Esența dreptului este o categorie teoretică care indică cele mai stabile caracteristici ale dreptului. Se dezvăluie prin funcții universale, de clasă și prin principii de drept [1] .
Definiția esenței dreptului conform lui Lysenkov A.V. poate fi împărțită în patru abordări: normativă, amplă, filosofică și integrativă [2] . Potrivit lui A. V. Yushko, esența dreptului depinde de tipul de înțelegere juridică , deoarece formează nucleul oricărei teorii juridice [3] .
Potrivit lui Rudolf Iering (ca reprezentant al școlii realiste), esența dreptului constă în implementarea sa practică [4] .
Descriind esența dreptului din partea semnelor state-volitive, normative, ca „... principalul, stabil, natural...”, Baitin M. I. indică o relație directă între esența dreptului datorită „... toată viața reală, voința statului a societății...” și „... reglementările obligatorii de sistem emanate de stat, regulile de conduită…” [5] .
Pe baza caracterului de putere-reglementare a dreptului, Baitin M.I. ajunge la concluzia că legea acționează ca „... singurul determinant și criteriu oficial al comportamentului legal și ilegal, legal și ilegal...” [6] .
În general, rezumând diverse abordări istorice și moderne ale definirii esenței dreptului, Baitin M.I. oferă următoarea definiție generală a dreptului: „acesta este un sistem de norme obligatorii, definite formal, care exprimă voința de stat a societății, caracterul ei universal și de clasă. ; emise sau autorizate de stat și protejate de încălcări prin posibilitatea constrângerii statului; sunt autoritatea-oficială de reglementare a relaţiilor sociale. [7] .
Fondatorii filozofiei, gânditori străvechi remarcabili, au văzut esența dreptului în justiția socială generală :
dreptatea este mai pretioasa decat orice aur - este egalitate pentru toti si supunerea voluntara a tuturor fata de lege; legale și drepte sunt una și aceeași. Legea este dreptate, exprimată în realizarea unor interese rezonabil echilibrate ale tuturor membrilor societății.
— Socrate
dreptatea este o combinație de trei virtuți - înțelepciunea, curajul, cumpătarea; constă în faptul că nimeni nu trebuie să se amestece în treburile altora, să pună mâna pe ale altcuiva, să fie privat de ale lui. „... Sunt greșite acele legi care nu sunt stabilite pentru binele comun al întregului stat în ansamblu... unde legile sunt stabilite în interesul mai multor persoane.”
— Platon
legea este dreptate politică, o ordine echitabilă stabilită în stat, în societate. „Conceptul de justiție este legat de ideile despre stat, deoarece legea, care servește drept măsură a justiției, este norma de reglementare a comunității politice”. Două abordări principale: de clasă și social general. Abordarea de clasă-lege este un ansamblu de norme juridice obligatorii, definite formal, care exprimă voința unei anumite clase. Abordare socială generală (universală) - dreptul servește ca un compromis între diverse grupuri sociale, exprimă interesele întregii societăți în ansamblu. Există și alte abordări: religioase - interesele religiei prevalează în drept (țările musulmane); abordarea rasială-lege exprimă și protejează interesele unei rase titulare.
— Aristotel