acea vreme erau adesea folosite pentru a consolida alianțele politice deja existente sau pentru a crea altele noi.

Lista formulelor de întâlnire de către Rim-Sin

Note

1. ↑ Istoria Orientului Antic. Originea celor mai vechi societăți de clasă și a primelor centre ale civilizației deținătoare de sclavi. Partea 1. Mesopotamia. - S. 341.
2. ↑ Istoria Orientului Antic. Originea celor mai vechi societăți de clasă și a primelor centre ale civilizației deținătoare de sclavi. Partea 1. Mesopotamia. - S. 341-342.

Literatură

• Istoria Orientului Antic. Originea celor mai vechi societăți de clasă și a primelor centre ale civilizației deținătoare de sclavi. Partea 1. Mesopotamia / Editat de I. M. Dyakonov . - M . : Ediţia principală a literaturii răsăritene a editurii Nauka , 1983. - 534 p. - 25.050 de exemplare.
• Bottero J. et al. Civilizațiile timpurii din Orientul Mijlociu. Istoria apariției și dezvoltării celor mai vechi state de pe pământ / Jean Bottero, Dietz Otto Edzart, Adam Falkenstein, Jean Verkutter; pe. din engleza. A. B. Davydova, S. V. Ivanova. - M. : ZAO Tsentrpoligraf, 2016. - 447 p. — ISBN 978-5-9524-5202-2 .
• Ru J. Marile civilizații ale Mesopotamiei. Mesopotamia antică: regatele Sumerului, Akkadului, Babiloniei și Asiriei. 2700–100 d.Hr î.Hr e. / Per. din engleza. A. B. Davydova. - M. : ZAO Tsentrpoligraf, 2019. - 448 p. - ISBN 978-5-9524-5391-3 .
• Orientul antic și antichitatea . // Conducătorii lumii. Tabele cronologice și genealogice despre istoria lumii în 4 vol. / Compilat de VV Erlikhman . - T. 1.
• The Rulers of Larsa, M. Fitzgerald, disertație la Universitatea Yale, 2002

Dicționare și enciclopedii	Rusă mare Britannica (online)