The Silent Guards (cunoscut și sub numele de Freedom Guards [1] [2] [3] ) este un miting organizat în sprijinul dreptului de vot al femeilor, organizat de Alice Paul și National Woman's Party . Mitingul tăcut de sprijin a avut loc în fața porților Casei Albe, după ce președintele Woodrow Wilson a fost reales pentru un al doilea mandat la 10 ianuarie 1917 [4] și a fost primul pichet în afara Casei Albe [1] [3 ] ] . Ideea de protest a apărut după o întâlnire cu președintele din 9 ianuarie 1917, în cadrul căreia, în loc să înțeleagă problema și să ofere sprijin, a sugerat ca femeile „să coordoneze opinia publică în numele dreptului de vot al femeilor” [5] . Prin urmare, protestatarii au ales ca impact o reamintire constantă pentru Wilson a lipsei sale de sprijin pentru vot. La început, acțiunea a decurs în liniște, fără nicio reacție agresivă din exterior, dar ulterior protestatarii au fost arestați sub acuzația de obstrucție a traficului. După aceea, protestul s-a mutat în Piața Lafayette , unde a durat până la 4 iunie 1919 - când al XIX-lea amendament la Constituția Statelor Unite a fost adoptat atât de Camera Reprezentanților , cât și de Senat .
Numele de Silent Guardians a fost inventat de Harriot Stanton Blatch [6] datorită utilizării tăcerii ca formă de protest, care a fost o nouă strategie principială, strategică și retorică în cadrul mișcării pentru vot național și în cadrul propriului sortiment de strategii de protest [5] ] .
Pe parcursul a doi ani și jumătate, multe dintre cele aproape 2.000 de femei [7] care au luat parte la pichet au fost hărțuite, arestate și maltratate de autoritățile locale și federale, inclusiv tortură și rele tratamente, până și în timpul Noaptea terorii pe 14 noiembrie 1917. Aproape 500 de femei au fost arestate și 168 au executat pedepse cu închisoarea [1] [2] [3] .
Protestele Gardienilor Tăcuți au fost organizate de Partidul Național al Femeilor (NWP) , o organizație pentru votul femeilor. Partidul a fost înființat ca Alianța pentru votul femeilor din Congres (CUWS) 1913 de Alice Paul și Lucy Burns , după ce au organizat Parada NAWSA pentru votul femeilor la Washington, D.C., în martie 1913 8] . CUWS a fost, prin definiție, o organizație care a adoptat o abordare radicală a dreptului de vot al femeilor și s-a despărțit de Asociația Națională Americană pentru Dreptul Femeilor (NAWSA) [8] . CUWS a durat doar trei ani până când fondatorii săi au fuzionat cu Partidul Femeilor pentru a forma Partidul Național al Femeilor [8] . Partidul Național al Femeilor s-a lăudat cu mai puține membri decât Asociația Națională pentru Votul Femeilor din America (cu 50.000 de membri per milion NAWSA [7] ), dar tacticile sale au fost mai atractive și au atras mai multă atenția presei. Membrii NWP sunt cunoscuți pentru că au pichetat la Casa Albă și au făcut greva foamei în timp ce se află în închisoare sau în reformator.
„ Suffragette a fost buletinul săptămânal al Partidului Național al Femeilor și a acționat ca vocea „paznicilor tăcuți” pe tot parcursul protestului lor. Acesta a acoperit progresul Gardienilor și a inclus interviuri cu protestatari, rapoarte despre (ne)reacția președintelui Woodrow Wilson și eseuri politice [4] . În timp ce Guardians se aflau în închisoare, mai mulți membri ai partidului au scris despre experiențele lor, care au fost publicate ulterior în The Suffragette. „Deși buletinul a fost conceput pentru producție de masă, tirajul maxim de puțin peste 20.000 de exemplare a fost înregistrat în 1917. Cele mai multe copii au fost trimise membrilor de partid, agenților de publicitate, sediilor afiliate și organizatorilor NWP, sugerând cu tărie că sufragetele înseși erau un public cheie pentru publicație .
Exemple de inscripții pe afișe care au fost arătate de „gărzile tăcute”:
Toți „gărzile” purtau curele violet, albe și aurii, care erau culorile NWP. Afișele lor erau de obicei pictate într-un mod similar [5] .
Reacția publicului la acțiunile „gardienilor tăcuți” a fost variată. Unii au aprobat sincer munca lor. Bărbații și femeile care se aflau în apropierea Casei Albe și-au arătat sprijinul pentru „gărzi”, aducându-le băuturi calde și cărămizi fierbinți pentru a le menține picioarele mai calde pe ei. Uneori femeile chiar ajutau la ridicarea bannerelor. Alte modalități de a-și arăta sprijinul includeau scrierea de scrisori de lăudare a „paznicilor” către „Suffragette” și donarea de bani [10] .
Dar au fost și cei care nu au fost de acord cu protestele „gărzilor tăcuți”. Printre aceștia s-au numărat sufragitele mai moderate, precum Kerry Chapman Catt - pe atunci liderul Asociației Naționale a Femeilor Americane pentru Sufragiu - care credea că cel mai bun mod de a realiza dreptul de vot al femeilor este să obțină mai întâi dreptul de vot în statele individuale, după care femeile. ar putea conta pe examinarea acestei probleme în Congres. Până la sfârșitul anului 1915, ea s-a opus astfel propagandei Amendamentului Național de a acorda femeilor dreptul de vot, la fel ca și Partidul Național al Femeilor [7] . Membrii Asociației Naționale Americane pentru Votul Femeilor s-au temut că pichetele gardienilor vor provoca o reacție din partea alegătorilor bărbați [10] .
Antisufragiștii s-au pronunțat și împotriva protestului „gărzilor tăcuți”. Mulțimile au încercat uneori să-i rețină pe protestatari cu violență (care a escaladat după intrarea SUA în Primul Război Mondial ). De exemplu, unii i-au atacat pe „păzitorii” și le-au rupt bannerele în bucăți. Acest lucru se întâmpla de obicei cu cele mai provocatoare bannere, cum ar fi afișul care îl numește pe Woodrow Wilson „Kaiser Wilson” [7] .
La început, președintele Wilson a răspuns puțin sau deloc la protestul femeilor. Uneori, întâlnindu-le privirile, părea chiar surprins de ceea ce se întâmpla, își ridica pălăria și zâmbea. Ziarele au scris că la un moment dat Wilson i-a invitat chiar la o cafea; femeile au refuzat [11] . Dar, de obicei, a ignorat complet protestele, ca atunci când Gardienii au protestat în ziua celei de-a doua investiții [12] . Pe măsură ce Gardienii continuau să protesteze, problema a devenit mai serioasă, iar părerea lui Wilson a început să se schimbe. Deși a continuat să-i displace pe „gardienii tăcuți”, a început să-i recunoască drept un grup care îi punea o problemă serioasă [13] .
Pe 22 iunie 1917, poliția le-a arestat pe protestatarii Lucy Burns și Catherine Maury sub acuzația de obstrucție a traficului, deoarece purtau un banner care cita din discursul lui Wilson la Congres: „Vom lupta pentru ceea ce a fost întotdeauna în inimile noastre - pentru democrație, pentru dreptul celor care se supun autorității de a avea un cuvânt de spus în propriile guverne”. Pe 25 iunie, alte 12 femei au fost arestate, inclusiv Mabel Vernon și Annie Arneel Delaware , de asemenea acuzate de obstrucționare a traficului. Au fost condamnați la trei zile de închisoare sau o amendă de 10 dolari. Au ales închisoarea pentru că doreau să-și demonstreze angajamentul față de cauza lor și disponibilitatea de a-și sacrifica libertatea fizică. Pe 14 iulie, 16 femei, printre care Florence Bayard Hills, Turnbull Hopkins și Elizabeth Selden Rogers (dintre puternicele familii politice Baldwin, Hoare și Sherman), au fost arestate și condamnate la 60 de zile de închisoare sau o amendă de 25 de dolari [14] . Și au ales și închisoarea. Lucy Burns a susținut că femeile ar trebui tratate ca niște prizonieri politici , deși expresia nu a fost niciodată folosită în America.