Manifestul celor Nouăzeci și trei

Manifestul celor Nouăzeci și trei
Limba originală Deutsch
Data primei publicări 4 octombrie 1914

Manifestul Nouăzeci și Trei este o scrisoare deschisă din partea a nouăzeci și trei de intelectuali germani în apărarea acțiunilor Germaniei la izbucnirea Primului Război Mondial . Manifestul a fost publicat la 4 octombrie 1914 sub titlul „Către o lume culturală” ( germană:  An Die Kulturwelt ) în toate marile ziare germane.

Fundal

La începutul primului război mondial, în august 1914, artileria germană a nivelat orașul Leuven ( Belgia )[ când? ] , ca pedeapsă pentru bombardarea soldaților germani de către Levens. Orașul a fost incendiat, campusul universitar și cea mai bogată bibliotecă au ars, cea mai mare parte a centrului orașului a fost complet distrus. În țările Antantei, soarta Leuvenului a devenit un simbol al „barbarismului teuton”

La 25 august 1914, trupele germane au capturat Leuven și au distrus biblioteca Universității din Leuven . Incendiul a distrus 300.000 de cărți și manuscrise medievale. În oraș, 248 de locuitori [1] au fost uciși , 10.000 de oameni și-au părăsit casele și au devenit refugiați. Aproximativ 2000 de clădiri au fost distruse și o mare cantitate de materii prime, alimente și echipamente industriale a fost transferată în Germania. Aceste acțiuni ale armatei germane au fost condamnate de comunitatea mondială [2] .

Scrierea

Textul manifestului a fost scris de dramaturgul Ludwig Fulda cu participarea lui Hermann Sudermann în septembrie 1914 în condițiile așa-numitei „Experiențe de august” . S-a petrecut aproximativ o săptămână strângând semnături. Unii oameni de știință, care nu au cedat isteriei naționaliste, au refuzat să-și pună semnătura. În special, Albert Einstein a semnat în schimb manifestul alternativ „Către europeni” [3] .

Textul manifestului

Tradus în rusă [4] :

Noi, reprezentanții științei și artei germane, protestăm în fața întregii lumi culturale împotriva minciunilor și calomniei cu care dușmanii noștri încearcă să polueze cauza justă a Germaniei în lupta grea pentru existență impusă ei. Evenimentele au infirmat zvonurile care circulau despre înfrângeri fictive ale Germaniei. Cu atât mai sârguincios lucrează acum la distorsiuni și ficțiuni. Împotriva lor ridicăm vocea tare. Fie ca el să fie un mesager al adevărului.

Nu este adevărat că Germania este de vină pentru acest război. Nici poporul, nici guvernul, nici Kaiserul nu au vrut. Pe partea germană, s-a făcut tot ce se putea face pentru a o preveni. Lumea are dovezi documentare pentru asta. Destul de des, în cei 26 de ani ai domniei sale, Wilhelm al II-lea s-a arătat drept gardianul păcii mondiale, de foarte multe ori dușmanii noștri înșiși au remarcat acest lucru. Da, același Kaiser, pe care acum îndrăznesc să-l reprezinte ca un fel de Attila, a fost supus propriului lor ridicol de zeci de ani pentru liniștea sa de nezdruncinat. Și numai când forțele ostile care stăteau de mult timp la pândă pe granițe din trei părți au atacat poporul nostru, abia atunci s-au ridicat ca una.

Nu este adevărat că am încălcat în mod flagrant neutralitatea Belgiei. Este dovedit că Franța și Anglia au conspirat cu privire la această încălcare. Este dovedit că Belgia a fost de acord cu acest lucru. Ar fi autodistructiv să nu-i avertizăm despre acest lucru.

Nu este adevărat că soldații noștri au încălcat viața chiar și a unui singur cetățean belgian și a proprietății sale, decât dacă a fost dictată de cea mai extremă necesitate. Căci în mod constant și neîncetat, în ciuda tot felul de apeluri, populația a tras asupra lor din ambuscadă, a mutilat răniții, a ucis medici în îndeplinirea datoriei lor filantropice. Nu există o minciună mai josnică decât să tacă trădarea acestor răufăcători pentru a imputa pedeapsa dreaptă pe care au suferit-o germanilor.

