Siakhaan, Semsar

Semsar Siakhaan
Semsar Siahaan
Numele la naștere Semsar Siahaan
Data nașterii 11 iunie 1952( 11.06.1952 )
Locul nașterii Medan ( Sumatra )
Data mortii 23 februarie 2005( 23.02.2005 ) (52 de ani)
Un loc al morții Tabanan ( Bali )
Țară
Gen artist , grafician
Studii Institutul de Arte Frumoase din San Francisco (1975-1977), Institutul de Tehnologie Bandung (1977-1981)
Stil expresionism , arta performanței

Semsar Siahaan ( Indon. Semsar Siahaan ; 11 iunie 1952, Medan  - 23 februarie 2005, Tabanan ) - artist indonezian, reprezentant al direcției „Noua Pictură” (Seni Rupa Baru) [1] , un luptător activ împotriva dictaturii Suharto .

Scurtă biografie

Primele sale lecții de pictură le-a primit la Belgrad în 1965-1968, unde a fost cu tatăl său, atașatul militar indonezian în Iugoslavia. În 1975-1977 a studiat la Institutul de Arte Frumoase din San Francisco, în 1977 a intrat la Institutul de Tehnologie Bandung, dar în 1981 a fost exclus din acesta pentru „performanța” anti-Sukhart „Săpat gropi comune”. În 1983-1984 a trăit în Olanda ca disident politic.

Creativitate

În 1988, prima expoziție personală a avut loc la Jakarta . În același timp, a participat la expoziția colectivă itinerantă „Arta eliberării”, a pregătit afișe și bannere pentru demonstranți.

Expoziții personale au avut loc și în Australia (1990, șase orașe), Singapore (1995), Tokyo (1997). Pentru a evita arestarea pentru participarea la demonstrații anti-Sukhart, el a fugit în Singapore în 1998 și a emigrat în Canada în 1999, de unde s-a întors în Indonezia șase ani mai târziu. Unul dintre celebrele sale tablouri „Orhideea Neagră” este un autoportret (fața reflectată a artistului în apă plină de cadavre - victime ale regimului totalitar) [2] .

Note

  1. Miklouho-Maklai, Brita. Rănile Societății. Câteva aspecte ale artei indoneziene contemporane din 1966. Kuala Lumpur: Vin Zin Press Sdn. Bhd, 1991
  2. Siahaan, Semsar. — în: Pogadaev, V. The Malay World (Brunei, Indonezia, Malaezia, Singapore). Dicționar lingvistic și regional. M.: „Cartea răsăriteană”, 2012, p. 599