Revolta din mai de la Dresda este o revoltă din 3-9 mai 1849 în Dresda , capitala Saxonia , care a devenit unul dintre evenimentele finale atât ale Revoluției din martie din Saxonia, cât și ale revoluției din 1848-1849 în statele germane ca un întreg.
Motivul revoltei a fost refuzul regelui Frederic Augustus al II-lea de a semna constituția adoptată de Adunarea Națională de la Frankfurt în martie 1849; care urmărea răsturnarea monarhului și instaurarea unei republici. S-a încheiat cu înfrângerea rebelilor. O răscoală armată, condusă de așa-numitul comitet de siguranță publică, a început la 3 mai 1849; rebelii au putut lua cu asalt arsenalul și clădirea parlamentului și, de asemenea, au început să ridice baricade pe străzile din zona veche a orașului; în dimineața zilei de 4 mai, regele și membrii familiei sale s-au refugiat în cetatea Königstein . Majoritatea rebelilor erau muncitorii din Dresda și orașele din jur și reprezentanți ai micii burghezii, tot în rândurile rebelilor se aflau un anumit număr de muncitori din Leipzig și Chemnitz, mineri din Freiberg și țărani. Liderul suprem al revoltei a fost Stefan Born , iar lideri au inclus Samuel Tschirner, Otto Heubner, Karl Todt, precum și revoluționarul rus Mihail Bakunin .
La 7 mai, armata săsească, sprijinită de forțele prusace conduse de generalul Friedrich von Waldersee, a lansat un atac asupra orașului; până la 9 mai, forțele rebele au fost înfrânte. Pierderile rebelilor nu sunt cunoscute cu exactitate: conform diverselor surse, acestea s-au ridicat la aproximativ 190-250 de morți și aproximativ 400-500 de răniți, iar unii dintre morți nu erau Dresda. Pierderile totale ale trupelor sași și prusac s-au ridicat la 31 de morți și 94 de răniți [1] . Ulterior, mulți participanți supraviețuitori la revoltă au fost condamnați de către instanțe la moarte sau închisoare pe viață.