Nu este adevărat că trupele noastre au făcut furie brutală în Louvain . Împotriva orășenilor turbați care i-au atacat cu trădare în apartamentele lor, ei au fost forțați, cu inima grea, să folosească bombardarea unei părți a orașului ca răzbunare. Cea mai mare parte din Louvain a supraviețuit. Celebra primărie stă intactă și nevătămată. Soldații noștri au păzit-o dezinteresat de foc. Fiecare german va plânge toate operele de artă care au fost deja distruse, precum și acele opere de artă care nu au fost încă distruse. Cu toate acestea, pe cât de mult nu suntem dispuși să recunoaștem superioritatea cuiva față de noi în dragostea de artă, așa refuzăm să cumpărăm conservarea unei opere de artă cu prețul unei înfrângeri germane.

Nu este adevărat că conducerea noastră militară a neglijat legile dreptului internațional. El nu se caracterizează printr-o cruzime nestăpânită. Între timp, în est, pământul este plin de sângele femeilor și copiilor uciși de hoardele rusești , iar în vest, gloanțe „ dum-dum ” sfâșie pieptul soldaților noștri. Cel mai puţin toţi au dreptul să acţioneze ca apărători ai civilizaţiei europene cei care s-au unit cu ruşii şi sârbii şi oferă lumii întregi spectacolul ruşinos de a incita mongolii şi negrii împotriva rasei albe .

Nu este adevărat că un război împotriva așa-zisului nostru militarism nu este nici un război împotriva culturii noastre, așa cum susțin ipocrit inamicii noștri. Fără militarismul german, cultura germană ar fi fost distrusă de la început cu mult timp în urmă. Militarismul german este un derivat al culturii germane și s-a născut într-o țară care, ca nicio altă țară din lume, a fost supusă raidurilor de pradă de secole. Armata germană și poporul german sunt uniți. Această conștiință leagă astăzi 70 de milioane de germani fără deosebire de educație, poziție sau apartenență la partid.

Nu putem smulge armele otrăvite ale minciunii de la dușmanii noștri. Nu putem decât să facem apel la întreaga lume pentru a elimina acuzațiile false de la noi. Tu, care ne cunoști, care până acum, împreună cu noi, ai protejat cele mai înalte comori ale omenirii - chemăm la tine. Ai încredere în noi! Credeți că vom duce această luptă până la capăt, ca un popor cultivat, căruia testamentul lui Goethe , Beethoven , Kant este la fel de sacru ca vatra și împărțirea noastră.

În această garanție numele și onoarea noastră!

Text original  (germană)[ arataascunde] Wir als Vertreter deutscher Wissenschaft und Kultur erheben vor der gesamten Kulturwelt Protest gegen die Lügen und Verleumdungen, mit denen unsere Feinde Deutschlands reine Sache in dem ihm aufgezwungenen schweren Daseinskampfe zu beschmutzen trachten. Der eherne Mund der Ereignisse hat die Ausstreuung erdichteter deutscher Niederlagen widerlegt. Um so eifriger arbeitet man jetzt mit Entstellungen und Verdächtigungen. Gegen sie erheben wir laut unsere Stimme. Sie soll die Verkünderin der Wahrheit sein.

Es ist nicht wahr, daß Deutschland diesen Krieg verschuldet hat. Weder das Volk hat ihn gewollt noch die Regierung noch der Kaiser. Von deutscher Seite ist das Äußerste geschehen, ihn abzuwenden. Dafür liegen der Welt die urkundlichen Beweise vor. Adesea genug pălărie Wilhelm II. in den 26 Jahren seiner Regierung sich als Schirmherr des Weltfriedens erwiesen; oft genug haben selbst unsere Gegner dies anerkannt. Ja, dieser nämliche Kaiser, den sie jetzt einen Attila zu nennen wagen, ist jahrzehntelang wegen seiner unerschütterlichen Friedensliebe von ihnen verspottet worden. Erst als eine schon lange an den Grenzen lauernde Übermacht von drei Seiten über unser Volk herfiel, hat es sich erhoben wie ein Mann.

Es ist nicht wahr, daß wir freventlich die Neutralität Belgiens verletzt haben. Nachweislich waren Frankreich und England zu ihrer Verletzung entschlossen. Nachweislich war Belgien damit einverstanden. Selbstvernichtung wäre es gewesen, ihnen nicht zuvorzukommen.

