Ortografie milaneză clasică

Ortografia clasică milaneză  este ortografia limbii lombarde de vest , în special pentru dialectul său milanez , care a fost folosit de scriitori și poeți celebri ai literaturii lombarde de vest, cum ar fi Carlo Porta, Carlo Maria Maggi, Delio Tesa și alții. A fost folosit pentru prima dată în secolul al XVI-lea de Carlo Maria Maggi; a fost primul care a introdus trigrama oeu. Autori anteriori precum Bonvesine de la Riva ( secolul al XIII-lea ) au folosit ortografia latină. În 1606, G. A. Biffy, în Prissian de Milan de la parnonzia milanesa , a început să codifice, inclusiv lungimea vocalelor și să folosească ou pentru a reprezenta /œ/. Ortografia milaneză a venit ca un compromis între vechiul sistem toscan și cel francez; o trăsătură caracteristică a ortografiei care o deosebește de pronunție este metoda de distincție între vocalele lungi și scurte. Astăzi, datorită faptului că devine mai arhaic, este înlocuit cu metode mai simple care folosesc ö, ü pentru vocalele rotunjite și dublarea pentru vocalele lungi. Ortografia clasică milaneză a fost adaptată de Cercul Filologic din Milano pentru uzul modern.

Ortografia clasică milaneză (editată de Cercul Filologic din Milano) are o serie de diferențe față de alfabetul italian:

Utilizarea de bază a accentelor:

Pronunțarea vocalelor și a diftonelor false:

Utilizarea consoanelor:

Tabel de pronunție

Scrisoare Se întâmplă ÎN CAZUL ÎN CARE UN Note
A înaintea consoanelor duble sau a terminațiilor de cuvinte accentuate A stresul este indicat printr-un apostrof
A in alte cazuri A stresul este indicat printr-un apostrof
aa la sfârşitul cuvintelor A mereu sub stres
b mereu b
c înaintea consoanelor sau a vocalelor a, o, u k
ci înainte de a, o, u
c in alte cazuri
cap mereu k
d mereu d
e înaintea consoanelor duble sau a terminațiilor de cuvinte accentuate ɛ stresul este indicat printr-un apostrof
e in alte cazuri stresul este indicat printr-un apostrof
ee la sfârşitul cuvintelor mereu sub stres
f mereu f
g înaintea consoanelor sau a vocalelor a, o, u ɡ
gi înainte de a, o, u
g in alte cazuri terminație de cuvânt uluită
gh înainte de i sau e g terminație de cuvânt uluită
i înaintea consoanelor duble sau a terminațiilor de cuvinte accentuate i stresul este indicat printr-un apostrof
i după o consoană și înaintea unei vocale j
i in alte cazuri stresul este indicat printr-un apostrof
ii la sfârşitul cuvintelor mereu sub stres
j numai după consoane j
l mereu l
m după consoane ◌̃
m in alte cazuri m
n când nu este o formă de vocală cu o vocală anterioară sau un cuvânt care se termină cu o silabă finală neaccentuată n
n în alte raze ◌̃
nn mereu n
o mereu u mereu nestresata
oo la sfârşitul cuvintelor mereu sub stres
o mereu ɔ mereu sub stres
o mereu mereu sub stres
oeu înaintea consoanelor duble sau a terminațiilor de cuvinte accentuate - mereu sub stres
oeu mereu œː mereu sub stres
p mereu p
qu mereu kw
r mereu r
s la sfârșitul cuvintelor, după consoane fără voce, la începutul unui cuvânt s
s intervocalice sau după consoane vocale z
sci mereu ʃ numai sc după e, i
s'ci mereu stʃ numai s'c după e, i
sgi mereu ʒ numai sg după e, i
ss mereu s
t mereu t
u înaintea consoanelor duble sau a terminațiilor de cuvinte accentuate y stresul este indicat printr-un apostrof
u înainte de q sau g și după o vocală sau ca parte a unui diftong w niciodată sub stres
u in alte cazuri y stresul este indicat printr-un apostrof
uu la sfârşitul cuvintelor mereu sub stres
v mereu v
z mereu ts/dz/s