Arderea părului este unul dintre principalele mecanisme de apărare folosite de artropode. Firele de păr sunt folosite de unele specii de omizi și tarantule din Lumea Nouă .
Acest termen înseamnă fire de păr zimțate care acoperă abdomenul (abdomenul) tarantulelor sau omizilor din spate și în tarantulele și picioarele posterioare. Multe specii de tarantule își scutură adesea firele de păr de pe picioare sau le „războară” de pe abdomen, îndreptându-le către posibili agresori. Dacă firele de păr ajung pe suprafața mucoasă (de exemplu, ochi, plămâni, nas, mai rar atunci când intră în contact cu pielea), poate apărea o reacție alergică : mâncărime intolerabilă, durere în ochi, sufocare, slăbiciune generală. Simptomele dispar de obicei după câteva ore [1] . De asemenea, păianjenii țes firele de păr în pânză, protejându-și astfel cuibul. Perii veninoși sunt cel mai dezvoltat la speciile terestre și semi-arboreice de tarantule, într-o măsură mai mică în vizuini și sunt practic absenți la o serie de specii arboricole.
Firele de păr arzătoare sunt complet reînnoite cu fiecare naparlire. La tarantulele juvenile, acestea sunt vizibile ca zone mai întunecate pe spatele abdomenului, în timp ce la adulți, firele de păr de pază se îmbină cu tonul general de colorare. Firele de par intepatoare nu acopera intregul abdomen si sunt distincte de celelalte fire de par abdominale.
Datorită efectului similar, firele de păr înțepătoare sunt uneori numite „urzică” ( en: Urticant - urzică), dar firele de păr de urzică sunt de o cu totul altă natură.