Es ist nicht wahr, daß eines einzigen belgischen Bürgers Leben und Eigentum von unseren Soldaten angetastet worden ist, ohne daß die bitterste Notwehr es gebot. Denn wieder und immer wieder, allen Mahnungen zum Trotz, hat die Bevölkerung sie aus dem Hinterhalt beschossen, Verwundete verstümmelt, Ärzte bei der Ausübung ihres Samariterwerkes ermordet. Man kann nicht niederträchtiger fälschen, als wenn man die Verbrechen dieser Meuchelmörder verschweigt, um die gerechte Strafe, die sie erlitten haben, den Deutschen zum Verbrechen zu machen.

Es ist nicht wahr, daß unsere Truppen brutal gegen Löwen gewütet haben. An einer rasenden Einwohnerschaft, die sie im Quartier heimtückisch überfiel, haben sie durch Beschießung eines Teils der Stadt schweren Herzens Vergeltung üben müssen. Der größte Teil von Löwen ist erhalten geblieben. Das beruhmte Rathaus steht gänzlich unversehrt. Mit Selbstaufopferung haben unsere Soldaten es vor den Flammen bewahrt. Sollten in diem furchtbaren Kriege Kunstwerke zerstört worden sein oder noch zerstört werden, deci würde jeder Deutsche es beklagen. Aber so wenig wir uns in der Liebe zur Kunst von irgend jemand übertreffen lassen, so entschieden lehnen wir es ab, die Erhaltung eines Kunstwerks mit einer deutschen Niederlage zu erkaufen.

Es ist nicht wahr, daß unsere Kriegführung die Gesetze des Völkerrechts mißachtet. Sie kennt keine zuchtlose Grausamkeit. Im Osten aber tränkt das Blut der von russischen Horden hingeschlachteten Frauen und Kinder die Erde, und im Westen zerreißen Dumdumgeschosse unseren Kriegern die Brust. Sich als Verteidiger europäischer Zivilisation zu gebärden, haben die am wenigsten das Recht, die sich mit Russen und Serben verbünden und der Welt das schmachvolle Schauspiel bieten, Mongolen und Neger auf die weiße Rasse zu hetzen.

Es ist nicht wahr, daß der Kampf gegen unseren sogenannten Militarismus kein Kampf gegen unsere Kultur ist, wie unsere Feinde heuchlerisch vorgeben. Ohne den deutschen Militarismus wäre die deutsche Kultur längst vom Erdboden getilgt. Zu ihrem Schutz ist er aus ihr hervorgegangen in einem Lande, das jahrhundertelang von Raubzügen heimgesucht wurde wie kein zweites. Deutsches Heer und deutsches Volk sind eins. Dieses Bewußtsein verbbrüdert heute 70 Millionen Deutsche ohne Unterschied der Bildung, des Standes und der Partei.

Wir können die vergifteten Waffen der Luge unseren Feinden nicht entwinden. Wir können nur in alle Welt hinausrufen, daß sie falsches Zeugnis ablegen wider uns. Euch, die Ihr uns kennt, die Ihr bisher gemeinsam mit uns den höchsten Besitz der Menschheit gehütet habt, Euch rufen wir zu: Glaubt uns! Glaubt, daß wir diesen Kampf zu Ende kämpfen werden als ein Kulturvolk, dem das Vermächtnis eines Goethe, eines Beethoven, eines Kant ebenso heilig ist wie sein Herd und seine Scholle.

Dafür stehen wir Euch ein mit unserem Namen und mit unserer Ehre!

