Un laser cu argon este un laser cu gaz ionic care este capabil să emită lumină la diferite lungimi de undă în regiunile vizibile și ultraviolete. Acesta este un laser continuu, a cărui putere poate ajunge la câteva sute de wați.
În aprilie 1964, Bridges, Envelope și Bennet au raportat posibilitatea generării în impulsuri în argon ionizat, iar generarea a fost găsită pe multe linii (cele mai intense 488, 514,5 și 476 nm). În mai 1964 s-a obţinut generarea continuă în argon. Până la sfârșitul anului, au fost create lasere cu o putere de 7 W în regim continuu (la o lungime de undă de 488 nm) [1] .
Într-un laser cu argon, ca și în toate laserele cu ioni, nivelul superior este populat ca urmare a două ciocniri succesive ale unui atom cu electronii de descărcare. Prima coliziune ionizează atomul, iar a doua excită ionul. Astfel, procesul de creare a unei inversiuni este unul în două etape, iar implementarea lui necesită o densitate mare de curent în descărcare. La un astfel de curent, pereții tubului de descărcare sunt distruși rapid; prin urmare, un câmp magnetic constant este aplicat paralel cu axa tubului, care menține descărcarea în apropierea axei rezonatorului. Presiunea gazului în tubul de descărcare a gazului este de aproximativ 0,1 Torr. Datorită densității mari de curent și presiunii scăzute, se generează o cantitate semnificativă de căldură, astfel încât laserele cu argon necesită un sistem de răcire (de obicei se folosește apă) [2] . Pentru a obține radiații monocromatice într-un laser cu argon, este necesară introducerea unui element de dispersie în interiorul rezonatorului optic; în caz contrar, se generează simultan mai multe linii spectrale [1] .
Laserul cu argon are aproximativ 25 de linii în domeniul vizibil (de la 408,9 nm la 686,1 nm) și mai mult de 10 linii în ultraviolete (de la 275 la 363,8 nm), dar liniile de la 488 și 514,5 nm au cea mai puternică intensitate [2] . ] .
Folosit în imprimante laser, chirurgie.