Alhambra (carte)

The Alhambra ( ing.  Tales of the Alhambra ) este o carte a scriitorului american din perioada romantică Washington Irving , o colecție de povestiri, eseuri și note de călătorie dedicate celebrului palat maur din Granada  - Alhambra și istoria sa. Din această carte (capitolul „Legenda astronomului/astrologului arab”) Pușkin a împrumutat intriga „ Poveștile cocoșului de aur ”.

Istoricul creației

La scurt timp după sfârșitul biografiei lui Columb ( 1828 ), Irving a părăsit Madridul , unde a locuit, în sudul peninsulei - la Granada. Pregătea cartea „Cronicile cuceririi Granada” în jurul anilor 1478-1492. și s-a angajat în culegerea de materiale pe această temă. După ce a cerut guvernatorului Palatului Alhambra și Arhiepiscopului Granada accesul la palatul antic, a primit permisiunea datorită faimei sale de scriitor. A explorat acest loc sub îndrumarea unui ghid de 35 de ani pe nume Mateo Jimenez și a făcut multe impresii. În clădirea dărăpănată însăși, a locuit aproximativ trei luni, adunând legende și impresii locale.

De-a lungul călătoriei sale, a ținut un jurnal și a scris notițe care descriu locul și gândurile, deși nu credea că va ieși o carte din asta. Apoi și-a continuat călătoria prin Spania până când a obținut un loc de muncă ca secretar la ambasada americană din Londra (unde Louis McLane a devenit șeful său ). A ajuns la Londra la sfârşitul lui septembrie 1829 .

Alhambra a fost publicată în mai 1832 în SUA de Lea & Carey și în Marea Britanie de Henry Colburn sub subtitlul Spanish Sketch Book. La scurt timp după publicare, Irving s-a întors în patria sa după o absență de 17 ani.

În 1851, Irving a publicat o ediție revizuită și mărită (Author's Revised Edition) sub același titlu.

A fost publicată în limba rusă în traducerea lui V. S. Muravyov.

Conținut și caracteristici

Colecția, construită după metoda „decrierii călătoriei” favorizată de scriitorii romantici, începe cu o poveste despre călătoria autorului în Spania, o descriere a sosirii sale la Granada și o poveste despre contemporanii locali; presărate cu eseuri despre obiceiurile și festivitățile locale, precum și cu generozitate diluată cu nuvele inserate  - legende și basme maure și spaniole. Irving este fascinat de imaginea arhitecturii islamice și de umbrele trecutului precreștin al Alhambrei, el descrie frumusețea sa magică și ruinele romantice datorită stării sale abandonate.

Titlul cărții trimite cititorul la bijuteria arhitecturii seculare musulmane din secolul al XIV-lea din sudul Spaniei , Palatul Alhambra [1] . Numele exotic al palatului a fost dat de culoarea puternicului zid de cetate care desparte palatul de lumea exterioară [2] . Timp de trei luni, Irving a locuit în palat datorită amabilității comandantului Alhambra, care i-a oferit camerele sale [2] . Imaginile reale și impresiile create de imaginația romancierului american se completează reciproc pe paginile colecției sale [1] . Există capitole care descriu obiectivele turistice ale palatului și istoria existenței sale [2] . De exemplu, capitolul „Palatul Alhambra” se deschide cu următoarele rânduri: „Pentru un călător înzestrat cu simțul istoriei și simțul poeziei – iar istoria și poezia sunt indisolubil împletite în analele Spaniei romantice, Alhambra poate servi drept lăcaș de cult, ca Kaaba pentru un musulman devotat” [2] . În acest capitol, Irving descrie destul de exact structura cetății, poetizând trecutul Alhambrei și vorbind despre prezent cu amară ironie: „La plecare, francezii au aruncat în aer mai multe turnuri de veghe pentru a face cetatea inadecvată pentru apărare. , a cărei sarcină principală este să păzească cutare sau cutare turn, servind drept loc temporar de închisoare pentru infractorii de stat” [3] .

Dar ceea ce a căzut în pustiire și mort, în realitate, fantezia autorului este capabilă să reînvie [2] . Așadar, Irving, văzând camerele palatului necunoscute, își amintește imediat povestea frumoasei fiice a domnitorului din Malaga , Lindarahi, care a trăit cândva în aceste ziduri [2] . Urmează „gânduri despre frumoasa regina Elisabeta și doamnele ei fermecătoare, care au reînviat odată aceste săli”.

Vorbind despre balconul din afara ferestrei din mijloc a Camerei Ambasadorialului Alhambra, autorul își amintește cum într-o zi, privind împrejurimile din balcon, a observat o procesiune („viitoarea călugăriță era dusă să fie tonsurată”) [3] . Imaginația sa desenează imediat un posibil complot al romanului, ale cărui personaje principale ar putea fi un „tată-tiran” care și-a forțat fiica să ia vălul de călugăriță „din ipocrizie sau interes propriu”, „un chipeș întunecat- tinerețe cu păr îmbrăcate în stil andaluz”, călugări și novici cu veselie pe chip, o mulțime insensibilă [3] . Cu toate acestea, Irving dezmintă însuși narațiunea romantică, spunând: „Eroina poveștii mele înduioșătoare nu a fost deloc tânără și deloc frumoasă; nu avea iubit; a mers la mănăstire de bunăvoie și acum este faimoasă acolo pentru ea. dispoziție veselă” [2] .

Observând ruinele palatului, Irving se întreabă despre numele clădirii ruinate [2] . Se dovedește că acesta este „Castelul cu giruetă”, care se afla cândva vizavi de Alhambra [2] . Imediat după aceasta, Irving vorbește despre girouța, pe care „musulmanii din Granada o consideră un puternic talisman” [4] . Această poveste despre girouța servește ca un fel de prolog la „Legenda stelelor arabe”, cea mai cunoscută nuvelă din această colecție [2] .

„Alhambra” se referă la a doua etapă a operei scriitorului și își exprimă aspirațiile romantice în maximă măsură.

Lista de nuvele

Bibliografie

• Filshtinsky I. M. Andaluzia în imaginea lui Washington Irving // Irving V. Alhambra. — M.: Nauka, 1979. Cuvânt înainte

Note

1. ↑ 1 2 Scriitori străini pentru copii în Rusia. Dictionar biobibliografic. - S. 188.
2. ↑ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Scriitori străini pentru copii în Rusia. Dictionar biobibliografic.
3. ↑ 1 2 3 Scriitori străini pentru copii în Rusia. Dictionar biobibliografic. - S. 189.
4. ↑ Scriitori străini pentru copii în Rusia. Dictionar biobibliografic. - S. 190.

Link -uri

• Text în engleză online