Lista semnatarilor

  1. Bayer, Adolf
  2. Behrens, Peter
  3. Behring, Emil Adolf von
  4. Bode, Wilhelm von
  5. Brandl, Alois
  6. Brentano, Luio
  7. Brinkman, Justus
  8. Wagner, Siegfried
  9. Waldeyer, Heinrich Wilhelm
  10. Wasserman, august
  11. Weingartner, Felix
  12. Wiegand, Theodor
  13. Wilamowitz-Möllendorff, Ulrich von
  14. Wilstetter, Richard Martin
  15. Vin, Wilhelm
  16. Windelband, Wilhelm
  17. Wundt, Wilhelm
  18. Gaber, Fritz
  19. Harnack, Adolf von
  20. Hauptmann, Gerhart
  21. Hauptmann, Carl
  22. Gebhardt, Eduard von
  23. Haeckel, Ernst Heinrich
  24. Gelman, Gustav
  25. german, Wilhelm
  26. Hildebrand, Adolf von
  27. Deisman, Adolf
  28. De Grote, Johann Jacobus Maria
  29. Demel, Richard
  30. Defregger, Franz von
  31. Dörpfeld, Wilhelm
  32. Dun, Friedrich von
  33. Seeberg, Reinhold
  34. Suderman, Herman
  35. Kalkreuth, Leopold von
  36. Kampf, Arthur
  37. Kaulbach, Friedrich August von
  38. Kipp, Theodor
  39. Klein, Felix
  40. Klinger, Max
  41. Knoepfler, Adolf
  42. Konrad, Johannes Ernst
  43. Koch, Anton
  44. Laband, Paul
  45. Lamprecht, Carl
  46. Lenard, Philip Eduard Anton von
  47. Lenz, Maximilian
  48. Lieberman, Max
  49. Liszt, Franz von
  50. Mayr, George
  51. Manze, Carl Ludwig
  52. Mausbach, Iosif
  53. Meyer, Edward
  54. Merkle, Sebastian
  55. Morph, Heinrich (lingvist)
  56. Naumann, Friedrich
  57. Neisser, Albert Ludwig
  58. Nernst, Walter Hermann
  59. Eulenberg, Herbert
  60. Ostwald, Wilhelm Friedrich
  61. Paul, Bruno
  62. Planck, Max
  63. Plen, Albert
  64. Reike, George
  65. Reinhardt, Max
  66. Roentgen, Wilhelm Conrad
  67. Riel, Alois
  68. Robert, Carl
  69. Rubner, Max
  70. Thomas, Hans
  71. Trubner, Wilhelm
  72. Fincke, Heinrich
  73. Fischer, Herman Emil
  74. Volmöller, Carl Gustav
  75. Foss, Richard
  76. Fossler, Carl
  77. Fulda, Ludwig
  78. Förster, Wilhelm Julius *
  79. Halbe, Max
  80. Heusler, Andreas
  81. Hofmann, Ludwig (arhitect)
  82. Humperdinck, Engelbert
  83. Shaper, Fritz
  84. Schlatter, Adolf
  85. Schmidlin, august
  86. Schmoller, Gustav von
  87. Spahn, Martin
  88. Blocat, Franz von
  89. Aiken, Rudolf Christoph
  90. Engler, Carl Oswald Victor
  91. Erlich, Paul
  92. Erhard, Albert
  93. Esser, Gerhard

* Semnătura lui V. Yu. Foerster a fost plasată sub „Manifest” fără acordul lui. A devenit unul dintre cei patru (ceilalți sunt A. Einstein și O. Buk ) care au semnat Apelul antirăzboi către europeni întocmit de G. F. Nicolai în aceeași lună ca răspuns la Manifest [5] .

După manifest

Evenimentele ulterioare i-au forțat pe mulți semnatari să-și reconsidere atitudinea inițială față de manifest. Deci, Max Planck a scris o scrisoare deschisă încă din 1916, în care declara că nu mai poate sprijini necondiționat acțiunile trupelor germane. În 1920, pacifistul german Hans Weberg a efectuat un sondaj scris în rândul celor 75 de semnatari supraviețuitori ai manifestului. 58 de respondenți au răspuns lui Veberg, 42 dintre ei și-au exprimat într-o măsură sau alta regretul față de acest document [6] .

După încheierea războiului, memoria „manifestului celor nouăzeci și trei” a devenit un obstacol în interacțiunea dintre oamenii de știință germani și colegii lor din alte țări. În 1919, chimistul suedez Arrhenius i-a propus lui Emil Fischer , care a recunoscut manifestul ca pe o greșeală, să convingă alți semnatari să retragă manifestul. Emil Fischer a discutat problema cu Haber , Nernst , Planck şi Waldeyer ; în ciuda dorinței lor de a admite că semnarea a fost o greșeală, ei au refuzat propunerea lui Arrhenius, invocând cruzimea extremă a termenilor tratatului de pace impus Germaniei [6] .

Vezi și

Note

  1. Spencer Tucker, PMR Primul Război Mondial: Enciclopedie. - ABC-CLIO/Greenwood, 2005. - P. 714.  (engleză)
  2. Commission d'Enquete. Rapports et Documents d'Enquete. - Oxford University Press, 1922. - P. 679-704.  (fr.)
  3. Horne, J. A Companion to World War 1 
  4. Poincare R. În slujba Franței , nota 32
  5. http://www.logosjournal.ru/arch/59/art_60.pdf ss. 150-151
  6. 1 2 Heilbron, JL Dilemele unui om drept: Max Planck ca purtător de cuvânt al  științei germane

Link -uri