Kurmukhchay

Kurmukhchay
azeri  Kurmukcay
Podul „ Ulukerpu ” peste râu. Regiunea Gakh din Azerbaidjan
Caracteristică
Lungime 55 km
Piscina 562 km²
Consum de apă 10,7 m³/s
curs de apă
Sursă confluența râurilor: Hamamchay și Kunahaysu
 • Locație langa satul Ilisu
 • Înălțime 1127,6 m
 •  Coordonate 41°28′12″ N SH. 47°03′13″ E e.
gură Alazani
 • Locație tractul Lyalalichel
 • Înălțime 160 m
 •  Coordonate 41°20′20″ s. SH. 46°41′20″ in. e.
Locație
sistem de apa Alazani  → Kura  → Marea Caspică
Țară
Regiune Regiunea Gakh
punct albastrusursa, punct albastrugura
 Fișiere media la Wikimedia Commons

Kurmukhchay ( azerbaidian Kürmükçay ) este un râu din regiunea Gakh din Azerbaidjan , afluentul stâng al râului Alazani .

Etimologie

Hidronimul este menționat pentru prima dată într-o sursă georgiană din secolul al IX-lea. Denumirea râului provine de la denumirea izvoarelor minerale situate pe malurile acestuia. O serie de cercetători cred că hidronimul provine din cuvântul turcesc vechi kermyuk , însemnând „iaz” [1] .

Caracteristici cheie

Lungimea râului este de 55 km [2] [3] . Suprafața bazinului de drenaj este de 562 km² [2] [3] . Consumul mediu de apă pe an este de 10,7 m³/s [4] .

Înălțimea sursei este de 1127,6 m deasupra nivelului mării. Inaltimea gurii este de 160 m deasupra nivelului marii.

Descriere

Izvoarele râului își au originea pe versanții sudici ai lanțului principal caucazian de la o înălțime de 3280 m; la graniţa cu Daghestanul (Rusia). La ieșirea în valea Alazani-Ayrichay, râul este împărțit în mulți afluenți. Pe râu apar curgeri mari de noroi și inundații [1] .

Pe malul drept și pe malul stâng al râului există izvoare de izvoare minerale. Conținutul de minerale din izvoare este scăzut, temperatura este caldă [1] .

Note

  1. ↑ 1 2 3 Azərbaycan toponimlərinin ensiklopedik lüğəti, 2007 , p. 297.
  2. ↑ 1 2 Ansbaek și colab., 2011 , p. douăzeci.
  3. ↑ 1 2 Məmmədov M. Ə. . Azərbaycanın hidroqrafiyası  (Azerb.) . - Bakı : "Təhsil" NPM, 2012. - S. 107-108. — 254 p. Arhivat pe 28 octombrie 2020 la Wayback Machine
  4. ↑ Ansbaek și colab., 2011 , p. 21.

Literatură