La Galigo

La Galigo ( bug. La Galigo ) sau Sureq Galigo ( Sureq Galigo ) este un ciclu de poezii epice în limba medievală Bugi , creat în sudul insulei Sulawesi , inițial în formă orală în jurul secolului al XV - lea . Cele mai vechi manuscrise care au supraviețuit datează din secolul al XVIII-lea , dar poeziile ciclului există încă în formă orală și sunt cântate cu ocazii solemne.

Ciclul La Galigo nu a fost publicat în întregime (a fost publicată doar o mică parte) și nu a fost tradus în alte limbi. Chiar și fără a ține cont de episoadele repetate, volumul ciclului este de cel puțin 7 mii de pagini fără rupere în rânduri (în continuu) [1] , astfel, aceasta este una dintre cele mai ample opere literare din istoria omenirii.

„La Galigo” este un ciclu de mituri despre creația și istoria lumii, cu un singur complot și un set de personaje. Conținutul în ansamblu reflectă modul de viață preislamic ( bugii s-au convertit la islam la începutul secolului al XVII-lea ).

Un muzeu separat este dedicat poemului în orașul Sulawesian Makassar . În 2004, pe baza „La Galigo”, regizorul Robert Wilson a pus în scenă piesa muzicală „I La Galigo” în Singapore , apoi a montat în mod repetat în Europa, Asia și Australia.

În 2008, Indonezia a propus ca La Galigo să fie inclusă pe lista UNESCO Memoria Lumii drept cea mai voluminoasă operă literară din istorie. În 2011, cererea a fost admisă; Memoria lumii a inclus două manuscrise ale poemului, care sunt păstrate în Muzeul La Galigo din Macassar și în Biblioteca Universității din Leiden din Olanda. Acesta din urmă are 2851 de pagini și acoperă aproximativ o treime din text. Ambele manuscrise aparțin secolului al XIX-lea [2] .

În Rusia, epopeea a fost studiată de Hulo Sirk [3]

Note

  1. Sirk Y. H. Limbi austroneziene. / Institutul de Studii Orientale RAS. - M . : Literatura orientală, 2008. - S. 29.
  2. Memoria lumii. — P. : UNESCO, Glasgow: Harper Collins, 2012. — P. 117.
  3. La Galigo // Pogadaev, V. The Malay World (Brunei, Indonezia, Malaezia, Singapore). Dicționar lingvistic și regional. M.: „Cartea orientală”, 2012, p.339