Profilarea seismică verticală este un tip de sondaj seismic 2D , în timpul căruia unul dintre cele două elemente (sursa sau receptorul undelor seismice ) este situat la suprafață, iar celălalt element este plasat într-o sondă forată.
Ideea de a plasa receptori seismici într-un puț forat a fost propusă pentru prima dată de Fessenden în 1918. Fondatorul și creatorul tehnologiei acestei metode în forma în care este folosită astăzi este omul de știință sovietic E. I. Galperin [1] , care a dezvoltat această temă în URSS încă de la începutul anilor 60 ai secolului XX.
Înainte de VSP, o sondă adecvată trebuie să fie forată sau selectată dintre cele existente. Apoi, pe laturile acestui puț, într-un plan căruia îi aparține axa sondei, sunt amplasate surse de unde seismice (vibratoare sau explozive), iar în puț sunt amplasate receptoare de vibrații seismice foarte sensibile, conectate printr-un cablu de înregistrare la o stație seismică la sol. Urmează apoi o serie de explozii și înregistrarea undelor seismice.
Echipamentul utilizat în profilarea seismică verticală este alcătuit din două componente principale: o stație seismică terestră și o unitate de instrumentare în fundul puțului. În principiu, nu diferă de echipamentele seismice 2D convenționale , cu excepția unui detaliu: sondele de fund sunt mult mai complicate datorită faptului că trebuie să reziste la temperaturi și presiune ridicate care există la adâncimi de câțiva kilometri. Sercel este in prezent lider mondial in productia de echipamente VSP .
Graficul de procesare a datelor VSP din punctul apropiat de excitație (propagarea undelor cvasi-verticale) arată astfel:
La procesarea datelor VSP din punctele de achiziție la distanță, graficul de procesare include:
În comparație cu seismică terestră (2D/3D), această metodă are următoarele avantaje:
Dezavantajele metodei includ: