Direct-to-video (din engleză – „directly to video”) este o expresie engleză consacrată folosită pentru a se referi la categoria filmelor cu buget redus sau nereușite din punctul de vedere al perspectivelor de distribuție a filmelor [1] . Un alt caz este lansarea unei imagini care nu este planificată să fie afișată pe ecrane late, destinată exclusiv vizionării acasă. Filmele direct-to-video sunt lansate, de regulă, fără o campanie publicitară de amploare direct pe medii video, fără a merge la distribuție în cinematografe.